Educaţia religioasă: o problemă de echilibru

Constantin Ilaş Publicat la: 23-04-2015

Democraţia modernă suferă de o insuficientă laicizare, fiind de fapt o teologie politică prost mascată. Nietzsche se exprimă sec: „venirea împărăţiei lui Dumnezeu a fost proiectată în viitor, pe pământ, în plan uman, însă credinţa în vechiul ideal a fost menţinută”. Prin urmare, statul modern preia de la creștinism sarcina ameliorării omului și a vieţii, răsturnând-o în plan secular. De aceea, voi remarca aici doar analogia de fond dintre preot și politician: preoţii văzuţi ca politicieni ai mântuirii, iar politicienii, ca preoţi ai interesului public, analogia bazându-se pe funcţia mijlocitoare, reprezentativă a preotului, respectiv a politicianului. Dar democraţia și statul de drept funcţionează relativ optim la acele naţiuni care au avut parte de o reformă religioasă prin care s-au eliminat mijlocitorii ce deturnau calea către Dumnezeu, simultan, fiecare individ devenind propriul său preot, ieșind din minorat și de sub tutelă. Prin aceasta s-a accentuat responsabilitatea individuală faţă de propria existenţă și faţă de cei pe care-i reprezintă, eventual și într-un parlament.

Ţine cumva de specificul local faptul că un loc de parlamentar este cumpărat la fel cum se cumpără o parohie. De aceea, mă întreb dacă preotul și politicianul sunt modele demne de a fi trimise în școală, mai ales că românii știu că acești reprezentanţi nu sunt – nici unii, nici ceilalţi – întrupările faptice („fă ce spune popa!”) ale valorilor pe care le clamează sau pe care le promit. Să fie oare această schizofrenie între fapte și valori doar o moștenire fanariotă sau care ţine de regimul comunist sau provine din schizofrenia originară a creștinismului, care neglijează viaţa de aici în favoarea vieţii de dincolo de viaţă a sufletului nemuritor? Oare de ce modificarea legilor electorale sau a Constituţiei nu beneficiază de o dezbatere având aceeași fervoare, intensitate și interes precum cea declanșată de decizia CCR ce implica potenţiala eliminare, prin eventuala neînscriere a elevilor, a orei de religie din școală?

Biserica Ortodoxă Română, asociaţiile de părinţi, miniștrii, preoţii, inspectorii, directorii de școli, diriginţii, blogerii, forumiștii pro, postacii de serviciu și alţii au reacţionat de parcă prin această potenţială eliminare s-ar fi anulat prin rapt dreptul la mântuire al copiilor, și nu numai al lor! Ce să înţelegem din această disproporţie: că s-a făcut un referendum prin care s-a votat în proporţie de 90% în favoarea mântuirii și că, pentru acest popor, viaţa de dincolo de viaţă este mai importantă decât viaţa de acum, într-un stat nefuncţional legislativ și generator de corupţie? Să fie atât de mare frica de moarte a acestui popor și să nu poată fi tratată decât cu speranţa și promisiunea învierii ca terapie ce trebuie inoculată și repetată sistematic fiecăruia din fragedă copilărie, timp de 13 ani școlari, câte o oră, săptămână de săptămână? De aici rezultă o altă disproporţie: ce fel de edificiu valoric și de afecte înalţă școala românească în progeniturile noastre atât timp cât credinţa creștină și valorile subiacente sunt supradimensionate astfel? Ce fel de om rezultă de aici și pentru ce fel de viitor este modelat și pregătit astfel? Mai poate fi justificat, altfel decât prin credinţă, conceptul de creaţie în epoca LHC, a acceleratoarelor de particule? Am avea oare nevoie de un tratament neoiluminist? N-am învăţat nimic din cazul lui Blaise Pascal, care, deși sesiza cu acuitate falsul, nu și-a putut reprima nevoia excedentară de mângâiere?

Poate că bunul Dumnezeu va da acestui popor mintea cea de pe urmă și-l va lăsa să afle că „de pe la Copernic încoace, omul se rostogolește din centru către X”, că poate El însuși a plecat spre o altă galaxie să-și caute pe acolo celelalte progenituri care probabil se mai simt încă centrul Universului sau, de ce nu, că poate chiar a murit! Și nu mă refer aici la cel de pe cruce.

Chiar nu vrea acest popor să afle ceea ce alţii știu de mult, și anume că sensul vieţii este chiar viaţa?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe