Fin14

Maria Bilaşevschi Publicat la: 12-03-2015

La jumătatea lunii ianuarie, la Galeria Meru din Iași , Vlaicu Bunduchi a expus publicului proiectul Fin14. Într-un spaţiu expoziţional diferit atât prin conţinut, cât și prin caracterul evenimentelor artistice promovate, cele 14 fotografii ale artistului nu au avut doar scopul să prezinte facil diferenţele de ordin estetic la nivelul interioarelor sau portretelor surprinse, ci să provoace la o atitudine de naturaleţe în faţa unei alte mentalităţi.

Vlaicu Bunduchi este student în anul II la secţia Foto-Video a Facultăţii de Arte din Iași, fiind originar din Republica Moldova. Beneficiind de o bursă de studii Erasmus, a petrecut o perioadă de timp în Finlanda, într-un campus universitar care i-a servit atât ca muză, cât și ca mise-en-scène. Privind fotografiile expuse, două întrebări se desprind la o primă vedere. În alegerea personajelor, fotograful a ţinut cont de interdependenţa dintre acestea și spaţiile pe care le ocupă? Cine este de fapt protagonistul: spaţiul sau personajul?

Fără îndoială, fotograful a plecat de la ideea că spaţiul locuit reflectă prin fiecare element de design personalitatea deţinătorului. Prin surprinderea acestor studenţi în intimitatea lor, într-un decor ce oscilează între minimalism și acumulare barocă de obiecte, Vlaicu Bunduchi ne invită să ne depășim orice preconcepţie ar putea ridica un astfel de proiect și să reflectăm asupra modului în care intimitatea se deschide public.

Lipsa de similitudini între interioarele surprinse denotă atât originalitatea fotografului, cât și a subiecţilor. Personajele solitare aduc la viaţă spaţii intime, saturate cu un sentiment de simplitate ori strălucire estompată. Surprinse în ipostaze comprimate, care descriu, în fapt, o stare de spirit ce variază de la o atitudine distantă, introvertă la o intimitate familiară, cei prezenţi în aceste fotografii necesită un privitor pentru a-i descifra ori pentru a înţelege intenţia artistului în citirea lor. Toate personajele par a fi înrămate în propriul spaţiu, absorbite în preocupările cotidiene de către obiectele din jur. Recuzita prezentă în fotografii (un craniu de cornută, o canapea parcă decupată dintr-o revistă de design interior, un ceas ce aplică o pată de culoare unui spaţiu aparent gri), în fapt, chiar obiectele personale ale personajelor, duce la conturarea în mintea privitorului a personalităţii subiectului, adesea portretizat în mijlocul acestora. Cu toate acestea, o judecată prea pripită, o includere într-un tipar a fiecăruia dintre cei prezenţi nu face decât să răpească din complexitatea proiectului.

Fotografiile indică, într-o oarecare măsură, și viziunile tânărului fotograf. Acesta se poziţionează ca un observator implicat în viaţa celor surprinși, le cercetează atent spaţiul și alege să capteze ceea ce consideră cu adevărat reprezentativ pentru personajele sale. Realităţile private, misterioase, pe alocuri excentrice apelează nu numai la judecata estetică a fiecăruia, ci ne îndeamnă să privim fiecare expunere în parte ca pe o alternativă posibilă, plauzibilă, a unui altfel de modus vivendi. Prin controlarea luminii naturale ca partener, prin impunerea unui ritm mai degrabă simţit decât văzut, artistul a reușit să compună o odă elaborată unui moment în timp, irepetabil.

Chiar dacă în intenţiile împărtășite publicului fotograful dorește să facă o apologie a civilizaţiei nordice, din imaginile expuse nu reiese aceasta, întrucât personajele, situaţiile și spaţiile sunt posibile în orice colţ al lumii. Cu toate acestea, există o apologie adusă tinereţii, ineditului, fotografiile lăsând impresia că aproape că putem să identificăm ceva familiar în ele, ceva ce totuși nu este înrădăcinat în propriul nostru album de amintiri.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe