Bestiarul puterii

Petru Bejan Publicat la: 27-04-2015

Diana Mărgărit, Ioan-Alexandru Tofan (coord.), Bestiarul puterii. Discursuri, practici, manifestări, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2014

 

Unul dintre volumele recent publicate la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” invită la o curajoasă incursiune în Bestiarul puterii. Cele aproape 370 de pagini ale lucrării rezumă intervenţiile participanţilor la colocviul circumscris aceluiași subiect, aflat în organizarea Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică. Meritele îngrijirii consistentului tom revin Dianei Mărgărit și lui Ioan-Alexandru Tofan, cadre didactice la Facultatea ieșeană de Filosofie și Știinţe Social-Politice.

Inspirat de o sintagmă a lui Foucault („puterea este o bestie magnifică”), titlul cărţii readuce în atenţie scolasticele dispute privind sursele puterii și mecanismele care îi girează funcţionarea. Tenta ușor peiorativă disimulează, în fapt, o realitate incontestabilă: chiar dacă fascinează și seduce, practica puterii nu se bucură de o lectură „pozitivă” din partea celor preocupaţi cu asediul ei speculativ. Dimpotrivă. Analiștii sunt mai curând tentaţi să-i exploreze „locurile obscure” sau întunecate, înarmându-se de la bun început cu vigilenţă și scepticism. Sunt activate astfel „hermeneutici ale suspiciunii” menite să ipostazieze răul sau să dejoace intenţiile insidioase care au transformat-o în câmpul favorit al derapajelor, exceselor și violenţei. Malefică în exerciţiul obișnuit, puterea frisonează și înfricoșează, fiind asociată, de regulă, intrigilor, scenariilor conspirative sustrase exigenţelor de moralitate și corectitudine. De aici ispita devoalărilor sagace și întâmpinărilor critice relativ ostile, reclamând fie urgenta „schimbare la faţă”, fie „controlul” din exterior al acesteia.

Plecând de la presupoziţia că puterea este o construcţie „monstruoasă”, autorii caută să-i dezvăluie „natura” camuflată, resorturile ascunse, deconstruindu-i totodată condiţiile de posibilitate. Perspectiva asumată este una „cinematică”, urmărind „bestia” în mișcarea ei, studiindu-i „logica” deplasării și acţiunii publice. Într-o asemenea abordare sunt mobilizate competenţe eterogene (filosofie, știinţe politice, istorie, estetică, critică literară, teorii ale comunicării), complementare însă și convergente în finalităţi.

Ce propun tinerii cercetători? Discuţii asupra fundamentelor puterii și autorităţii, asupra ierarhiilor (constrângătoare sau represive uneori) în care sunt prinși oamenii, instituţiile, statul și conducătorii acestuia. Analizele vor să elucideze situaţii insuficient limpezite conceptual sau „litigioase” sub aspect filosofic. Coordonatorii volumului ne previn că „de la dialectica stăpân-sclav, până la înţelesul nietzschean al puterii, cel de principiu al vieţii, avem de-a face cu o problematizare ontologică, una pentru care raportul dintre putere și voinţă sau cel dintre putere și modul de constituire a sinelui devin mize extrem de importante. Nu sunt neglijate nici chipurile extreme pe care exercitarea puterii le poate dobândi: mecanismele disciplinării, supravegherii și pedepsei, ale manipulării și cenzurii specifice guvernărilor totalitare…”

Interesante, printre altele, sunt paginile consacrate imaginarului sărbătoresc în propaganda colectivizării (Sorin Mocanu), scriitorilor interziși (Loredana Cuzmici), politicilor privirii în fotografia performativă (Cristian Nae), moralei tranziţiei la democraţie (Valeriu Capcelea), traumei, puterii și ideologiei în studiile postcoloniale și postcomuniste (Ecaterina Pătrașcu), evoluţiei formelor de dominaţie și autoritate (Romeo Asiminei), selecţiei naturale și puterii în sens foucaldian (Ciprian Jeler), puterilor poeziei (Doris Mironescu), presei românești dedicate exilului (Elena Bondor), simbolurilor puterii (Mircea-Ioan Lupu), presiunii „uniformizării” din perspectiva lui Kierkegaard (Ionuţ-Alexandru Bârliba), strategiilor puterii la Nietzsche (George Bondor) și Machiavelli (Constantin Ilaș), interpretărilor cioraniene date fiinţei, istoricităţii și hegemoniei (Horia Pătrașcu).

Cartea le oferă cititorilor un ingenios puzzle conceptual și problematic. În majoritatea cazurilor, puterea este inteligent dez-articulată, descompusă în bucăţi și supusă unei „chirurgii” speculative de bună factură. Cel puţin două sunt meritele ce se cuvin semnalate. Mai întâi, echilibrul între scrupulozitatea analitică a fiecărui text și generoasa perspectivă de ansamblu. În al doilea rând, angajamentul critic manifest al autorilor și curajul exprimării propriilor opinii. Iată de ce un îndemn spre lectură mi se pare întru totul justificat.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe