România, echilibru imposibil între Bruxelles și Baku

Cristian Unteanu Publicat la: 25-06-2015

La două zile după ce Parlamentul European adoptă cel mai dur document – acuzație împotriva practicilor politice ale Federației Ruse – și când se așteaptă o reuniune a șefilor de state și guverne care să confirme un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, premierul României alege să participe alături de Putin și Lukașenko la un eveniment sportiv la Baku, boicotat, de altfel, de toți ceilalți colegi din NATO și UE. Este o problemă serioasă, deoarece Guvernul României transmite astfel un mesaj politic foarte limpede și, evident, receptat ca atare de cei care ne mai sunt încă, formal, parteneri în spațiul euroatlantic.

Este o problemă foarte serioasă și pentru că decidenții noștri politici ar fi trebuit să știe că poziția Parlamentului European este doar începutul unei noi etape, cu mult mai dure în relația cu Moscova. Concret, în Parlamentul European a fost adoptat un Raport în cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe, intitulat Stadiul actual al relațiilor UE și Rusia, în care se arată că PE „este profund îngrijorat de intensificarea contactelor și a cooperării, tolerate de conducerea rusă, dintre partidele europene populiste, fasciste și de extremă dreaptă, pe de o parte, și grupurile naționaliste din Rusia, pe de alta…” În concluzie, se solicită Comisiei „să propună acte legislative de interzicere a finanțării partidelor politice din UE de către părți interesate politice sau economice din afara UE”.

Noua temă a Rusiei a devenit identificarea „următoarei tendințe” cu potențial real de dezvoltare și aceasta este noua combinație extremă dreaptă – naționalism extremist – neoanarhism și stânga radicală și naționalistă alături de neofasciști. Adică acele partide care anunțaseră la Bruxelles intenția lor fermă de a se uni într-o Internațională Naționalistă. Contradicție în termeni ideologici? Posibil, dar cui îi pasă, din moment ce rețeaua se poate constitui legal și se pot întâlni cu mare pompă pentru a-și demonstra puterea, acum în mod deschis, în fața întregii lumi?

Semnalul real de alarmă care a scuturat bine elitele occidentale readormite în siesta lor mintală a venit odată cu organizarea, la finele lui martie din acest an, la Sankt-Petersburg, a forumului intitulat International Russian Conservative Forum, ce a reunit partide care, de la extrema dreaptă la extrema stângă, au o reală admirație pentru Vladimir Putin. Sigur, și pentru banii despre care se spune că le vin din Rusia. Putin este considerat exemplul de politician care nu ezită să utilizeze forța pentru impunerea intereselor proprii în defavoarea „sistemului corupt și inuman”, cu ale sale exponente citate în litania comună a altermondialiștilor: UE, NATO, conspirația globală iudeo-masonică, cartelul producătorilor de arme etc.

Care vor fi implicațiile de sistem ale creării unei reale și foarte influente Internaționale Naționaliste? Există câteva analize prospective făcute de instituții specializate și toate combină indicii de alarmă care situează România în aceeași categorie de risc cu Grecia, spre exemplu: stat slab, corupție majoră la nivelul sistemului administrației și cu un caracter endemic previzibil, lipsă de autoritate a liderilor politici etc. Mare atenție la semnalele pe care le produce România în această perioadă de mari tensiuni, căci, acum, semnalele acestea, poate anodine altădată, sunt percepute la o valoare și o intensitate cu totul speciale. Drept pentru care, dacă vom continua cu jocuri de tipul „mers la Baku în plină criză a relațiilor cu Rusia”, să nu ne mire că vom primi răspunsuri neașteptat de dure și de care România nu are nicidecum nevoie.

Să nu credeți că scandalul internațional pornit de la acuzațiile împotriva premierului român este pe cale să se sfârșească. Rușii, mari jucători de șah, pe de o parte, privesc drept normală întâlnirea liderilor politici Putin, Lukașenko și Ponta; pe de altă parte, autorizează publicarea de către un canal media considerat extrem de apropiat de ideologii lui Putin a unui material foarte ofensiv, care spune că exact din cauza scandalului cu Ponta se ridică „semne de întrebare privind statutul României în cadrul UE”. Cu siguranță, ei știu ceva ce domnul Victor Ponta, premierul României, nu știe încă… Atenție însă și la sugestia implicită, veche de când lumea: „Dacă ei nu vă vor, poate vă interesează oferta noastră”. Alexander Alehin a descris odată în amănunt tehnica aceasta a breșelor false multiple în propria apărare, invitație adresată adversarului de a se lansa cu capul înainte, orbește și cu entuziast în capcana întinsă de profesioniști.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe