Timpul – de la orologerie la gaudeamus igitur

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 26-06-2015

De curând am participat la întâlnirea anuală a pasionaților orologieri Times Club România. Am înțeles o dată în plus, ca și când ar mai fi fost nevoie, de ce vreau să aflu cât e ora privind un ceas, și nu un telefon mobil…

Frumoase colecții, superbe exemplare! Ceasuri mai noi, ceasuri mai vechi, ceasuri de mână sau de buzunar! Mărci ultracelebre sau mărci pour les connaisseurs!

A fost minunată colecția compusă din ceasuri Waltham, Bulova, Benrus, Elgin, Illinois, Van Buren și Westfield, aflată la intersecția curentelor Art Nouveau și Art Deco! O colecție ce te lasă parcă suspendat între timpul cronologic și cel psihologic, așa cum deosebește Mario Vargas Llosa în ale sale Scrisori către un tânăr romancier. Timpul cronologic, cel care există indiferent de percepția individului, este un sistem de reper exact, ce diriguiește viața din prima până în ultima clipă. Timpul psihologic este încărcat de subiectivismul individului, construit din emoții, percepții, senzații, amintiri  etc., toate acestea (re)dimensionându-l la infinit.

În cele două romane ale sale, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război și Patul lui Procust, Camil Petrescu, apelând la tehnica proustiană a memoriei involuntare, concepe un dans parcă între timpul cronologic și cel psihologic, înlănțuirea amintirilor apărând atât de spontană, de naturală…

În Trilogia culturii, Lucian Blaga deosebește structurile și conținuturile inconștientului față de cele ale conștiinței datorită personanței (din latinescul per-sonare – „a răsuna”), acea continuă și constantă formă de comunicare dintre cele două. Astfel, în viziunea lui Blaga, gânditorul, în demersul gândirii sale, depășește conștientul cu ajutorul intuiției, creându-și un alt orizont spațio-temporal, diferit de cel al conștiinței. Doar inconștientul este cel care marchează orizontul spațio-temporal prin care o anumită cultură este receptată. Așadar stilul unei culturi este relația dintre cinci factori, care alcătuiesc împreună matricea stilistică. Printre cei cinci factori se află și orizontul temporal: timpul-havuz, timpul-cascadă și timpul-fluviu. Blaga, referindu-se la ciclicitatea timpului, constată în Orizont și stil „o curioasă continuare” a timpului-fluviu din perspectiva interpretării cosmogonice a acestuia. Timpul-havuz reprezintă orizontul trăirilor proiectate în viitor, timpul-cascadă accentuează dimensiunea trecutului, iar timpul-fluviu reprezintă continuitatea prezentului. Aceste metafore, cascadă, fluviu și havuz, îi permit lui Blaga tot atâtea dimensionări sau concepții metafizice ale conștiinței, oferindu-i identificarea următoarei concluzii: „Nu intenționăm să legitimăm nici una din perspectivele temporale posibile. Facem doar unele remarci, în sensul că toate aceste orizonturi reprezintă perspective posibile, nicidecum adevăruri”.

Preocupat de „gândul de a se înființa”, C. Noica suprapune metafora blagiană a timpului-havuz peste universul folcloric românesc, echivalându-l conceptului de „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Făt-Frumos aspiră spre nemurire, spre „timpul oprit”, altfel spus, spre însăși Ființa.

O abordare diferită față de aspirațiile spre nemurire ale lui Făt-Frumos din poveste o au feții-frumoși urbani, cu aspirații academice. Studenții din anii terminali, într-un amestec duios de îndrăzneală și timiditate, plasându-ne într-un timp-fluviu, ne invită mereu: gaudeamus igitur („să ne bucurăm așadar!”).

Și chiar dacă varianta originală este De Brevitate Vitae (Despre scurtimea vieții), încercăm să dăm timpului psihologic valoarea, dimensiunea, percepția potrivită sfârșitului ce zămislește un nou început. Privind la ceasul de la mână, dar și la ceasul sufletului nostru…

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe