Lansarea ediţiei speciale a revistei Timpul

Ramona Lozneanu Publicat la: 12-03-2015

După dezbaterea cu privire la importanţa jurnalismului cultural, a avut loc lansarea ediţiei speciale a revistei de cultură contemporană Timpul. Cele două evenimente au adunat un public numeros, fidel revistei de cultură ieșene. Lansarea a avut loc în prezenţa directorului revistei, prof. univ. dr. Daniel Șandru, a directorului Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași, domnul Gheorghe Teodorescu, și a decanului Facultăţii de Istorie a Universităţii din București, prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, și a fost moderată de redactorul‑șef al revistei, Gabriel Cheșcu.

Daniel Șandru, directorul revistei de cultură contemporană Timpul, a pre­zentat în cadrul lansării ediţiei speciale a revistei obiectivele îndeplinite în anul 2014 și planul editorial pentru anul următor. Tot cu această ocazie, s‑a anunţat faptul că, începând din 2015, vor fi schimbări importante: ,,Dacă până acum revista se distribuia gratuit, o noutate ar fi că din luna ianuarie va fi pusă spre vânzare și va fi distribuită în toată ţara”. Mai trebuie menţionat faptul că Timpul este singura revistă de cultură din România care, în afara rubricilor dedicate artei, conţine o secţiune de filosofie. „Diversitate. Asta am încercat să fac”, a conchis Daniel Șandru.

„Timpul reprezintă un pariu cu istoria”, a spus Adrian Cioroianu, reamintind că „nu este doar o publicaţie apărută în 1876, ci a fost și un semnal de libertate și eliberare în 1989, după Revoluţie, cu un colectiv foarte îndrăzneţ și curajos”. Adrian Cioroianu a apreciat, de asemenea, formatul elegant, calitatea textelor publicate și ţinuta serioasă a dialogului promovat de revista ieșeană.

Timpul şi noul val de tineri jurnalişti

Tot în cadrul lansării s‑a vorbit despre suplimentele din 2014 ale revistei de cultură contemporană Timpul. Primul a fost dedicat festivalului Serile Filmului Românesc TIMPUL, din luna mai 2014, organizat de Asociaţia Studenţilor Jurnaliști (ASJ) împreună cu revista ieșeană. O parte dintre tinerii din ASJ au realizat reportaje și au luat interviuri regizorilor și actorilor invitaţi. Al doilea supliment a avut în prim‑plan Festivalul Internaţional de Literatură și Traducere (FILIT). Și aici, o echipă din cadrul ASJ a realizat pagini de reportaje, interviuri cu scriitori, jurnaliști și traducători invitaţi la ediţia a II‑a a FILIT Iași. Daniel Șandru intenţionează, prin acest exerciţiu de presă scrisă pe care‑l oferă tinerilor din ASJ, să iniţieze o școală informală dedicată scriiturii de presă.

Ediţia specială a revistei a cuprins numerele lunilor noiembrie și decembrie 2014, unite într‑o retrospectivă culturală a anului 2014, în rubrici de actualitate culturală, opinie, anchetă, filosofie, interviu, proză, eseu, politică internaţională, poezie și reportaj. Pentru acest număr de sfârșit de an, prilejuit și de campania Oamenii Timpului, Daniel Șandru a semnat un editorial dedicat excelenţei Iașului și Galei Oamenii Timpului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe