Emilian Oprea: „Ne naştem frumos. După aia ne mai murdărim”

Ancuța Ciocoiu Publicat la: 11-06-2015

Cazul procurorului Cristian Panait a stârnit multe discuţii controversate. Să cazi pradă sistemului defect din ţară nu era o noutate, însă nimeni nu avea curajul să i se împotrivească. În filmul De ce eu?, actorul Emilian Oprea face cunoştinţă cu acest personaj din realitate care s-a ciocnit de problemele ţării şi a încercat să le combată, însă a fost învins.

 

Cum aţi obţinut rolul procurorului Cristian Panait? Aţi fost la un casting sau v-a desemnat direct regizorul?

Am fost la un casting, dar pentru filmul Despre oameni şi melci pe care l-a făcut Tudor Giurgiu. Acolo m-a văzut el pentru prima oară, apoi mi-a oferit acest rol în De ce eu?.

 

Mulţi dintre marii actori s-au remarcat printr-un rol într-un film cu greutate la începutul carierei lor. De exemplu George Mihăiţă, Ileana Popovici, Vladimir Găitan care au fost zilele acestea la noi. Consideraţi că De ce eu? este o carte de vizită în cariera dumneavoastră?

Eu sper să am un viitor, în primul rând, iar dacă îl voi avea, da, cred că e. Pentru mine, Cristian Panait reprezintă un moment important al vieții mele.

 

A fost dificilă intrarea în pielea personajului?

Dincolo de dificultate, a fost onorant.

 

„Noi ne naştem frumos. După aia ne mai murdărim.”

Prin interpretarea personajului principal din filmul De ce eu? aţi descoperit un Panait ţinut ascuns în dumneavoastră sau l-aţi sădit abia atunci?

Cred că toţi avem lucrul acesta, numai că îl uităm, ne facem că nu îl vedem sau nu îl scoatem la iveală mai des pentru că noi ne naştem frumos. După aia ne mai murdărim.

 

Care a fost cea mai dificilă scenă filmată?

Ultimele cinci zile, atunci când am filmat pe terasa reală şi în casa mătuşii lui unde s-a sinucis.

 

Faptul că procurorul Cristian Panait s-a sinucis este un semn că era slab de spirit? Ce fel de om era?

Am înțeles doar o mică frântură din el pentru că nu l-am cunoscut personal, ci am vorbit cu nişte oameni apropiaţi lui. Nu era un om slab, sub nici o formă, iar dacă, aparent, te poţi duce cu gândul că sistemul l-a înfrânt, eu nu văd deloc aşa. El a tras un semnal de alarmă.

 

Cristian Panait s-a sinucis sau a fost ucis de sistem?

S-a sinucis.

 

Cum a fost după terminarea filmărilor? V-aţi dezlipit cu greu de personalitatea personajului?

M-am eliberat cumva. Credeam că m-am eliberat, dar apoi am avut o lună mai ciudată.

 

Cum v-a influenţat acest rol?

Pe mine m-a făcut să fiu mult mai atent asupra mea.

 

Se poate spune că Panait a făcut parte dintr-o generație mai curajoasă decât cea pe care o reprezentați dumneavoastră?

Generaţia mea este destul de amorţită. Nu ştiu de ce. Şi noi ne întrebăm asta de multe ori, pentru că eram copii în comunism, apoi a venit revoluţia și am fost destul de dezorientaţi. Am avut un moment de mare speranţă în ’96, mă refer la generaţia mea, ’77-’78. A venit apoi multă dezamăgire şi cred că asta ne-a făcut cumva să nu ne mai intereseze aspectul social, politic din ţară. Acum, probabil că alături de generaţia mai tânără o să ne mai dezmorţim şi noi.

 

De ce anume credeţi că are nevoie generația dumneavoastră pentru a fi trezită?

Cred că are nevoie de mai multă speranţă.

 

Spuneaţi într-un interviu că generaţia noastră a dus o luptă surdă pe care a abandonat-o prea uşor. Împotriva cui? Credeţi că a abandonat această luptă în mod voit sau a fost silită să procedeze astfel?

A fost o luptă surdă, în nici un caz delăsare. Ne temem că, la un moment dat, copiii noştri ne vor întreba: „Ce-aţi făcut voi în perioada aia? Sunteţi nişte oameni faini, aţi făcut lucruri valoroase în cadrul profesiilor voastre, dar nu aţi reuşit să schimbaţi mai nimic”. Dar poate totuși vom reuşi să schimbăm ceva. Mi-e frică de perspectiva unei asemenea întrebări. Noi am tot încercat. Apropo de cazul Panait, de anii ăia, 2000, când stai şi te uiţi în urmă, ai impresia că s-a trăit într-o ţară bananieră, într-o junglă unde, efectiv, cel mai puternic răzbate şi cam asta a fost tot ce a contat. Acum, se poate vedea un soi de blazare. Atunci, fiecare a încercat să îşi facă treaba strict în domeniul lui.

 

Cum a fost colaborarea cu Tudor Giurgiu? Este un regizor radical, sever?

Nu e radical. Nu cred că un regizor trebuie să fie sever cu un actor. Am colaborat foarte bine, ne-am înţeles foarte bine, a avut multă răbdare cu mine.

Care este rolul de care v-aţi ataşat cel mai mult?

Cel al procurorului Cristian Panait, cu siguranţă, pentru că e un caz real şi cumva a implicat mai multă responsabilitate decât de obicei, când se joacă un rol fictiv.

 

„Sper ca spectatorii care pleacă de la acest film să îşi pună unele întrebări, să vorbească mai puțin cu alții și mai mult cu ei înşişi.”

Cum vedeţi cinematografia românească?

Am mari speranţe.

 

Dar publicul?

Publicul poate fi educat, deci trebuie ajutat.

 

Când a apărut pasiunea pentru actorie?

Nu aș putea spune cu exactitate când. De mic mergeam la teatru, la cinema, dar îmi doream să fac cu totul altceva. Am vrut să fac silvicultură, dar mi-am dat seama că în acest domeniu ai de-a face cu o mafie înfiorătoare şi că nu am ce căuta aici.

 

Când anume v-ați hotărât să schimbaţi direcţia?

M-am hotărât prin clasa a XII-a. Nu ştiam unde să dau şi am pus degetul pe Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Teatru, secţia Actorie.

 

Aţi fost comedianul clasei?

Nu. Am fost destul de serios. Vin dintr-o grupă de care sunt foarte mândru: Marius Manole, Florentina Ţilea, Liviu Pintileasa, George Gâdei. Toţi am terminat aici, la Iaşi. Nici profesorii noştri nu ne-au permis multe lucruri. Chiar am fost disciplinaţi.

 

Cum aţi primit invitaţia la acest festival?

Cu mare bucurie. Îl cunoşteam pe Andrei. Noi am mai venit aici de vreo două ori cu proiecţii. Am făcut o premieră aici, am mai avut o proiecţie de lucru în noiembrie între cele două tururi de alegeri, iar eu am venit cu mare bucurie, pentru că am terminat aici facultatea şi nu mai fusesem de foarte multă vreme în Iaşi.

 

Care sunt aşteptările dumneavoastră în urma proiecţiei filmului De ce eu? din această seară?

Sper ca spectatorii care pleacă de la acest film să îşi pună unele întrebări, să vorbească mai puțin cu alții și mai mult cu ei înşişi, iar dacă vorbesc să spună şi altora să vină să vadă filmul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe