Gabriel H. Decuble și ancheta unei existențe

Flavius Paraschiv Publicat la: 16-04-2015

Afirmat ca poet, Gabriel H. Decuble (re)apare pe scena literară cu un roman care propune, în spațiul nostru cultural, o inedită abordare a genului epistolar.

În Tu n-ai trăit nimic trebuie remarcată înainte de toate formula utilizată în construcția textului: prima dimensiune – și cea mai consistentă – este compusă dintr-o serie de e-mailuri care conturează viața zbuciumată a protagonistului. Utilizarea poștei electronice în roman nu este o noutate: Daniel Glattauer, în Dragoste virtuală, procedează la fel. A doua parte este alcătuită din actele aferente dosarului de urmărire penală, în care personajul principal este acuzat de trafic de droguri și de șantaj (raportul întocmit de autorități în urma filajului, declarațiile martorilor, însemnările de pe blogul personal); toate aceste informații sunt ordonate de către editor: un individ care a devenit incomod superiorilor și este trimis la o procuratură oarecare din București. Obligat să se ocupe de toate cazurile nesoluționate, descoperă neobișnuitul și absurdul caz al lui Emil Blaj, personajul principal: un tânăr de la un liceu din București care se îndrăgostește de Selena, o altă liceană care aparține așa-zisei generații „emo”. Procurorul nu intervine în text, dar în schimb motivează gestul printr-un prolog și un epilog. Întreaga poveste de dragoste este expusă unui confident prin intermediul e-mailurilor. Deloc surprinzător, în ochii anchetatorilor, aceste „scrisori virtuale” sunt probe incriminatorii, fiindcă trimit la o posibilă afacere cu substanțe ilegale: zăpadă, negresă, praf, albitură, cui.

În aceste e-mailuri, autorul se joacă cu așteptările cititorului. Avem, spre exemplu, dovezi că elevul nu este implicat în acțiuni ilegale, dar, totodată, sunt aluzii la un posibil consum de substanțe ilegale. În acest sens, exemplar este un pasaj, probabil cel mai reușit din întregul volum, în care Emil este surprins în mijlocul unui delir produs de droguri, pe care autorul îl descrie ca incert. De aici și importanța e-mailurilor în roman: o situație oferă un anume mod de interpretare, iar acesta, anticipat de prozator, este imediat  răsturnat în favoarea unei alte chei de lectură. Evident, tot procesul este o înscenare ce are un motiv meschin, și nu unul plasat în zona nebuloasă a relației dintre om și instituțiile guvernului, așa cum sugerează Bogdan-Alexandru Stănescu pe coperta a patra. De la publicarea Procesului, orice eveniment ridicol generat de eternul conflict dintre om și stat pare să poarte pecetea lui Franz Kafka, dar în romanul de față problema nu poate fi discutată în termenii aceștia. „Călăul” este cunoscut, dovezi mai mult sau mai puțin adevărate există. Emil este, indiscutabil, o victimă, dar vina nu este a sistemului în mod direct.

Cine este acest Emil Blaj? I se poate reproșa autorului faptul că a ratat dezvoltarea personajului. Din moment ce mizează pe construcție, pe tehnica narativă, Decuble nu se mai axează pe personaj. Dar nici nu trebuie: „eroul” lui este un reprezentat al unei stări de spirit, iar o ulterioară evoluție nu este necesară, deoarece nu mai are nimic de oferit. Deși puțin individualizat – este sensibil, inteligent și înzestrat cu un superficial talent literar –, acesta este doar o marionetă și se poate considera că simbolizează strigătul de ajutor (sau dorința de atenție?) al (a) adolescenților. Problemele pe care le semnalează Emil sunt esențiale: lipsa comunicării, înțelegerii, afecțiunii. În fond, personajul este compromis din punct de vedere emoțional: tatăl este decedat, mama este plecată în Spania, iar sora este mai mult absentă. De altfel, configurarea identității este una dintre dilemele literaturii. Tema aceasta este urmărită cu rezultate interesante; spre exemplu, de Haruki Murakami în Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj sau, mai recent, de Dan Lungu în Fetița care se juca de-a Dumnezeu.

Însemnările de pe blog reprezintă partea cea mai puțin izbutită a romanului. Pseudocritica adolescentului la adresa societății contemporane este clișeizată și redactată într-un stil rudimentar și puțin inteligent: sunt acuzate impostura, dezordinea socială, nepotismul, excesul, falsul, corupția, ipocrizia etc. Uneori, totuși, umorul și ironia salvează textul. Blogul nu face altceva decât să evidențieze  mecanismul de gândire al unui individ marcat de dramele unei existențe insolite și de complexul invariabil adolescentin. „Tu n-ai trăit nimic”, replica din titlul romanului, este un reproș adus nu numai celui care scrie, ci oricărui tânăr.  Firește, e un reproș nedrept: indiferent de vârstă, oricine poate avea ceva de spus, mai ales în urma unor experiențe traumatizante.

Tu n-ai trăit nimic este un roman hibrid, îndrăzneț, actual, în care autorul se remarcă nu doar printr-o tehnică stăpânită exemplar, ci și prin gama largă de subiecte care au atins dintotdeauna problemele societății.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe