Sculptorul cu milioane de chipuri

Adina Scutelnicu Publicat la: 12-03-2015

Câte vieţi poţi trăi într-o singură existenţă? „Mai multe”, mi-a răspuns Marc Bourlier, sculptorul născut în Saigon care și-a trăit o viaţă în Africa, una în America de Sud, alta în Asia, încă jumătate de viaţă în Rusia și care locuiește acum în Franţa. Sutele de expoziţii la care a participat își au obârșia în fascinaţia unui puști abia ieșit din copilărie pentru o chitară cubistă a lui Picasso, pe care a văzut-o pe o carte poștală. Șocul artistic datorat de-compozitorului spaniol avea să fie urmat de multe alte revelaţii artistice. Cea mai importantă a fost aparent minora descoperire a unei bucăţi de lemn pe plaja Normandiei. Acea bucată de lemn însă avea să revoluţioneze întreaga creaţie a lui Marc Bourlier, marcându-i definitiv stilul și opera.

Marc Bourlier, artistul pentru care lumea este doar o curte mai mare și care și-a expus lucrările în sute de expoziţii de pe tot globul, ne-a mărturisit: „Am nevoie de artă pentru a mă exprima, pentru a trăi, pentru a exista, pentru a înfăţișa tot ceea ce nu știu să arăt în cuvinte”. Cea mai frumoasă parte a vieţii sale a stat sub semnul diversităţii. În tinereţe, a descoperit cu respect și uimire continente, culturi, civilizaţii, religii de pe întreaga planetă. „Această perioadă m-a «forjat» pentru tot restul vieţii. Am învăţat să iubesc diferenţele dintre culturi, și nu să le judec sau să le minimalizez, pentru că părinţii mei au fost cei care m-au educat în acest sens. Toate aceste trăsături culturale specifice, trebuie să recunosc, m-au îmbogăţit și m-au format.”

 

Cum poate revoluţiona un lemn plutitor perspectiva unui artist

Marc este un autodidact. Și-a descoperit pasiunea pentru artă la vârsta de 16 ani, după ce a realizat o copie a unei chitare descompuse și recompuse vizual în stilul propriu de Pablo Picasso. „Mi s-a părut foarte ușor și de atunci nu m-am mai oprit.” Începuturile i-au fost marcate de Picasso, Miró, Braque și în special de sintezele americanului Alexander Calder. Înainte de a fi sculptor, a experimentat diverse ramuri ale artelor plastice. A folosit tot felul de materiale și tehnici, a lucrat pe hârtie, pânză și carton ondulat, a făcut pasteluri, picturi, grafică, a fost pasionat de Tintin, eroul benzilor desenate ale lui Hergé. „Întotdeauna mi-am dorit să-mi pot aduce contribuţia personală în artă, să nu fiu doar un adept. A fi artist presupune atât obligaţia de a te întrece pe tine însuţi, cât și de a aduce noutăţi în acest domeniu, care, după o perioadă mai apropiată sau mai îndepărtată, va deveni stilul de viaţă al întregii lumi.” Modest, Bourlier consideră că a fost un pictor „penibil” și recunoaște că-i era greu să se autointituleze „artist”, în ciuda numeroaselor expoziţii la care a participat. „Am pierdut 15, poate 20 de ani pentru a mă regăsi și a mă exprima în cele din urmă într-un stil personal, care să mă reprezinte”, susţine Marc. Gustul pentru culorile vesele, care i-a adus numeroase succese artistice, a pierit însă brusc. În 1995 s-a produs un eveniment crucial, care i-a refundamentat creaţia. În timp ce se plimba pe plaja Normandiei, atenţia i-a fost atrasă de o bucată de lemn plutitor. Acea piesă i-a sugerat un personaj, care ulterior a devenit primul dintre miile de personaje caracteristice lucrărilor sale. „Umanul a reprezentat întotdeauna, ca grup sau ca individ, centrul muncii mele. Există în activitatea mea o tăcere considerabilă și un mare sentiment al singurătăţii, care trebuie exprimat. Acesta este mesajul figurilor umane din lucrările mele: existăm într-o lume în care toţi, chiar dacă suntem unul lângă celălalt, suntem singuri și tăcuţi. Iar eu aș vrea să le exprim poezia, respectul, necunoscutul prin însăși prezenţa lor în lucrare.” Sculpturile sale, în care numeroase personaje se înghesuie unele în altele pradă unui ciudat instinct gregar, în care indivizii sunt lipsiţi de culoare și fizionomie distinctă, dar care emană înţelepciune și o tulburătoare nevoie de exprimare, emoţionează, intrigă și trimit spre un trecut atavic, creator de neliniști.

 

„După 30 de ani de căutări, m-am simţit artist”

În același timp, Marc îi acordă privitorului posibilitatea de a-și crea propriul scenariu, de a intra în lumea sa pe „poarta” sculpturilor pe care le realizează: „Sunt un passeur al imaginaţiei, iar a lăsa privitorului o mare libertate de interpretare este foarte important pentru mine. Cred, de asemenea, că artistul nu realizează, în esenţă, decât autoportrete. Deci eu sunt peste tot și nicăieri în același timp”. Mesajul inconfundabil purtând marca Bourlier poate fi regăsit în fiecare serie de lucrări, dar autorul crede că o schimbare de stil mai profundă nu este imposibilă. Deocamdată, expoziţia de care a fost cel mai mulţumit a fost cea de la Galeria Béatrice Soulié din Paris, unde a expus pentru prima dată sculpturile din lemn plutitor și unde, după mai bine de 30 de ani de creaţie plastică, s-a simţit pentru prima oară un adevărat artist. „Acum sunt un mic maestru”, recunoaște Marc. „Desigur, mi-ar fi plăcut să fiu un mare maestru, dar pot spune că sunt fericit cu viaţa mea, cu munca mea, iar dacă am pus o mică piatră în marele edificiu al artei este perfect! Oricum, căutările mele în marea aventură a artei vor continua.” Conform filosofiei sale, totul este trecător, supus distrugerii. „Leonardo da Vinci a spus că, într-o zi, cea mai frumoasă operă de artă va fi o pată pe un perete”, dar este sigur că din praful în care ne vom transforma va apărea un nou univers.

Care este cea mai importantă întrebare pentru Marc Bourlier? „De ce suntem aici?” Dar pentru cea mai importantă întrebare artistul încă nu a găsit un răspuns.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe