Studii despre iubire în EuroArt 2015

Dana Țabrea Publicat la: 25-06-2015

Nu e prima dată când Chris Simion pune în scenă un spectacol ce completează scriitura ei. La EuroArt 2012, regizoarea aducea la Iași Ce ne spunem când nu ne vorbim, o montare care venea în continuarea romanului apărut la Editura Trei în 2011. Pentru respectiva montare, o replică formată din trei componente, de la început, devenea nodală: „Suntem ceea ce facem, ceea ce alegem, ceea ce simțim”.

Anul acesta, trecând de la registrul lui „a fi” la cel al lui „a iubi”, construind o replică spectaculară la eseurile lui Ortega y Gasset (Studii despre iubire) și continuând jurnalul sau jocul celor 40 de zile (Editura Trei, 2015), Chris Simion rezervă pentru finalul spectacolului o replică centrală, formată din trei componente, definind „secretul unei iubiri durabile” prin cei trei de A: atracție (îndrăgostire), admirație (iubire), atenție (iubire adevărată).

Studii despre iubire nu reprezintă o dramatizare a analizei complexe pe care eseurile lui Ortega y Gasset le oferă fenomenului iubirii. Mai curând, eseurile sunt un pretext și un punct de plecare. La fel cum cartea regizoarei, intrată în spectacol (scurt moment de lectură din capitolul „Ziua 28”, într-una dintre scene), devine tot un pretext. Stilistic, forma de e-mail – ciornă, rămas netrimis (draft) sau de e-mail trimis către personajul masculin (zmeul_albastru@yahoo.com) de personajul feminin (floarea_soarelui@yahoo.com), pe care o primește 40 de zile este aceeași cu cea a romanului din 2011. Însă numai aparent. De data aceasta, mai intervin un personaj (Dumnezeu@Dumnezeu.ro) și ideea că în bărbatul alfa iubim ideile de perfecțiune, de frumos, divinitatea. Odată minciuna și trădarea instalate, sufletul are nevoie de un periplu în sine (Chris Simion propune o călătorie inițiatică de 40 de zile) pentru a se regăsi și a-și redobândi independența, puterea de decizie, integritatea.

În timp ce cartea derulează cu stil și metaforizant drumul dinspre moartea iminentă a sufletului înspre regăsirea de sine și ieșirea din „mocirlă”, spectacolul de teatru-dans, cu proiecție video, care îi succedă tratează subiectul iubirii cu mai multă lejeritate, ducându-l în zona comediei. Fragmentaritatea decupează și reașază peste 10 scene, prezentând situații de cuplu parodic, amuzant, presărându-le cu aforisme despre tema iubirii, separându-le ori punctându-le prin light design – cromatică vie – și definindu-le prin videoproiecție (instrument de lucru, iar nu moft). Astfel că se ajunge la un spectacol-puzzle, în care își fac loc piesele celor de la Tiger Lillies, coregrafia compozită, de la balet modern la dansuri lăutărești, beat box-ul, jocul actoricesc în stil carnival, pantomima, parodierea sentimentalismului dulceag/fad din melodii de dragoste arhicunoscute, intervievarea publicului.

Remarcabilă rămâne dubla trecere pe care Chris Simion o face de la eseurile care dau titlul spectacolului la propria carte și apoi la spectacolul propriu-zis. Mai întâi, din eseurile lui Ortega y Gasset, ce explorează fenomenul iubirii, regizoarea supune atenției unele afirmații minimale. În al doilea rând, din 40 de zile păstrează discuția de bază despre cuplu: problematica alegerii, imposibilitatea despărțirii, deși s-a depășit momentul certitudinii și ai fost înșelat, momentul când celălalt rămâne înfipt în tine ca o cangrenă. De asemenea, regăsim la nivelul mizanscenei subiectele principale ale cărții: minciuna, durerea, semnificația iubirii adevărate, relația iubire-timp, posibilitatea salvării ori a mântuirii în doi.

Cu autenticitatea și candoarea ce-i definesc stilul, Chris Simion atinge chestiuni grave: raportul pe verticală om – celălalt om/partener – Dumnezeu, ce înseamnă a-ți vinde sufletul celuilalt/păcatului sau, la limită, diavolului, posibilitatea recuperării din „mocirla” unei vieți consumate prin acceptarea minciunii celuilalt, implicit, ce consecințe are o viață trăită în minciună asupra sufletului. În același timp, raportul dintre inimă și minte, repercusiunile resimțite fizic atunci când demonii și îngerii se luptă în/prin tine – metafora cactușilor crescuți pe trup. De asemenea, intervin problema schimbării partenerului în cadrul relației, cea a încrederii, conceptul de „suflet-insulă”. Autoarea insistă asupra păcatelor de moarte ale sufletului, subliniind pericolul maltratării sufletești prin ură sau dependență, în contextul unei vieți de cuplu inautentice. La celălalt pol, s-ar situa iubirea adevărată, semnificația lui a fi cu celălalt ca a simți împreună, împăcarea cu sine, asumarea, iertarea, canonul în sens creștin, vindecarea inimii.

 E un risc atunci când asemenea subiecte stau la baza unui spectacol și, tocmai de aceea, depășind patetismul și construind scenic prin intermediul esteticii comediei, ridicolului, parodiei, dar fără a se trăda pe sine, regizoarea vine cu un spectacol necomercial, dar care vorbește, stilistic și semantic, pe limba contemporanilor ei.

 

Studii despre iubire, de Chris Simion (text și regie).

Distribuția: Carla Maria Teaha (actriță), Irina Strungăreanu și Denis Bolborea (dansatori).

Coregrafia: Irina Strungăreanu.

Producător: Chris Simion Theatre & More.

EuroArt 2015, Casa de Cultură a Studenților, Iași. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe