Lansarea volumului Jurnalul unui savant român în America

Andrei Giurgia Publicat la: 12-03-2015

În cadrul Galei Oamenii Timpului, vineri, 12 decembrie 2014, la Universitatea „Petre Andrei” din Iași a fost lansat volumul Jurnalul unui savant român în America, coordonat de dr. Richard Constantinescu, prefaţat de Dumitru Radu Popa și dedicat personalităţii profesorului, medicului, creatorului de școală și scriitorului Grigore T. Popa.

Evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Daniel Șandru, care a declarat: „Grigore T. Popa a fost unul dintre intelectualii publici remarcabili din perioada interbelică, o perioadă în care mirajul puterii a sucit minţile multor personalităţi ale vremii. În spaţiul românesc de atunci, era o modă ca intelectualii să fie înregimentaţi. Au fost însă și excepţii, precum Grigore T. Popa și savantul Petre Andrei, care au îmbrăţișat valorile democratice”.

Prof. univ. dr. Doru Tompea, rectorul Universităţii „Petre Andrei”, a atras atenţia asupra aspectelor esenţiale ale persona­lităţii profesorului ieșean: „A fost un intelectual public, prozator, orator, victimă a urgiilor vremurilor, așa cum s‑a întâmplat și cu Petre Andrei. Comunismul i‑a distrus viaţa, i‑a suprimat activitatea la Academie, de profesor. Rămâne o personalitate marcantă a vieţii noastre publice interbelice”.

Coordonatorul volumului, dr. Richard Constantinescu, și‑a mărturisit onoarea de a fi prezent la Iași, precizând că editarea volumului face parte dintr‑un demers mai larg, și anume publicarea întregii opere publicistice a lui Grigore T. Popa în zece volume, plus o monografie: „Grigore T. Popa provine din Șorănești, astăzi Emil Racoviţă, un spaţiu care a oferit României foarte mulţi academicieni. În ceea ce îl privește, putem afirma că l‑a înso­ţit o coerenţă pe toată durata vieţii sale. (…) Cei care se ocupă astăzi de Iași – Capitală Cultu­rală ar trebui să aibă în vedere și maniera în care se promova Iașul la București în perioada lui Grigore T. Popa, prin intermediul revistei Prietenii Iașului. (…) Grigore T. Popa a fost un democrat convins, care s‑a opus falsificării ale­gerilor din 1946, dar și am­belor regimuri din acea vreme”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe