„Anarhitectul” fantasticului, Sylvain Corentin

Adina Scutelnicu Publicat la: 26-06-2015

În sudul Franței,  lângă Montpellier, un artist trăiește dihotomic între lumea reală și cea pe care el însuși a creat-o. Universul lui Sylvain Corentin este plăsmuit „anarhitectural”, în stil Outsider, din clădiri complexe înrudite oarecum, vizual, cu colibele primelor veacuri, dar și cu arta sacră a catedralelor. Albul fantomatic al construcțiilor sale este o falsă realitate, este doar un suport pe care Sylvain Corentin își scrie istoriile și hărțile sau trasează improbabile cărări, veșnic neumblate. „Anarhitectura lor este menită a șterge contradicțiile dintre trecutul idealizat al omenirii și realitatea viitorului nostru, cu speranța că vom găsi frumusețea privind lumea așa cum există ea, fără proiecții”, spune Sylvain. În procesul de interpretare a realității, anarhitectul distruge constructiv, alege să „piardă” anumite elemente, lucrează instinctiv, improvizează, se joacă. Alege haosul, pauza în detrimentul discursului, al evidenței, caută vectorii care-l eliberează. Traseul este unul ezoteric. În aceste construcții te poți pierde definitiv, ca într-un labirint de oglinzi în care ești replicat la infinit sau poți avea surpriza să te regăsești într-un eu necunoscut.

Sylvain Corentin „s-a născut roșcat, pe 23 noiembrie 1962, dintr-un tată polițist și o mamă sufocantă, într-un cartier de locuințe sociale din Montpellier”, după cum mi-a povestit. A avut o copilărie solitară și plictisitoare marcată de dificultăți școlare, dar a început să învețe că poate evada într-o altă realitate, mai interesantă. „La cinci ani am simțit pentru prima dată că exist și că am la îndemână metode de a-mi schimba lumea. Făceam asta cu ajutorul primelor mele creioane, care m-au ajutat să creez un univers paralel, în care uitam de mine și de problemele din lumea concretă”, povestește Sylvain.

Susținut de experiențele pozitive din lumea paralelă, a reușit să depășească dificultățile primei etape a vieții, intrând într-o tinerețe rock’n roll în care s-a exprimat cu ajutorul muzicii. În același timp s-a dedicat studiului artei și săpăturilor arheologice. A debutat în viața de adult ca profesor de arte, dar nu după mult timp s-a mutat mai spre sud, la Mediterana, unde și-a început viața de familist și unde i s-au născut cei trei copii.

După cum mi-a mărturisit, trăiește și acum fără a ști exact cine este, la granița dintre realitate și lumea sa imaginară.

 

Cum s-a născut „Anarhitectura”

 

Sylvain Corentin a început să-și expună lucrările în 1987, după ce și-a finalizat studiile artistice. În acea perioadă realiza în lemn niște sculpturi magico-religioase, un fel de catedrale inspirate din artele Evului Mediu. Tributar unei existențe duble și mai puțin atent la realitățile concrete, Sylvain „reușea” să se rănească deseori cu instrumentele de lucru, mai ales cu fierăstrăul cu lanț pe care îl utiliza la modelarea blocurilor de lemn. Distrat, dar nu lipsit de simț practic, sculptorul a schimbat tehnica de lucru și a început să creeze diferite lucrări prin asamblare. Piesele componente, elementele de bază ale lucrării, n-au mai fost prelucrate, ci au fost integrate în stare brută, scutind artistul de chinuri și pericole inutile. Fierăstrăul cu lanț a fost uitat, iar din mâinile artistului au început să apară „Anarhitecturile”, niște construcții ciudate, dar extrem de armonioase și originale în care erau înglobate bucăți de lemn, bețe, scobitori, fragmente de mobilier, sârme, fire și materiale plastice. Au fost expuse în marile galerii europene încă din 1980, iar din 2012 lucrările lui Sylvain Corentin au intrat și în galeriile americane (cum ar fi Cavin-Morris Gallery).

Devenit anarhitect, Sylvain Corentin și-a găsit ca sursă de inspirație transformările mediului. „Imaginile din satelit îmi arată râuri, munți, inundații, despăduriri… Așa că am început să re-creez plastic evenimentele globale prin intermediul «discoizilor» mei. Lucrările mele reflectă străduința de a vedea lumea de sus, de a o vedea așa cum este. Natura luptă, iar omenirea ar trebui să se întoarcă la natură cu umilință. Ar trebui să ne schimbăm punctul de vedere în favoarea unei estetici comune. Munca mea a avut întotdeauna legătură cu habitatele, așa am dezvoltat propria tehnică de construcție, în care desenul, pictura și sculptura sunt în concordanță. Nu prea sunt interesat de prezența umană, deci evit reprezentarea unor personaje”, mi-a explicat Sylvain; „Sculpturile mele sunt adăposturi, refugii aflate în perfectă armonie cu natura. Sunt lumea mea interioară, psyche-ul meu”.

 

„Piatra poticnirii” și referințele artistice

 

Lucrează sub influența structurilor geologice, arheologice, geografice, a planurilor de urbanism, a formațiunilor naturale, a monumentelor preistorice, a arhitecturii imaginare și fantastice și recunoaște că una dintre principalele sale referințe este Palatul Ideal al lui Ferdinand Cheval (n.a. – Palatul Ideal este un monument eclectic ca stil arhitectonic, de inspirație biblică, dar și din mitologia hindusă și egipteană, finalizat în 1912. Palatul are o istorie curioasă și a fost ridicat de un factor poștal, Ferdinand Cheval. Lucrările au demarat ca urmare a unui accident banal. Într-una dintre călătoriile sale de serviciu, Cheval s-a împiedicat de-o piatră cu o formă extrem de curioasă, pe care a băgat-o în buzunar și pe care ulterior a încorporat-o în fațada de est numind-o „Piatra poticnirii”. A doua zi, trecând prin același loc, a descoperit niște formațiuni și mai interesante. În următorii 33 de ani de serviciu, Cheval a cărat literalmente zidurile castelului în buzunare, în coșuri sau chiar roabe improvizate. Palatul Ideal a fost ridicat pe timp de noapte, la lumina unei lămpi cu kerosen, de-a lungul celor 33 de ani de la poticnire).

Sylvain a motivat că este fascinat de creațiile naturii și de oamenii care știu să se inspire și să se adapteze la natură: „Fiindcă asta rămâne, urma omului, iar eu trăiesc în ideea unei continuități spirituale, ca semn de smerenie a omului față de mediul său natural”, a mai adăugat. Din acest motiv, anarhitectul s-a declarat un admirator al artiștilor preistorici, ai celor care au făcut primele gesturi artistice în peșteri. El crede că artistul trebuie să fie umil, sincer, atemporal și să se țină departe de tendințele modei. Dezamăgirile sale, ca artist, vin din faptul că în lume există prea multă mândrie și prea multă violență, iar asta ne împiedică evoluția.

Cine locuiește totuși în aceste adăposturi fantomatice, albe?, am întrebat, vrând să-mi completez imaginea universului corentinian. „Sunt destinate privitorilor. Orice persoană care îmi vede lucrările poate fi un rezident. Trebuie doar să vrea”, a subliniat Sylvain.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe