Valoare sau succes

Daniel Cristea-Enache Publicat la: 25-06-2015

Tema anunțată a Colocviilor Romanului Românesc Contemporan de la Alba Iulia punea termenii invers decât în titlul meu și oferea o promițătoare conjuncție (succes și valoare), dar din contribuțiile participanților, ca și din dezbaterile din cele două zile, a reieșit destul de limpede că termenii se suprapun numai în cazurile fericite, prin excepție de la regulă. Regula e că, de obicei, ei se exclud. În ce fel și din ce motive? Înainte de a pune propriul accent, să vedem judecățile de valoare și de câmp cultural făcute de prozatori, critici și istorici literari, eseiști, jurnaliști culturali și bibliotecari de mâna întâi din mai multe generații și zone ale țării și cu diferite afilieri instituționale.

Marta Petreu a opinat că 2015 este un moment fast al culturii românești, observând totuși că destui tineri citesc exclusiv literatură străină. Florin Toma a urmărit, într-o contribuție scăpărătoare, „sintaxa pe valoare adăugată la succes”, observând eflorescența termenului valoare (neregăsită și la succes). Simona Vasilache a introdus un al treilea termen, la care s-au referit apoi mai mulți contribuitori, negociere, vorbind despre o noblețe a marginalității și expunând cazul paradigmatic al lui Macedonski. Dan Stanca, într-una dintre cele mai profunde și mai impresionante intervenții, a pus o întrebare dostoievskiană: „Ce fac eu cu sufletul meu?”. Irina Petraș a traversat o bună parte dintre elementele centrale și aspectele „colaterale” ale temei, văzând în reașezarea valorilor un fenomen natural și punând într-o relație aproape dialectică „picătura de reclamă” și elementul „rebel” al gustului. Dezbaterile primei sesiuni au fost încinse, pe platforma estetică invocată de Virgil Podoabă și în afara ei. Marta Petreu a comparat câștigurile scriitorilor români cu cele ale postdoctoranzilor din programele Uniunii Europene, Cornel George Popa a punctat că succesul nu este legat de receptarea critică a cărților valoroase, Aurel Pantea a vorbit despre autoritatea critică, exemplificând cu Nicolae Manolescu și Irina Petraș, iar Teodora Stanciu a întrebat (deloc retoric) dacă este suficientă dimensiunea estetică în succesul unei cărți.

La fel de provocați de implicațiile temei, ne-am năpustit, literalmente, asupra ei în a doua sesiune, din ziua următoare, vădit diferită, ca și prima, de acele manifestări aride, cu limbaj de lemn sau de plastic și care te duc pe culmile plictiselii. Liviu Ioan Stoiciu s-a declarat un cap „pătrat” printre cele țuguiate și un poet acceptat de prozatori, în condițiile în care și proza, nu doar poezia, are perspectiva de a fi alungată din Cetate. A provocat ilaritate dând numele autorilor cu cele mai multe voturi pe un site și a dovedit concret că premiile date pe considerente valorice nu prea contează în succesul la public al unei cărți. Falia dintre succes și valoare a devenit tot mai clară, Cornel George Popa arătând că în timp ce succesul, până la urmă, se cuantifică în bani, valoarea e ca un certificat de naștere, pe care ți-l dau alții, niciodată tu însuți (aviz autorilor egolatri). După ce am ascultat o proză a lui Cornel George Popa, și de valoare, și de succes măsurat prin aplauze, Liliana Corobca a pus în relație cenzura ideologică a epocii trecute cu cea economică a epocii noastre și ne-a reamintit cum diriguitorii culturii oficiale îi decretau ca fiind lipsiți de valoare pe autorii deveniți indezirabili (la cazurile Babel și Țvetaeva l-aș adăuga pe cel asemănător, la noi, al lui Goma). Ioan Holban a vorbit explicit despre piața bunurilor simbolice decodată de Bourdieu și la care toți criticii prezenți se referiseră implicit, făcând distincțiile necesare. Cea mai simplă e următoarea: poezia nu e de citit pe stadioane. Contribuțiile finale, datorate lui Virgil Podoabă și Doinei Ruști, au demonstrat că tema, departe de a fi epuizată, poate fi abordată din multe unghiuri. După ce a comparat elocvent receptarea lui Marin Preda și cea a lui Radu Petrescu, Podoabă a schimbat complet perspectiva de urmărire cu orice preț a succesului. Un scriitor adevărat, ca Gheorghe Crăciun, este cel „viu” și după moarte. Ea sau el pune într-un alt suport decât trupul, și anume în carte, esențialul vieții sale. Doina Ruști s-a referit, la rândul ei, la gena inconfundabilă a unui om și s-a declarat un scriitor fără „moșie”, fără „monedă de schimb”, vorbind prin urmare, exclusiv, despre valoare. Ultima intervenție în cadrul Colocviului i-a aparținut unei bibliotecare de elită, invitată de moderator să expună cum se văd lucrurile din afara lumii pline de orgolii scriitoricești și critice. Cristina Smadea ne-a arătat că literatura de azi a fost într-un cerc închis, dar sunt semnale că situația „din teren” se schimbă.

Cu date și argumente pe care le voi expune într-un alt text, așa cred și eu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe