Max Jacob (Paradisul abstract)

Şerban Foarţă Publicat la: 26-03-2015

Fiind soarele sub arbori, nu era pic de umbră. Fiind arborii desăvârșiţi, nu aveau frunze; iar animalele, fără cusur și ele, nu aveau păr, nici gheare. Acolo am văzut și‑am auzit. Văzut‑am inși a căror măreţie era candoarea însăși, ast­fel încât se tot jucau, netrebuindu‑le nimic. Ei se jucau de‑a croitoria, de‑a muntele de pietate, de‑a casa de economii, de‑a luptele cu tauri, iar doamnele erau goale.


Dă‑mi foarfecile, draga mea, să tai un fir de aţă, o auzeam pe o frumoasă blondă sau albă în etate de șase secole și goală‑pușcă, fapt care le făcea să râdă cu un râs limpede pe centenarele acelea omnisciente.


Ce‑aveţi de gând să faceţi cu fiul Dvs., când are să‑mplinească un mileniu?
– Se va juca de‑a consilierul comunal până la majorat; apoi, de‑a sfetnicul aulic.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral