Seriozitatea jocului

George Bondor Publicat la: 12-03-2015

„Timpul este un copil care se joacă.” Prin această spusă a lui Heraclit jocul intră în cultura occidentală ca simbolul privilegiat al inocenței, al gratuității, al imaginației, al schimbării regulilor după bunul nostru plac, deci al libertății. Când te lași prins în vâltoarea lui, jocul este cât se poate de serios: și când îi respecți regulile, dând credit rațiunii, dar și când te împotrivești acestora, deconspirând violența nemăsurată a rațiunii. De la calculul strategic la aruncarea zarurilor, jocul surprinde tot ceea ce poate defini mai bine ființa umană, începând cu ipostaza jucătorului angajat și până la condiția de simplă jucărie. Seriozitatea jocului este tema celui de-al șaselea colocviu anual al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică, organizat la Universitatea „A.I. Cuza” din Iași de Diana Mărgărit și Ciprian Jeler.

Articole semnate de Ştefan Maftei („Friedrich Schiller sau umanitatea înţeleasă ca joc”), Ioan Alexandru Tofan („Ontologia jucăriei la Walter Benjamin”), Cristian Iftode („Autocreaţia ca joc serios”) și Camelia Grădinaru („Când jocul îţi face mai mult decât te aştepţi: efectul Proteus”).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe