Tableta de lut (9)

Mircea Gheorghe Publicat la: 12-03-2015

Bogăţia spiritului e la fel cu oricare alta. Suntem, concomitent, foarte bogaţi și foarte săraci în raport cu unii sau cu alţii. Numai că, spre deosebire de bogăţia materială, când e vorba despre spirit, oamenii se compară, de regulă, doar cu cei mai săraci decât ei.

Oricât de selectivă ar fi o elită, din rândurile ei se desprinde totdeauna o altă elită.

*

O fisură infinitezimală, invizibilă cu ochiul liber, e suficientă ca să altereze dangătul unui clopot – mic, mare sau chiar imens. Am de multe ori senzaţia că mă aflu în mijlocul unui vacarm universal, făcut de clopote fisurate la care, firește, contribui și eu cu dangătul meu alterat. Nu-mi percep fisura, dar știu că există.

*

În copilăria claselor primare, într-o vreme când nu existau încă gadgeturile electronice, jucam telefonul fără fir: șapte-opt copii ne așezam în rând și ne spuneam în șoaptă unul altuia la ureche cuvântul pus în circulaţie. Niciodată – sau, oricum, foarte rar – cuvântul iniţial nu ajungea nealterat la cel ce trebuia să-l spună cu voce tare la sfârșit. Lipsă de acuitate auditivă, pronunţare defectuoasă, spirit ludic (un fel de rea-credinţă) când cuvântul auzit era intenţionat transmis mai departe greșit, necunoașterea sensului și confuzia cu alte cuvinte apropiate etc. – toate acestea duceau la degradarea mesajului sau chiar la dispariţia lui.

Dacă se întâmplă așa în jocurile copilăriei cu un număr minim de participanţi și cu cuvinte simple, cum să fim surprinși că mari concepte, precum democraţie, justiţie, responsabilitate, libertate, drepturi ale omului etc., trecând prin spiritul a sute de milioane de oameni prinși în contexte naţionale, politice, sociale și culturale diferite, se alterează fundamental? În spatele fiecăruia dintre aceste concepte se află o întreagă istorie de idei, mentalităţi, practici sociale și politice care nu poate fi importată odată cu conceptul. De aici dialogul surzilor între civilizaţiile contemporane, care doar aparent vorbesc despre aceleași lucruri când folosesc aceleași concepte.

*

Stau cu un prieten la masă într-o cafenea și discutăm un subiect oarecare de pe scena politică. E ceva la ordinea zilei. Lui i se pare că a sesizat un complot, în timp ce eu cred că este vorba despre o consecinţă normală a lipsei de înţelepciune politică. Poate că el are sau poate că eu am dreptate. Nu contează. Totul e amical, calm și cu plăcerea evidentă pentru amândoi – cel puţin așa mi se pare mie – de a argumenta. Dar, pe neașteptate, prietenul meu se înroșește la faţă și îmi spune, aproape îmi strigă, furios: „Știi ce? Fiecare cu părerile lui! Nu trebuie să ne supărăm și să ne certăm pentru asta. Nu ne stricăm prietenia pentru niște fleacuri și pentru niște imbecili!”.

Îi spun că putem rămâne fiecare cu opinia lui, nici nu mi-a trecut prin gând să mă supăr pentru că gândește altfel, nu se pune problema să-mi modific sentimentele amicale și oricum adevărul e relativ etc., etc.

Degeaba. Nu mă ascultă. Îmi repetă iar și iar că nu trebuie să ne supărăm dacă avem opinii diferite și, în plus, îmi reproșează că vreau să-i spăl creierul. Apoi, vexat din cale-afară de acest atentat insidios la sediul gândirii lui, se ridică și iese din cafenea.

Sunt surprins. Prietenul meu nu e stupid. E un ins cultivat, raţionamentele lui sunt, de regulă, judicioase și îmi place să cred că avem multe lucruri în comun. Poate din cauza asta nici n-am prea discutat în contradictoriu de când ne știm, de câţiva ani. E drept, observasem că, ori de câte ori apărea în aer un subiect controversat, închidea discuţia, tăcea sau trecea la altceva, dar pusesem asta pe seama delicateţei. Își imagina probabil că sunt fragil și mă supăr dacă mă contrazice. Or, fragil el era.

Uite, acum fusese un prilej să-i sugerez că, la nevoie, îmi plăcea să discut în contradictoriu și nu vedeam nici un inconvenient, dimpotrivă, eram mulţumit dacă îmi demonstra raţional că greșesc, ajutându-mă în felul ăsta să înţeleg unele lucruri mai bine. Pe de altă parte, dacă eram convins că am dreptate, îmi plăcea să-mi apăr punctul de vedere, căci, cum ar fi zis Aristotel, Amicus Plato, sed magis amica veritas. La sfârșitul discuţiei, indiferent care era rezultatul, amândoi am fi fost câștigători. Aceasta înseamnă comerţul sau schimbul de idei.

Am achitat nota de plată și am ieșit melancolic. Vasele fragile, mi-am spus, nu-și pot schimba deseori conţinutul și nu sunt făcute pentru comerţ.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe