Lăsați telejustiția! Ce spuneți de open justice?

Cristi Danileț Publicat la: 12-05-2015

Discuțiile pe tema telejustiției sunt dacă nu false, atunci cel puțin marcate de ipocrizie. O parte din populație e nemulțumită dacă nu află informații despre activitatea judiciară și atunci acuză organele judiciare de mușamalizare; o altă parte crede că e ceva nefiresc să afle prea multe din dosare și acuză organele judiciare că sunt influențate de public în luarea deciziilor.

Acum 15 ani băteam hotărârile la mașina mecanică de scris, foloseam indigoul pentru multiplicare, părțile primeau deseori o copie ilizibilă; azi, se obține ușor o copie și se poate comunica varianta electronică a tuturor documentelor procedurale. Acum 10 ani nu se știa numele celor din competul de judecată; azi, componența completului este publică împreună cu orice informație relevantă pentru cauza respectivă, până la CV-ul profesional al fiecărui magistrat. Acum 10 ani presa se lovea de obtuzitatea sistemului în furnizarea de informații; azi, avem un Ghid de relații dintre sistemul judiciar și presă adoptat de CSM și, practic, nu există emisiune de știri din care să lipsească informații despre vreun caz important. Înainte, un străin de proces nu își putea lua notițe cu privire la cele dezbătute; azi, avem înregistrări audio ale ședințelor de judecată. Până acum 7 ani doar părțile dintr-un caz aveau acces la hotărârea ce îi privea; în perioada 2008-2010, s-au publicat în mod experimental 100.000 de hotărâri judecătorești în programul „Jurindex”, iar din aces an proiectul „ROLII” va asigura publicarea a câtorva milioane de hotărâri judecătorești, anonimizate, ceea ce va permite identificarea practicilor instanțelor și ale judecătorilor.

Există un progres în domeniile transparenței și funcționării justiției. Se vrea mai mult? Se poate face mai mult? Fără îndoială. Produce telejustiția vreun efect negativ? Nu știu. Dacă prin „telejustiție” înțelegem filmările din fața DNA sau din sediul vreunei instanțe de judecată cu persoane încătușate, atunci trebuie spus că acest lucru este interzis de Codul de reglementare a conținutului audio-vizual și, evident, CNA nu își face datoria. Dacă prin „telejustiție” înțelegem apariția în presă „pe surse” a unor documente din dosare, atunci justiția are o problemă că nu poate opri acest lucru. Dacă prin „telejustiție” înțelegem nesfârșitele talk-show-uri cu tot felul de analiști care emit păreri despre probe și vinovății, atunci publicul are o problemă că urmărește astfel de pseudo-dezbateri.

Eu propun: toate procesele care se desfășoară public să se transmită online și conținutul tuturor dosarelor din instanțe să fie publicat pe internet. Propunere avangardistă ce va stârni reacții negative. Dar să renunțăm la ipocrizie: publicul preferă misterul, sursele și imaginile furate; invocă drepturile omului, dar de abia așteaptă imagini în exclusivitate și documente despre viața privată a celor investigați; spune că cel cercetat beneficiază de prezumția de nevinovăție, dar până la sfârșitul procesului el e crucificat la televizor. Cred că dacă ar fi totul public nu va mai fi nimic de aflat „pe surse”, iar cetățenii vor vedea cu ochii lor ce se întâmplă într-o sală de judecată. Magistrații înșiși vor fi mai atenți la conduita lor față de părți, iar avocații vor găsi o nouă modalitate de lărgire a portofoliului de clienți. Cei audiați, cu excepția avocaților, vor fi ascultați cu filmare din spate și cu protejarea datelor lor personale. Evident, procesele care nu sunt publice (de exemplu, cele cu minori, victime ale unor infracțiuni de natură sexuală sau procesele civile fără interes public) nu se vor transmite.

Acest sistem funcționează în alte state. În SUA, Marea Britanie și Australia procesele care au loc la curtea supremă sunt transmise online. Chiar și în Africa de Sud s-a transmis integral, de către o instanță inferioară, procesul sportivului care și-a împușcat prietena. În SUA, toate dosarele sunt urcate în format digital pe internet, iar accesul se asigură în unele state numai pentru părți și avocați pe baza unei parole, iar în alte state pentru toată lumea. Se numește open justice, având la bază concepția că tot ce vede și atinge judecătorul în sala de judecată trebuie să fie public.

Pe acest drum mergem și noi. Toate ședințele din procesele civile și penale se înregistrează audio, toate ședințele CSM se transmit online și înregistrările sunt disponibile pe site-ul instituției, iar toate conferințele de pregătire a magistraților desfășurate la INM sunt de asemenea transmise online. Din 2013, la Cluj și la Arad se asigură accesul părților la propriul dosar în format electronic, iar curțile au propriii purtători de cuvânt, site-uri conturi de facebook, alegând ce informații din dosare transmit spre exterior.

Oricum, viitorul digital al justiției este inevitabil. Știm că ședințele Parlamentului și ale Guvernului sunt publice, iar proiectele de acte normative sunt în dezbaterea publică mai înainte de a fi votate. Dacă tot vrem ca puterile să fie egale, ar putea fi și la capitolul transparență. Iar transparența nu a stricat niciodată nimănui. Poate fi șocant la început, însă doar atât.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe