Ileana Popovici: „Am fost foarte bucuroasă să îi ţin de mână pe Mihăiţă şi pe Găitan, să vedem filmul toţi trei de mână”

Ancuța Ciocoiu Publicat la: 28-05-2015

De obicei, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, dar poate fi mai folositoare. Norocul a purtat-o pe căi pe care nu le-ar fi bănuit, iar simţul deosebit al regizorului Lucian Pintilie a adus-o în lumea cinematografiei. După 47 de ani de la lansarea filmului Reconstituirea, Ileana Popovici s-a întâlnit la Iaşi, în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc TIMPUL, cu prietenii săi de suflet, pentru adevărata premieră a filmului, după cum au recunoscut şi actorii.

 

Cum v-a marcat şi v-a influenţat în carieră primul rol pe care l-aţi jucat?

M-a influenţat esenţial. Din 1968, chiar de când am făcut filmul Reconstituirea, cu toate că în ’67 mai făcusem un film, Zodia fecioarei, în regia lui Manole Marcus, aveam un rolişor acolo. Lucrurile astea au mers în paralel şi pe amândouă le-am iubit. Fiecare mi-a deschis un drum extraordinar de frumos. Am avut o viaţă extraordinar de activă şi de frumoasă. Am fost înconjurată de foarte multă afecţiune, am avut colegi buni, parteneri extraordinari, cu care m-am înţeles foarte bine. Eu, Mihăiţă şi Vladimir suntem prieteni de o viaţă. A fost o lume pe care o cunosc și de aceea o iubesc şi o apreciez foarte mult. Poate acum mai mult decât oricând.

 

Atât dumneavoastră, cât și George Mihăiță ați obținut rolurile din Reconstituirea printr-o întâmplare norocoasă. Credeţi că şi acest film a fost o întâmplare norocoasă?

Da, bineînţeles. Şi pentru faptul că am avut şi noi ceva de spus, pentru că s-a dovedit că avem un pic de talent. Distribuţiile erau deja făcute la film. Dacă Pintilie s-a întors din drum, el, care e un tip foarte tenace şi precis la lucru şi nu face lucrurile de mântuială, înseamnă că a văzut ceva în noi. Sigur că a fost meritul lui că a sesizat ceea ce avem mai bun, dar şi al nostru, pentru că am ştiut să îl dăm. Ne-a marcat pentru toată viaţa, întrucât toată lumea ne recunoştea după rolurile din film. Spuneau „A, copiii ăia din Reconstituirea!”. Am avut o carte de vizită extraordinară, cu toate că filmul nu a fost vizionat de foarte multă lume, însă a fost văzut de cine trebuie. Şi s-a dus zvonul.

 

Ce părere avea tatăl dumneavoastră, care era preot, despre apariția dumneavoastră în Reconstituirea?

Nu ştia precis ce fac acolo, așa că a venit la filmări, să vadă ce face fata lui. Când m-a văzut dezbrăcată, mi-a spus: „Te-mbraci imediat şi vii acasă. Ce, n-ai ce să mănânci?” I-am explicat atunci că facem un film şi e un rol. Bineînţeles, am început să plâng că nu vin acasă, că stric filmul domnului Pintilie, că pentru mine e o şansă. Nu a fost întru totul de acord, dar a înţeles că este drumul meu, talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu şi şansa de a intra în lumea filmului, îndrumată de o mare personalitate ca Lucian Pintilie.

 

După vizionarea filmului Reconstituirea, George Mihăiţă a spus că s-a văzut pe sine, cel din tinereţe, ca și cum ar fi copilul său. Dumneavoastră pe cine aţi văzut?

Eu m-am văzut pe mine. Multe gesturi și obiceiuri mi-au rămas de atunci. Eu m-am întors în timp şi am fost foarte bucuroasă să îi ţin de mână pe Mihăiţă şi pe Găitan, să vedem filmul toţi trei de mână. Mi s-a părut un lucru extraordinar de frumos pe care ni l-aţi oferit voi, cu foarte multă generozitate: respect pentru ceea ce a făcut Pintilie, în primul rând, şi pentru cinematografia românească.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe