Marginalii din centrul lumii. Despre Sectanții lui Vasile Ernu

George Bondor Publicat la: 02-06-2015

Vasile Ernu, Sectanții (Mică trilogie a marginalilor), Iași, Polirom, 2015

Prima parte dintr-o „mică trilogie a marginalilor”, Sectanții­ lui Vasile Ernu se află la intersecția romanului autobiografic cu studiul științific. Interesat de marginali în genere, autorul pornește în investigația sa de la minoritățile religioase denumite peiorativ „sectanți” în spațiul rus și în cel sovietic, sau „pocăiți” în cel românesc. Construind o poveste din mai multe povești suprapuse și intersectate, care se referă la trei comunități religioase din zona Bugeacului (rascolnici, evrei mesianici şi protestanţi colonişti germani), autorul se referă adesea și la spațiul românesc, comparațiile vizând îndeosebi viața minorităților religioase în perioada comunistă.

Povestea principală este spusă la persoana întâi de un transilvănean care, într-o dimineață, simte impulsul nestăvilit de a pleca în lume, impuls la fel de puternic precum o revelație religioasă. Astfel, încă de la început povestea se desfășoară după un scenariu biblic: suntem exilați în lumea de aici, care este principala ispită a omului, împotriva căreia suntem chemați să purtăm o luptă permanentă („lupta cea bună”). Cel puțin asta face tânărul transilvănean, convertit la o sectă religioasă cu mod de viață radical și idealuri de o mare puritate morală și religioasă. Deviza comunității era: „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia”. Iar povestea familiei și a comunității se desfășoară după Cărțile lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul.

În centrul volumului se află, așadar, un scenariu teologico-politic. Omul are de dus o luptă pe două fronturi: împotriva Leviatanului (care este Statul, puterea politică în genere), dar și împotriva acestei lumi, cu tentațiile ei vizibile și mai ales invizibile, cu tentaculele sale prezente în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi. Acest monstru fără chip exercită, clipă de clipă, o presiune acaparatoare asupra noastră, fiind cel mai greu de contracarat din cauza caracterului său difuz. Marginalii sectanți luptă însă și pe al treilea front: impotriva bisericii majoritare. Secta celor aleși decide să trăiască la marginea societății, după propriile reguli, în așteptarea celei de-a doua Veniri. Autenticitatea se câștigă, deci, numai prin escatologie, prin fractura timpului obișnuit și transfigurarea lui când e văzut dinspre viitorul cel mai autentic.  

Filonul teologico-politic al cărții este, de fapt, unul profund filosofic. Prima parte a trilogiei despre marginali ne înfățișează omul însetat de libertate, aflat pe drumul către un mod autentic de a fi. Marginalii par aici mai degrabă pretextul necesar pentru a surprinde scenariul eliberării de lanțurile puterii, ale majorității, ale acestei lumi – cea comunistă sau cea capitalistă, chiar mai acaparantă decât prima, crede autorul. Libertatea se câștigă nu prin focul mocnit din noi, ci prin flacăra aprinsă, de nestins. Când dispare speranța, pe ulițe se plimbă doar moartea. Generația actuală își pierde treptat speranța, nemaiavând acces la flacăra aprinsă: „Tatăl tău a murit fericit. Noi toți am murit și vom muri fericiți pentru că am trăit și am văzut raiul pe care voi probabil nu-l veți mai avea și nu-l veți înțelege niciodată...” Întrebarea finală este teologică, nefiind o apologie a trecutului politic: „Oare ce-au trăit oamenii ăștia atunci de sunt atât de fericiți și astăzi?” Ceea ce este marginal din punct de vedere social-politic constituie, de fapt, adevăratul centru al vieții omenești, dacă aceasta e înțeleasă dinspre cele care contează cu adevărat.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe