„Ciuma lui Caragiale”!

Mioara Anton Publicat la: 26-06-2015

În martie 1977, la numai două zile de la producerea cutremurului devastator, o nouă furtună a agitat spiritele în conducerea partidului. Furia oficială fusese stârnită de difuzarea la Radio Europa Liberă a unei scrisori-pamflet intitulată Ciuma lui Caragea, semnată de istoricul Vlad Georgescu, care compara regimul lui Ceaușescu cu domniile lui Caragea Vodă și Ștefan Lăcustă, rămași în istorie ca domni ai calamităților naturale.

România traversase în șapte ani experiența dureroasă a două inundații distrugătoare (mai 1970, iulie 1975) și a unui cutremur în fața cărora autoritățile s-au arătat neputincioase. „Indicațiile prețioase” trasate cu generozitate de secretarul general, precum și prezența acestuia la locul dezastrelor – „omul aflat întotdeauna în mijlocul poporului la bine și la greu” – nu ușurau cu nimic tragedia care se abătuse asupra țării.

Vocile contestatare începuseră să se facă tot mai mult auzite, ceea ce a sporit iritarea lui N. Ceaușescu, care a cerut intervenția categorică a Securității pentru a le reduce la tăcere. Cazului Goma – „un măgar”, în opinia lui Ceaușescu – i se adăuga acum și protestul lui Vlad Georgescu. Relația istoricului cu Securitatea fusese de-a lungul vremii una zbuciumată, fiind alternate momentele de colaborare cu cele de abandonare a sa ca informator. Angajat al Institutului de Studii Sud-Est Europene, pentru Vlad Georgescu era esențială participarea la stagii de cercetare în străinătate și conectarea la viața științifică internațională. În „cei mai frumoși și mai rodnici ani”, după cum singur mărturisea, Vlad Georgescu devenise cunoscut în mediile universitare din Statele Unite, ocupând în 1973, pentru șase luni, postul de profesor la catedra „Nicolae Iorga” a Universității Columbia. Cariera sa ascendentă s-a oprit în 1975, când i-a fost refuzat postul de director al Bibliotecii Române din New York, autoritățile de la București considerând că istoricul nu prezenta „suficiente garanții” pentru ocuparea unei astfel de poziții. Refuzul postului de la New York, atmosfera sufocantă din țară, precum și rămânerea soției sale în străinătate i-au acutizat starea de nemulțumire.

Difuzarea textului a fost primită cu furie la București. Ceaușescu a ordonat arestarea lui Vlad Georgescu sub acuzația de „trădare prin transmitere de secrete”. În scrisoare, istoricul acuza că modificarea tehnologiilor de construire dusese la prăbușirea blocurilor în cartierele bucureștene. Mai mult, spectacolul propagandistic organizat de activiștii de partid ilustra dorința secretarului general de a folosi tragedia abătută asupra țării pentru consolidarea propriei sale poziții: „Te-am privit din nou dând indicații. Platitudini. De pildă, să se înceapă demolările de sus în jos. Îți crezi oamenii atât de înapoiați încât să fi început de la mijloc?”. Vlad Georgescu atrăgea atenția că „două potopuri și un cutremur” erau prea mult pentru o singură domnie și își încheia scrisoarea profetic: „Vodă Caragea a rămas în istorie prin ciuma care i-a împuținat țara. Un altul, înaintea sa, a rămas prin lăcuste. Domnia Ta vei rămâne prin două potopuri și-un cutremur. Domnul cataclismelor, cum nu a fost altul în istoria românilor. (…) Te zbați să intri în legendă. Atunci oprește-te și întoarce-te. Te vom urma, căci schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Iar de nu poți, fă ca meșterul Manole: zidește-ți domnița, lipește-ți aripi de șiță și sări. Va rămâne pe urmă-ți cel puțin o fântână!”.

Potrivit lui Ceaușescu, și Vlad Georgescu intrase, ca urmare a acestui gest, în categoria măgarilor, dar nu a celor obișnuiți, ci a celor de cea mai joasă speță. Secretarul general declara că „problemele umanitare, problemele umanismului revoluționar” cereau măsuri ferme împotriva tuturor celor care puneau în pericol cuceririle revoluționare. Atent la criticile care puteau veni din spațiul lumii libere, Ceaușescu considera că Vlad Georgescu afectase prin scrisoarea sa imaginea regimului. Întrebat despre textul difuzat la Europa Liberă, generalul Pleșiță a precizat că acesta era o „parodie calomniatoare”, intitulată Ciuma lui Caragiale! În mintea adjunctului ministrului de interne, între Ioan Vodă Caragea și Ioan Luca Caragiale nu era nici o deosebire. Nici unul dintre participanții la ședința CPEx-ului din 30 martie nu a intervenit pentru a îndrepta eroarea. Doar vocea isterică a secretarului general: „Să-i dăm acum «ciuma», să-l trântim 20-25 de ani și să muncească până o învăța istoria bine. Așa să le facem la toți aceștia, imbecili; nici un fel de milă față de asemenea oameni”.

Vlad Georgescu a fost eliberat în mai 1977, nu înainte de a scrie o mărturisire și o cerere de clemență prin care regreta faptele sale. Doi ani mai târziu reușea să plece din țară ca bursier al Fundației Woodrow Wilson, devenind la scurt timp una dintre vocile cele mai critice ale postului Europa Liberă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe