Un sketch de Nicolae Fleva: împăciuirea

Roxana Patraş Publicat la: 26-03-2015

După o viaţă de dușmănie politică, întreţinută prin diatribe, înjurături sau huiduieli administrate în doze letale, unii dintre bărbaţii de stat ai secolului al XIX-lea descoperă potenţialul electoral al solidarităţii transpartinice. Spre sfârșitul vieţii, republicanul C.A. Rosetti recunoaște că luptele i-au fost uneori nejustificate, reclamându-se acum o mai mare coeziune a clasei politice. Și Titu Maiorescu pledează călduros pentru „punctele de unire” între partide. Miracolul comuniunii politice îi frisonează apoi pe Carp și N. Filipescu, ultimul evocând participarea lui Al. Lahovary la înmormântarea inamicului C.A. Rosetti, justificată astfel: „Ce, crezi că 20 de ani de vrăjmășie neîmpăcată nu creează și ei un fel de colegialitate?”. Carevasăzică, războaiele pleacă, în esenţă, de la intuiţia unei asemănări.

Caragiale, de pildă, îl execută pe Nicolae Fleva pentru că se distinge ca primul „gogoman” între moftangiii din tabăra liberală: om al nuanţelor înainte de toate, la fiecare pas al guvernului, el invocă o chichiţă a Constituţiei care pune executivul în șah. Take Ionescu îl numește undeva „câinele de pază al democraţiei”. Prin filtrul înţelepciunii constituţionale a „tribunului” Fleva trec absolut toate evenimentele vieţii politice, inclusiv căsătoria principelui moștenitor. Fluturarea Constituţiei pe sub ochii uimiţi ai opiniei publice nu este, desigur, o invenţie a lui Traian Băsescu sau a adversarilor săi de azi. Dacă era acuzat de abuz, tot cu Constituţia la purtător se înfiinţa și „vizirul” I.C. Brătianu.

Așa cum atrage atenţia Codrin Liviu Cuţitaru într-un articol din volumul Prezentul discontinuu (Caragialiana I), în polemica Fleva-Caragiale nu chestiunile în sine, ci „agitaţia morbidă” înstăpânindu-se peste întreaga societate trebuie să ne atragă atenţia. Chiar dacă unul e în eroare, iar celălalt deţine adevărul, universitarul ieșean preferă să vadă omogenitatea situaţiei. În fond, cele două „personaje” se aseamănă: se inflamează la fel de tare la stimulii lumii politice. Reflecţia eseistului mă încurajează să enunţ un fapt aparent paradoxal: interesul lui nenea Iancu pentru giumbușlucurile sofistice ale lui N. Fleva dovedește spiritul esenţial caragialian al „tribunului”. Când V. Morţun îi atrage atenţia că „nu mai sunt în număr” pentru că „cestorul” îi cheamă pe membrii majorităţii la bufet, oratorul răspunde ca un actor, perfect conștient de ridicolul reprezentaţiei fără public: „Nu face nimic. Eu merg înainte”. Dacă i se reproșează că „n-a intrat în materie”, Fleva zice că „așa e politica”. „Tribunul” reușește să îl scoată din pepeni inclusiv pe Carp, care îl ameninţă pe un ton gâjâit: „Cum vei da cu pietre, te împușc!”. Fleva se dovedește astfel a fi un fin dialectician, care, asemeni lui Caragiale, vede enorm și simte monstruos nu numai textul Constituţiei, ci și realitatea politică. Pentru a ilustra o idee, Fleva recurge de multe ori la sketch, ca în următorul, unde sunt surprinse, într-o figuraţie morală impecabilă, câteva personaje de prim-plan ale vieţii politice. Iată-l pe Take Ionescu arbitrând între liderii conservatori: „«Mă iertaţi», le-a zis d. Take Ionescu, «deși sunt mai tânăr, dar nu înţeleg pentru ce vă certaţi. Mă rog d-voastră, d-le Catargi, nu voiești să stai la putere?». «Ba da.» «D-voastră, d-le Carp, nu voiţi asemenea să staţi la putere?» «Ba da.» «Iată dar că amândoi aveţi același principiu.» «Mă rog, d-voastră, d-le Catargi, și d-voastră, d-le Carp, nu sunteţi hotărâţi să faceţi totul ca să rămâneţi la putere?» «Ba da.» «Iată dar că și în această cestiune sunteţi amândoi de același principiu.» «Pentru ce, dar, vă certaţi? Știţi unde cred eu că nu vă înţelegeţi? Iată unde: d-ta, d-le Catargi, ești din școala veche, îţi închipuiești că poţi sta la putere numai fiindcă ești la putere, așa cum te găsești astăzi. (…) D. Carp n-a izbutit, deși a avut putere; d-ta, d-le Catargi, deși mai bătrân, mai cu autoritate, n-ai izbutit, și ţi s-a dat un vot de blam, deși ai avut puterea. (…) primește, te rog, d-le Catargi, legile d-lui Carp, și la ele mai adaogă și pe cele ce voi face eu în același scop, și vă dau și concursul meu fără nici o rezervă.» Atunci bătrânul, reflectând, și-a zis: «Știi că băietul aista are dreptate?». Reacţionarii meșteri fac ca doctorii deștepţi: când dau hapuri prea mari și prea amare bolnavului, le poleiesc ca să meargă ușor pe gât, ca să nu fie siliţi a le băga cu făcăleţul sau cu bâta (…). Și lucrul final a fost că, în loc de a face d-lui Catargiu o înmormântare de clasa I, d. Carp a primit de la d. Catargiu un botez de clasa II-a”.

Combătând alături de multe vedete ale scenei politice românești, avocatul Nicolae Fleva se dovedește un spirit sensibil la nuanţe și un logician de mare fineţe. Deși l-a consacrat ca orator, talentul său de sofist l-a împiedicat să devină un mare om de stat. Rămâne să ne întrebăm cum ar fi stat nenea Iancu în „fotelul” de deputat, promis de același Take Ionescu. Fără îndoială că s-ar fi foit nerăbdător, așteptându-și rândul la vorbă, ca mulţi alţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe