Interviu cu actrița Teodora Mareș

Bianca Vieru Publicat la: 28-05-2015

Teodora Mareș este una dintre cele mai apreciate actrițe din România, recunoscută pentru rolul din Declarație de dragoste, dar și ovaționată pentru zecile de roluri jucate pe scenele marilor teatre din București. Elegantă, modestă și sensibilă, fascinează prin puterea sa de expresie mințile tinerilor artiști și actori. La Gala Declarație de dragoste 30 a radiat de elan tineresc și și-a amintit de evenimente marcante din viața sa.

 

În ce măsură a contat faptul că ați crescut la țară?

Dacă aș fi fost un copil crescut la oraș, cu cheia la gât, cred că aș fi fost un om complet diferit față de ceea ce sunt acum. E bine că am fost un om cu picioarele pe pământ, descurcăreț, adică sunt. Știu să mă comport cu animalele, cu păsările, cu natura, pe care le și iubesc foarte mult. Am făcut de toate. O viață adevărată, am trecut prin toate.

Ce v-a determinat să dați la Facultatea de Actorie?

A fost o întâmplare. N-aș putea să spun că îmi doream foarte mult, nici nu îmi trecuse prin cap, dar s-a produs o întâlnire între mine și un om care făcea meseria asta. E vorba despre un actor care pregătea în fiecare an copii pentru Facultatea de Teatru. A rugat o colegă mai mare să remarce la liceu o fată și un băiat, mai deosebiți. A venit la mine și la colegul meu de bancă. Ne-am dus să vedem despre ce e vorba. Am rămas să fac pregătirea mai departe, colegul meu nu.

De ce rol vă simțiți mai atașată?

Vreau, nu vreau, trebuie să spun că sunt atașată de rolul din Declarație de dragoste. Sau el e atașat de mine. Nu am să scap de el toată viața.

Care sunt cele mai frumoase amintiri din timpul facultății?

Nu prea am amintiri frumoase din timpul facultății, pentru că am muncit foarte mult. Fiind din provincie, stăteam în cămin. Căminul era la etajul al patrulea al facultății și clasa o aveam la etajul al treilea. Pot să spun că în primii trei ani de facultate am ieșit foarte rar din clădirea aia. Acolo stăteam, acolo făceam de mâncare, acolo învățam. Am muncit. Ne spălam la lighean și învățam la lumânare. A fost greu!

Lectura a avut un rol decisiv în viața dumneavoastră?

Dacă un actor nu citește, nu prea are de ce să mai treacă pe la teatru. Eu sunt tristă când văd că tinerii nu mai cumpără carte, se citește pe tabletă, pe telefoane și e mare păcat, e o mare tristețe. E o plăcere nemaipomenită să intri într-o librărie, să răsfoiești o carte, să-ți alegi o carte, să te duci cu ea acasă, să aștepți să o deschizi.

Cum vedeți acum, după 30 de ani, filmul Declarație de dragoste?

Mă încearcă o oarecare tristețe, nostalgia timpului care a trecut. Nu e ușor să te vezi după 30 de ani. Îmi amintesc cu drag de întâmplările de la filmări, de oameni.

Considerați că este numai povestea tinerilor din perioada ’80-’90?

Cred că atunci era mai multă sensibilitate, acum e prea mult Facebook.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe