Raymond Radiguet, pajul de sub aripa lui Jean Cocteau

Ana Ionesei Publicat la: 28-05-2015

În anul 1917, Raymond Radiguet, un tânăr de paisprezece ani, născut la Saint-Maur, bursier al faimosului liceu parizian „Charlemagne”, începe să absenteze consecvent, fiindcă îi citește pe Stendhal, Rimbaud, Proust și Lautréamont. Intrigat, tatăl acestui șoarece de bibliotecă liber-profesionist își retrage progenitura de la școală și se ocupă de educația sa pe cont propriu.

Pe 6 mai 1918, apare într-o revistă satirică primul poem, Le canard enchainé. La sugestia lui André Salmon, autorul se dezbară de pseudonimul Rajki și semnează reportaje pentru L’Éveil și L’Heure. Mai mult sau mai puțin inevitabil, se lasă ispitit de crème de la crème cunoscându-i pe Modigliani, Picasso, Arthur Honegger și pe Jean Cocteau, care îl recomandă revistelor de avangardă (Sic, Littérature).

Naveta între Saint-Maur și Paris, cartierul Madeleine, tovărășia lui Cocteau și o pățanie care-i bulversează simțurile gânditoare și gândurile simțitoare îl fac să se arunce în șantierul primului său roman, Le Diable au corps. Raymond se inițiază în boema pariziană și fondează împreună cu noul său prieten, Cocteau, revista efemeridă (februarie-noiembrie 1920) Le Coq, unde publică un crez „senzaționist”: „Din 1789 sunt forțat să gândesc; mă doare capul”. Urmează volumul de debut în poezie Les joues en feu. De asemenea, frecventează barul „Le Bœuf sur le toit”, probabil nu fără diverse găselnițe.

În 1923, Bernard Grasset îi publică Le Diable au corps, romanul respins în urmă cu doi ani de Editura La Sirène. Reclama violentă atrage multe ecouri malițioase, din pură întâmplare. Împlinind 20 de ani, se retrage pe țărmul mării, la Piquey, însoțit de același înger complice, Jean Cocteau, își face ordine în manuscrise și definitivează un al doilea roman, Le Bal du Comte d’Orgel. La sfârșitul anului se îmbolnăvește de febră tifoidă și moare pe 12 decembrie. Postum, îi apare a doua parte din Les joues en feu (1925) și operele complete la Grasset, în 1952.

Referindu-se la primul roman al lui Radiguet, Cocteau îl numește „autorul fără vârstă al unui roman fără dată”. Cele două romane de un clasicism straniu amintesc fățiș de Proust și La Bruyère, prin capriciul aforismelor și chirurgia psihismului, iar precocitatea sa, rimând cu vorba lui Zarathustra, „inima înflăcărată, mintea rece”, se suprapune cu imaginea geniului cu instinctul de supraviețuire amortizat, mereu risipindu-se pe sine, de care amintește același Nietzsche în Amurgul idolilor.

Asemănările biografice frapante cu Rimbaud și Lautréamont atestă vocația pentru acea „sinteză între existență și ființă” la care se referă Sartre atunci când realizează radiografia baudelaireană prin prisma esteticii existențialiste. Dacă viața și literatura sunt condamnate la un dans beligerant, din tranșee apar pentru întâia și ultima oară câte un Radiguet, un Lautréamont și un Rimbaud.

În privința alegerii lui Radiguet de a trăi ceea ce scrie, în Opium. Jurnalul unei dezintoxicări, Jean Cocteau face o remarcă ce se suprapune cu destinul acestuia: „Scârbit de literatură, am vrut să trec dincolo de litere și să-mi trăiesc opera. Rezultă că opera mă devorează, că ea începe să trăiască și că eu mor. De altfel, operele se împart în două: cele care te țin în viață și cele care ucid”.

În limba română, scrierile lui Raymond Radiguet pot fi consultate în varianta lui Demostene Botez (Le diable au corps – Neastâmpăr și Le Bal du Comte d’Orgel – Bal la contele d’Orgel) și în cele ale lui Bogdan Bădulescu (Chemarea diavolului) și Flavius Suciu (Cu diavolul în trup).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe