Friedrich Schiller sau umanitatea înţeleasă ca joc

Ştefan Maftei Publicat la: 31-03-2015

La prima vedere, interpretarea idealistă a jocului, așa cum apare în celebrele Scrisori despre educaţia estetică a omului (1794) și în alte opere ale poetului și gânditorului german Friedrich Schiller (1759-1805), poate părea ușor vetustă, însă cu certitudine nu este.

Asta mai ales în ambientul culturii contemporane, fixate pe conspicuous consumption și pe toate speciile acesteia identificate în sociologia consumului (invidious consumption, status consumption, brand selection etc.), în care consumul este perceput sub forma jocului, în speţă ca fiind ceva aparent frivol, pe de o parte, dar și bizar, idiosincratic, pe de altă parte. În fond, cultura consumului se raportează la jocul consumului ca la o experienţă, pe de o parte, banală pentru individul-client, profund privată și incomunicabilă, pe de altă parte, ca la o scenografie simbolică, elaborată minuţios, sub forma unei ostentaţii calculate, în vederea identificării și autoidentificării clientului-individ cu un anumit statut social. Jocul de consum, în echivocul său, patentează în final acea formă spectaculară și alienantă de schimb, de trafic, de comerţ simbolic statornicită astăzi între individ și mediul său social. Însă, în această mutaţie a jocului în lumea contemporană, jocul de consum, jocul ca spectacol, devine, paradoxal, marca unor îngrădiri, și nu a unei libertăţi.

Poate tocmai de aceea mesajul iluminist al lui Schiller apare astăzi atât de viu: acolo, „jocul” nu este „nici subiectiv, nici obiectiv, nu obligă nici interiorul, nici exteriorul” (Scrisoarea XV). Pentru Schiller, „jocul” este un element esenţial, este marca umanităţii în integralitatea ei, naturală și spirituală. Iar Schiller spune și caută să arate acest lucru cu toată convingerea sa. Jocul nu este numai un ritual social sau un element pur și simplu al vieţii private, el este epitomul fiinţei umane ca fiinţă atât naturală, cât și spirituală: „tocmai jocul și numai jocul îl face complet și îi dezvoltă dubla sa natură” (Scrisoarea XV). Spre deosebire de majoritatea autorilor secolului al XVIII-lea, care îl vedeau ca pe ceva liminal și paradoxal, Schiller judecă jocul ca pe un element-cheie cel puţin din două aspecte: estetic și antropologic.

Estetic, jocul este esenţial, pentru că „frumuseţea” se poate manifesta numai ca joc – „liber”, în înţelegerea pe care o dădea Kant acestui concept în a sa Critică a facultăţii de judecare – în măsura în care frumuseţea este deopotrivă „stare a subiectului” și „obiect pentru noi”, „starea noastră” și „fapta noastră”, frumuseţea ca joc fiind momentul în care „pasivitatea nu exclude nicidecum activitatea, nici materia, forma, nici limitarea, infinitul”, ea stând mărturie – unică, de altfel – a faptului că „dependenţa fizică” nu înlătură nicidecum „libertatea morală” (Scrisoarea XXV). Starea intermediară, pozitiv-liminală, de joc, este garanţia acelei „libertăţi estetice” amintite în mai multe rânduri în Scrisori. Doar în limita jocului estetic omul, potrivit lui Schiller, are putinţa de a-și da el însuși, pe deplin, măsura propriei libertăţi. Frumuseţea și numai frumuseţea este cea care apare cu adevărat în mod liber, ca „joc”. Însă libertatea deplină, ca „joc”, este numai bunul frumuseţii, nu și al moralităţii. La Schiller, libertatea morală este, paradoxal, îngrădită de propria-i natură. Numai libertatea estetică, numai „jocul” ne poate oferi măsura adevărată a libertăţii noastre umane. Jocul estetic oferă în cel mai înalt grad transparenţă libertăţii.

Antropologic, teoria schilleriană a jocului oferă acea „verigă lipsă” a relaţiei dintre umanitate și „specia om”. Aici, jocul se leagă de libertatea umană în teoria schilleriană a „impulsului ludic”, care poate fi văzută într-un sens antropologic. Impulsul jocului este un deschizător de drum al puterilor omului, în sensul libertăţii sale sensibile, dacă vrem să ne exprimăm astfel, și nu inteligibile. Altfel spus, jocul este esenţial pentru specia umană, deoarece tot ceea ce facem realizăm prin intermediul „impulsului ludic”, intermediar între natural și spiritual. Termenul joc include aici toată activitatea noastră. Schiller vrea să sugereze că tot ceea ce facem ca fiinţe umane, fie că gândim, construim, percepem etc., facem ca efect al acestui impuls ludic. Experienţa jocului devine astfel fundamentală: „jocul” este de fapt întregul nostru mod de a fi și de a acţiona.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe