Bookfest 2015. Publicul cititor și sfera publică românească

George Bondor Publicat la: 28-05-2015

Ajuns la cea de-a X-a ediție, Salonul Internațional de Carte Bookfest (București, 20-24 mai) a devenit principala manifestare dedicată cărții în România. Amploarea acestui veritabil festival al cărții este evidentă: participă în acest an peste 200 de edituri și au loc peste 300 de evenimente, printre care lansări de carte, concerte, proiecții de film, lecturi publice, mese rotunde și dezbateri. La fel ca anul trecut, sunt așteptați peste 100 000 de vizitatori. Dintre toate târgurile românești de carte, Bookfest este singurul care a dobândit o reală dimensiune internațională, invitatul de onoare al acestei ediții fiind Republica Cehă, sub deviza „Cehia – Republica literaturii”. Pe lângă dezbaterea cu titlul Milan Kundera, marele singuratic al literaturii cehe, Salonul se bucură de prezența unor scriitori cehi de primă mărime: Tomáš Zmeškal, Kateřina Tučková, Roman Ráž, Kateřina Rudčenková, Martin Vopěnka.

Salonul de carte este, fără îndoială, prilejul perfect pentru întâlnirea între cititori și autorii lor preferați. Distanța pe care textul o impune între aceștia este topită într-o clipă, lăsându-i pe cititori să-și completeze proiecțiile asupra scriitorilor, până atunci simple construcții textuale (Umberto Eco), cu o imagine despre ei mult mai concretă și mai vie. Apropierea de sediul carnal al ideilor, al metaforelor și al poveștilor nu poate rămâne fără urmări. Din idolii de departe, autorii pot deveni modelele de aproape. Cititorii nu descoperă poate doar un sens al scrierii și al lecturii, ci și un sens al vieții, al trăirii poveștilor, al aplicării lor la propria viață. Ei părăsesc peștera în care se delectează cu poveștile favorite, pentru a se transpune în locul public al ideilor, credințelor și convingerilor, în acel loc public fără de care nu există o veritabilă viață în comun. Din „monștri cititori” – pentru a folosi expresia lui Rui Zink –, ei redevin oameni. În fapt, abia acest ocol prin lumile din cărți îi face să devină cu adevărat oameni. La rândul lor, scriitorii ies și ei câștigați din întâlnirea cu cititorii. Coborând din turnul lor de fildeș, autorii își întâlnesc publicul, intuit doar vag până atunci, hrănindu-se cu această infuzie de realitate.

Dar poate că ar trebui să ne întrebăm mai radical care este sensul acestei întâlniri. Mai este oare publicul cititor modelul după care se constituie sfera publică, așa cum susținea Kant? Oare utilizarea publică a rațiunii, despre care filosoful scria în Răspuns la întrebarea: „Ce sunt Luminile?”, mai poate avea ca exemplu privilegiat „cărturarul care se adresează întregului public cititor”? Salonul de carte mai poate avea funcția pe care, în secolul lui Kant, o aveau saloanele de lectură? Greu de crezut. Sfera publică și-a găsit între timp alte modele, mult mai prozaice. Am putea spune că, dimpotrivă, raportul dintre autori și cititori – și tot ceea ce se întâmplă în spațiul public al saloanelor de carte – reflectă cu fidelitate apucăturile noastre de astăzi. Un salon de carte ne arată, în fapt, cine suntem. Pe de o parte, publicul cititor e grăbit precum oamenii de pe stradă, pragmatic precum corporatiștii, plictisit precum funcționarii de la ghișee, intransigent precum noi toți, uneori narcisist, alteori egoist și chiar invidios. E uneori exagerat de laudativ, pentru a fi alteori mult prea critic, de-a dreptul distructiv. Pe de altă parte, autorii și editurile dau dovadă de mult pragmatism, poate prea mult. Ne lansăm cărțile la standuri apropiate, fiecare încercând să vorbească mai tare decât vecinii. Vrem să bifăm evenimentele, să fim prezenți, ba chiar să câștigăm cotă de piață. Deși concurența este benefică în cultură, cea din urmă imită într-o măsură exagerată o trăsătură nocivă a societății: câștigă, aparent și provizoriu, cei care țipă mai tare. Unii se ceartă cu ceilalți și fiecare crede că are dreptate în chip absolut. Sfera publică de azi are ca modele piața și scandalurile mediatice. De ce am crede însă că acest lucru este de la sine înțeles? Faptul că asumăm capitalismul ca model economic nu ne obligă să ne ghidăm după cerințele pieței în toate sferele vieții noastre. Iar excesele epocii media, în care trăim astăzi, nu ar trebui să dicteze în mod mecanic ce și mai ales cine suntem noi. Lumea cărții și publicul cititorilor cu adevărat educați nu au nevoie de modele exterioare, ci ar trebui să devină ele însele un exemplu pentru întreaga societate.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe