Tableta de lut (8)

Mircea Gheorghe Publicat la: 12-03-2015

Amélie Nothomb a scris cândva o carte inteligentă și percutantă, Stupeurs et tremblements, despre experienţa cotidiană traumatizantă a unei tinere belgiene care, angajată ca traducătoare într‑o companie japoneză, înţelege în modul cel mai direct cu putinţă incompatibilitatea dintre cultura organizaţională occidentală și cea niponă. Betty Mahmoody este autoarea unei alte cărţi, de asemenea autobiografică, Not Without My Daughter, în care e vorba despre drama trăită de o americancă ajunsă în Iran prin căsătorie și confruntată cu o cultură a vieţii de familie imposibil de conciliat cu valorile ei occidentale.

După lectura unor asemenea cărţi și după o informare temeinică prin media care ne stă la dispoziţie, a manifesta prudenţă și reţinere în faţa unei imer­siuni impuse în alte culturi total diferite de a noastră nu este un semn de obtuzitate dominată de prejudecăţi. Și nici rasism, cu care de multe ori sunt asimilate nepo­trivirile culturale. E necesar să înveţi din experienţa altora. Și prudenţa e o atitudine normală, care nu pune în discuţie respectul pentru alte culturi și nici interesul sau chiar pasiunea de a le cunoaște și studia îndeaproape, ci doar admite, fără culpabilizare, incompatibilitatea mutuală, atunci când există, și consecinţele ei firești.

Raţional ar fi să se stabi­lească din capul locului, și nu post‑factum, limitele dincolo de care, într‑un spaţiu comun, nepotrivirile interculturale religioase, familiale, de mentalităţi etc. pot deveni surse de conflicte intercomunitare și de tragedii familiale. Limitele acestea ar trebui respectate când se sta­bilesc politicile sociale în ţările confruntate cu mari valuri de imigranţi. Expresia șoc cultural prin care se traduce eufemistic incompatibilitatea dintre două sau mai multe culturi nu e suficientă, căci sugerează mai curând o mărginire spirituală, o inerţie care ar trebui depășită prin deschidere. Și, de regulă, deschiderea înseamnă toleranţă. Dar dacă reducem deschiderea la toleranţă, ea nu mai are nici o contribuţie la dialogul inter sau multicultural. Căci există praguri dincolo de care toleranţa, asumată ca principiu de coabitare multiculturală, ameninţă identitatea unei culturi și o dezarmează în faţa agresivităţii altora, care detestă și nu admit diferenţele. Diferenţele în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci doar marca unor alterităţi ce pot sau nu pot fi metabolizate. Toleranţa nu împacă aceste alterităţi, ea doar îngheaţă elementele de incompatibilitate, aidoma gerului hibernal care nu omoară bacteri­ile, ci doar le împiedică să se înmulţească. Superficialitatea ei devine imediat evidentă când societatea, zisă tolerantă, traversează momente fierbinţi de criză. Ne confruntăm atunci cu indivizi și cu mulţimi al căror șovinism radical și violent ne surprinde și ne decepţionează, căci până mai ieri ei erau modele individuale și colective de urbanitate, spirit pacifist și de toleranţă. Ne gândim atunci că este vorba despre ipocrizie când de fapt avem de‑a face cu defularea unor neliniști normale, de mult timp reprimate. Putem asista la reînvierea unor clișee și etichete rasiste și, eventual, la accese inumane de violenţă. Recăderea în barbarie era evitabilă dacă lucrurile erau clare de la început.

*

Oamenii intră în conflicte nu când ignoră valorile subtile și adânci, de ultima oră, în filozofie, sociologie, psihologie, teo­logie etc., ci când nesocotesc valorile morale obișnuite, care, după milenii de șlefuire a mo­ravurilor, au sfârșit prin a îmblânzi relaţiile interpersonale: discreţia, modestia, loialitatea, solidaritatea, moderaţia etc. O societate evoluată se distinge mai întâi prin atenţia pe care o acordă acestor valori morale și doar în al doilea rând prin performanţele ei tehnologice ori știinţifice. Și e normal să fie așa. Evoluţia înseamnă validare, con­tinuitate și interiorizare a ceea ce cândva a fost original și surprinzător.

Și nu e oare la fel și în alte privinţe? Cuvinte precum automobil, telefon, calculator, tele­vizor, radio, comutator aparţin limbajului curent și nu pun nici o problemă de înţelegere. Dar fiecare are în urma lui o mică istorie glorioasă, când a făcut parte dintr‑un jargon terminologic, înţeles doar de puţini și când desemnau obiecte la care tot puţini aveau acces. Astăzi nu mai au nimbul noutăţii și toată lumea s‑a obișnuit cu obiectele pe care le denumesc. Le simţim importanţa fundamentală pentru viaţa noastră mai ales când, dintr‑un motiv sau altul, suntem privaţi de folosirea lor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe