Învestitura şi veşmintele (1)

Stelian Dumistrăcel Publicat la: 12-03-2015

Continuăm, în cadrul oferit de Timpul şi la nivelul exigenţelor acestei publicaţii, o discuţie cu istoricul Gh. Cliv. asupra „dubletelor” (a) investi şi (a) învesti, cel de al doilea vehement contestat de interlocutorul nostru, cu referire la uzul istoricilor.

Într‑adevăr, în texte, de dife­rite niveluri, ale acestora şi, apoi, în presă, apar pre­ponderent termenii (a) investi (într‑o demnitate, într‑o funcţie etc.), respectiv investire şi investitură. Pentru exemplificare, trimitem la câteva texte accesibile, de pe internet: [împăratul Henric al IV‑lea] „a intrat în conflict direct… cu Papa Grigore al VII‑lea în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani” (ro.wikipedia.org); „Costache Negri… fusese trimis în capitala otomană… în speranţa obţinerii firmanului de investitură [a lui Cuza] din partea Curţii suzerane” (foaienationala.ro); „Cu această ocazie [a vizitei la Constantinopol], avea să‑i fie înmânat Domnitorului [Carol I] şi firmanul de investitură, ceea ce reprezenta recunoaşterea sa oficială de către Curtea suzerană” (foaienationala.ro; vezi şi „firmanul pentru investitura Principelui Carol”, la Maiorescu).

Nu lipsesc, totuşi, nici dubletele cu iniţiala în‑: „Costache Negri asistase la învestirea lui Grigore Ghica al Moldovei şi Barbu Ştirbei al Munteniei” (dacoromania‑alba.ro); „A doua zi, 19 decembrie 1919 (1 ianuarie 1920) dr. Miron Cristea a fost învestit şi înscăunat în noua demnitate” (historia.ro).

Verificarea privind „respectarea” normei o constituie titlurile ştirilor despre preluarea funcţiei de preşedinte al României de către Klaus Iohannis; variantele (a) învesti, învestire, învestitură predomină în presă, iar „abaterile” par să reflecte, probabil, doar neatenţia unor redactori: „Maramureşeni prezenţi la ceremonia de investire a noului preşedinte al României” (adevarul.ro); „Actualul primar interimar al Sibiului va fi prezent duminică la fes­tivităţile legate de investirea lui Klaus Iohannis ca preşedinte” (oradesibiu.ro). În discursul oral, cele două variante au apărut în variaţie… foarte liberă!

Perspectiva istoriei limbii literare. Normele recente impun folosirea a două cuvinte, a căror scriere (şi pronunţie) diferite semnalează sensuri diferite. Astfel, (a) investi este explicat prin „a plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într‑o întreprindere; a face o investiţie”, substantiv care, la rândul său, capătă sensul de „plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obţinerii de profituri; (concret) capitalul plasat”. Numai cu alt sunet ini­ţial, (a) învesti este înregistrat în dicţionare cu sensul de „a acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuţie”; sinonime (parţiale): a înscăuna, a alege, a orândui. Diferenţa importantă intervine în ceea ce priveşte familia de cuvinte a celui de al doilea verb: substantivele corespunzătoare sunt învestire, „acţiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuţie etc.; confirmare într‑o demnitate”, respectiv învestitură, „act prin care cineva este învestit cu o demnitate”.

Diferenţierea în discuţie reprezintă rezultatul unei normări relativ recente: în Dicţionarul Academiei (DA; t. II/I, 1934) era consemnat doar verbul (a) investi, având ambele sensuri la care ne‑am referit până acum, cu precizarea expresă că varianta (a) învesti reprezintă doar românizarea prefixului, iar atestările acesteia datează din secolul al XIX‑lea. Acceptarea unui singur cuvânt se explică prin istoria împrumutului neologic: ambele „intrări” recente se explică din fr. investir, care, în limba de origine, este folosit (printre altele) cu sensul ambelor verbe din limba română literară de astăzi, adică atât al lui (a) investi, cât şi al lui (a) învesti.

Importantă pentru sensul „a acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuţie”, atribuit astăzi celei de a doua variante, este etimologia fr. investir, termen explicat, de exemplu, în Trésor de la langue française informatisé, ca moştenitor al latinescului investire, „revêtir, garnir”. În ceea ce priveşte semnificaţia „a îmbrăca” a lui investir este de reţinut trimiterea la faptul că sensul „mettre en possession d’un droit, d’un pouvoir, d’une dignité; installer officiellement dans des fonctions” este în legătură cu împrejurarea că simbolul demnităţii, al puterii conferite îl constituia un element al îmbrăcăminţii („un élément du costume étant le symbole de la dignité, du pouvoir conférés”; sursa citată).

De altfel, la Grigore Alexandrescu, varianta (a) învesti înseamnă chiar „a îmbrăca”; cităm versuri din poezia Măriei sale domnului Alexandru Ioan I: „Fiu al ţării, salutare! România învestită În veşminte de serbare, Îţi doreşte, îţi urează De mari fapte viaţă plină…”, versuri ce ne atrag atenţia asupra asocierii verbului respectiv cu substantivul veş­minte, de la care a fost derivat verbul (a) înveşmânta. Or, acesta din urmă ar putea fi un inductor pentru apariţia variantei „românizate” (a) învesti într‑o funcţie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe