Proza la care nu se plânge

Andrei C. Şerban Publicat la: 12-03-2015

Ajunsesem la un moment dat să privesc sintagma supravieţuirea prin literatură ca pe un clișeu deloc mulţumitor, ba chiar total ne-literar, când venea vorba despre punerea în discuţie a fundamentului estetic al operei în sine. Și asta tocmai pentru că simpla prezenţă a acestui truism (?) îmi dădea impresia că existenţa operei literare se legitimează doar ca pretext al biografiei autorului, nicidecum ca organism independent, care cristalizează o modalitate inedită de a revigora percepţia asupra vieţii. În schimb, reflexul meu, nu neapărat de respingere, cât de ezitare, în faţa unui astfel de postulat, se datora într-o bună măsură automatismului de a atribui o asemenea operă literară unui act subversiv, de disidenţă, al cărui miez ficţional se constituie doar ca o contrapondere la adresa structurii sociale și politice a unei istorii zbuciumate.

 

Poate de aceea apropierea mea de scrierile lui Radu Cosașu a fost destul de șovăielnică. Totuși, Supravieţuirile propuse de autor (în curs de reeditare la Editura Polirom, ajunse până acum la volumul VI – Supravieţuirile. 4. Pe vremea când nu mă gândeam la moarte. 5. Gărgăunii asupra căruia îmi îndrept acum atenţia) sunt departe de acea literatură a damnaţilor istoriei, în care abjecţia extraliterară tinde să se sublimeze într-o scriitură revoltată. Radu Cosașu ne prezintă în acest text o literatură care nu face din răzvrătire un instrument de sondare a realităţii. Din contră, proza de faţă reprezintă materializarea unui biografism temperat, care nu se află în căutarea evenimentului șocant, al subversivului ostentativ. Exerciţiul de supravieţuire devine treptat cel de a găsi epicul acolo unde el aparent nu există. Pentru că proza lui Radu Cosașu nu își propune să reconstituie lumea obiectivă prin filtrul unei scriituri a senzaţionalului, ci prin asumarea cu detașare a existenţei terne, lipsite de machiaj. „Tot ce scrii tu există, nu știi să inventezi”, îi spune, mai în glumă, mai în serios, un personaj autorului însuși (ce se transpune pe sine în coordonatele lumii ficţionale), același personaj care mai înainte îi dăduse de înţeles că o scriere mai veche a acestuia nu îi fusese pe plac și nici nu fusese acceptată de o editură, tocmai pentru că nu îl făcuse să plângă în hohote, așa cum se întâmpla când mergea la cinema (de altfel, paralela dintre lumea cinematografiei și cea a literaturii este reluată frecvent de-a lungul operei, fiind relevată aici ca o punere în opoziţie a intenţiei regizorului, vizavi de intenţia prozatorului).

Aceasta este poate cea mai fidelă redare a mecanismului epic pe care Radu Cosașu îl determină în textele sale: sentimentul prefabricat este un corpuscul străin, pe care autorul îl elimină cu totul din discuţie. Așa cum ni se prezintă în special în prima parte a volumului prezent, epicul devine credi(ta)bil, autentic, de fapt, tocmai pentru că nu se străduiește să scurtcircuiteze orizontul de așteptare al cititorului aflat mereu în căutarea unor experienţe-limită. Singurele îndrăzneli pe care autorul și le permite sunt inserturile intertextuale, la care se adaugă mici scenarii bazate pe un umor domestic. Principiul de bază al supravieţuirilor literare ale lui Radu Cosașu devine astfel ambiţia de a nu deveni artificial, de a nu pune experienţa supravieţuirii în contextul extraordinarului. Revolta, atât cât există în subtextul epic, rămâne un aspect decorativ al lecturii, care nu eclipsează demersul firesc al relatării. Autorul Supravieţuirilor depășește teribilismele literaturii „profunde”, care par să își justifice valoarea estetică numai prin intensitatea incisivităţii, acesta orchestrând un scenariu cursiv și natural, cuceritor și bine temperat al celor care iau contact cu viaţa în cele mai simple manifestări ale sale. Exerciţiul autenticităţii primează, în defavoarea insolitului, în măsura în care înseși personajele demască artificialitatea convenţiilor artistice, care nu fac decât să-l manipuleze pe consumator printr-o serie de stereotipuri emoţionale aferente.

Lectura Supravieţuirilor semnate de Radu Cosașu nu devine o experienţă-limită a celui care își caută în ficţiune o modalitate de exorcizare a tensiunilor de ordin sociopolitic, ci o incursiune în simplitatea și frumuseţea lumii exterioare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe