Cum să mai distrugem reprezentativitatea

Georgeta Condur Publicat la: 27-05-2015

 

En fanfare, cu 88,5% voturi „pentru”... Așa a trecut prin Camera Deputaților legea care prevede că primarii vor fi aleși dintr-un singur tur, iar președinții de consilii județene, indirect. E drept că PNL a încercat să susțină un amendament pentru alegerea primarilor în două tururi. Dar când, previzibil, amendamentul a fost respins prin votul majorității PSD, liberalii s-au resemnat și, în final, au votat și ei legea, părând mai degrabă ușurați decât revoltați. În perspectiva alegerilor de anul viitor, discuția pare închisă.

De ce majoritatea politicienilor a preferat varianta unui singur tur e destul de ușor de ghicit. Numai că istoria recentă ne-a arătat ce li se poate întâmpla partidelor atunci când gândesc prevederile electorale prin prisma situației de moment (mărirea pragului electoral de către CDR și lungirea mandatului prezidențial la cinci ani, cu siguranța că va fi ales Năstase, sunt două exemple). Așa că nu e deloc exclus ca aceste calcule de azi să se întoarcă, la un moment dat, împotriva susținătorilor.

Dar nu grija partidelor mari o am eu. Important e să vedem dacă principiul e corect pentru toți competitorii și mai ales pentru alegători. Nu există sistem electoral perfect și orice specialist știe că acolo unde există mai mult de două opțiuni posibile (deci nu e bipartidism) și indivizii au o ierarhie a preferințelor agregarea acestora nu e o problemă deloc simplă. Nici măcar nu e nevoie neapărat să-i citim pe Condorcet, Arrow, Dahl, Gibbard, Satterthwaite sau alții, fiindcă lucrurile sunt destul de evidente chiar și pentru un nespecialist, dacă luăm fie și un exemplu simplu.

Să presupunem că avem trei candidați (A, B și C) într-o localitate în care votează 30 000 de persoane și că preferințele alegătorilor sunt distribuite astfel:

– 10 001 alegători preferă ierarhia A, B, C (cel mai mult l-ar dori primar pe A, B ar fi a doua lor opțiune, nu-l vor pe C);

– 10 000 de alegători preferă ierarhia B, C, A;

– 9 999 de alegători preferă ordinea C, B, A.

Dacă alegerile au loc într-un singur tur, candidatul câștigător ar fi A, iar 19 999 de alegători ar constata că a câștigat exact candidatul pe care nu-l doreau și pe care nu l-au votat. Dacă, în schimb, sunt două tururi, în turul al doilea ar intra candidații A și B, iar B ar câștiga cu 19 999 de voturi. În varianta cu un tur, doar circa o treime dintre alegători s-ar simți reprezentați, în timp ce, dacă sunt două tururi, aproximativ două treimi dintre alegători ar avea satisfacția că a câștigat candidatul pe care l-au votat și nu exact cel pe care nu-l doreau, chiar dacă, pentru o parte dintre ei, câștigătorul n-ar fi varianta ideală, ci doar a doua opțiune.

Desigur, aceasta este o prezentare simplificată, dar, în practică, problema diferenței dintre alegerile într-un tur sau în două rămâne, în esență, aceeași: pot apărea disfuncționalități serioase în ceea ce privește reprezentarea. Ca efecte, pot apărea absenteismul și îndepărtarea alegătorilor de mecanismele democratice.

Ne-am putea întreba de ce discutăm despre efectele negative pe care le-ar putea avea alegerea primarilor dintr-un singur tur, din moment ce același sistem a funcționat și la alegerile din 2012 și, iată, ar putea spune unii, nu s-a produs nici o catastrofă. În primul rând, trebuie să înțelegem că efectele au fost, atunci, parțial mascate de existența USL, candidații acestei mega-alianțe luând oricum, în multe localități, scoruri peste 50%. Dar a fost o situație atipică și contra naturii, am putea spune. Iar un principiu greșit rămâne greșit chiar dacă, într-o anumită conjunctură, nu a schimbat mult lucrurile.

În condițiile în care legea tocmai a fost adoptată și nu mai este decât un an până la viitoarele alegeri locale, trebuie să recunoaștem că, oricât de optimiști am fi, practic nu prea se mai poate face nimic. Realist vorbind, știm că o mare mobilizare a opiniei publice pe o astfel de temă nu se va întâmpla. Singurul mod în care unii alegători ar putea încerca să evite efectele neplăcute ar fi să practice votul tactic. E greu însă de crezut că un număr suficient de mare de votanți ar putea-o face, iar sistemul electoral n-ar trebui să îndemne alegătorul la jocuri tactice riscante, bazate pe sondaje. Totuși, democrația n-ar trebui să însemne o goană nebună după noi metode de a distruge, în fiecare zi, reprezentativitatea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe