De ce ar trebui ca adversarii Bisericii să susţină ora de religie

Constantin Sturzu Publicat la: 23-04-2015

De unde atâta înverșunare faţă de ora de religie? Este întrebarea care mă frământă încă de la declanșarea acelei campanii (pro sau contra), cu termen-limită 6 martie. Poate cineva să nege dimensiunea religioasă a existenţei umane sau faptul că în România creștinismul exercită – prin istorie, cultură, cutume etc. – o influenţă de facto chiar și asupra celor ce se declară atei? Școala trebuie să pregătească un copil nu doar pentru o viitoare carieră profesională, ci și pentru a trăi într-o societate în care, nolens volens, va interacţiona cu diverse forme ale vieţii religioase.

Ceea ce s-a întâmplat în Franţa cu jurnaliștii de la Charlie Hebdo a pus toată lumea pe gânduri. S-a văzut ce tragedie poate atrage după sine combinaţia fatală între incultura religioasă (eu aici aș încadra această lipsă de respect faţă de simboluri și credinţe religioase) și fanatismul religios (cultivat în comunităţi ermetice). Școala poate veni cu soluţii care să preîntâmpine deopotrivă blasfemia și terorismul. Este locul unde pot fi aduse, în termenii toleranţei și dialogului, la un numitor comun acele informaţii din sfera religioasă care, altminteri, pot fi cu ușurinţă manipulate în slujba unor ideologii criminale.

Nu cred că, la modul serios, se mai poate pune problema oportunităţii existenţei orei de religie în școală. Mai ales că ea nu este una obligatorie. Însă, în ceea ce privește modul de înscriere, programa acestei discipline sau profilul celor care o predau, da, aici mai sunt câteva aspecte de clarificat. Și chiar cred că este nevoie de o discuţie foarte amplă, inclusiv din perspectivă interdisciplinară. Am încredere că specialiștii, mai ales cei în educaţia religioasă, vor găsi cele mai adecvate soluţii.

În limita spaţiului editorial care-mi este alocat, nu mai pot decât să sugerez abordarea mai în profunzime a următoarelor două temeri ce însoţesc, aș zice obsesiv, acest subiect și care sună cam așa: 1. elevii sunt îndoctrinaţi (o exprimare foarte „tare”, mai degrabă de sorginte comunistă, mai ales că ora de religie nu ţine loc de cateheză; în plus, e utopic să crezi că un copil căruia nu i se oferă educaţie religioasă ar putea fi ţinut până la 18 ani într-un mediu aseptic din punct de vedere ideologic/doctrinar/confesional etc.); 2. Biserica își exercită și consolidează prin ora de religie influenţa pe care o are în societate (pe de o parte, numărul preoţilor care predau religie este nesemnificativ și constant în scădere; pe de altă parte, tocmai prin ora de religie Biserica își „diluează” autoritatea asupra copiilor, lecţia profesorului de religie devenind o alternativă la cateheza preotului).

În loc de concluzie: adversarii Bisericii ar trebui să fie printre cei mai fervenţi susţinători ai ideii ca elevii să acumuleze mai degrabă în școală, nu în lăcașele de cult cunoștinţe elementare de natură religioasă. Școlii îi revine astfel rolul de mediator între interesul public – care nu poate fi decât subscris „păcii sociale” – și misiunea unui cult religios, oricare ar fi el.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe