Pritzker 2015

Dragoș Dascălu Publicat la: 27-03-2015

Premiile pot fi o unealtă eficientă de direcționare a profesiei, deci de implementare a unei anumite politici de arhitectură. Sunt o cale directă, concretă de a defini prin exemple ce este arhitectura de calitate. Este adevărat, nu toate premiile sunt la fel de prestigioase și nu toate își propun să definească și să transmită modele. Dar premiul Pritzker – echivalent, dacă vreți, al Oscarului pentru întreaga carieră – este cel mai important. Atunci când un arhitect primește Pritzkerul, modul său de a vedea și de a face arhitectură devine model pentru o bună parte a breslei.

 

Laureatul premiului Pritzker 2015 este Frei Otto (1925-2015). Din păcate, vestea oficială a venit la o zi după dispariția sa.

În comparație cu alți laureați (Rem Koolhaas, Zaha Hadid, Jean Nouvel, Álvaro Siza etc.), Frei Otto nu a proiectat foarte multe clădiri. Dar clădirile sale au schimbat la vremea lor o întreagă filosofie privind arhitectura. Fără îndoială, cel mai celebru proiect al său este acoperișul Stadionului Olimpic din München (1972), gândit împreună cu Günter Behnisch. Structura ușoară, tensionată, din stâlpi de metal și cabluri, ce se prezintă ca o succesiune de corturi, a devenit aproape instantaneu un monument de arhitectură și o imagine de replicat. Dar poate mai mult decât o imagine interesantă și o tehnologie inovativă, acest stadion marchează ruptura față de megastructurile sportive impozante, dar austere de până atunci. Stadionul reprezintă o veritabilă schimbare de paradigmă, care este valabilă și astăzi. După München 72, toate Olimpiadele au început să dea o mai mare importanță stadioanelor, care au devenit veritabile iconuri. „Cuibul de pasăre” de la Beijing sau stadionul pentru Londra 2012, clădiri iconice la rândul lor, sunt astfel, într-un fel, tributare gândirii lui Frei Otto și Günter Behnisch. Dar stadionul mai are la bază o idee care, din păcate, nu a fost replicată ulterior. Structurilor impozante, masive, autoritare li se opunea o arhitectură care cred că poate fi descrisă cel mai bine ca fiind veselă. O arhitectură apropiată ca imagine celor temporare, precare, reversibile ale marilor festivaluri sau circuri, locuri ale deschiderii și veseliei. Este astfel unul dintre puținele exemple în care o megastructură nu este percepută ca un gest de putere al celor care au comandat-o. Câte dintre stadioanele recente pot spune același lucru?

Ce mesaj transmite acordarea Pritzkerului lui Frei Otto? Cred că este un gest de recunoaștere pentru un tip de arhitect care a pus în prim-plan experimentul, ceea ce astăzi este foarte rar. Dacă pentru Buckminster Fuller sau Yona Friedman este prea târziu, sper ca Pritzkerul să fie decernat în curând și lui Peter Cook, de exemplu. Dar cel mai important mesaj transmis arhitecților, ca unealtă de implementare a unei politici, este necesitatea revenirii la inovație, la cercetarea prin design. Iar peste toate acestea este necesitatea întoarcerii la experiment și la puțină gândire utopică.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe