Despre decăderea democrației în America

Dan Pavel Publicat la: 26-06-2015

Un clișeu politic răspândit la noi se leagă de discuțiile privind scăderea încrederii populației în instituțiile democrației. Este un nonsens. La noi nu avea cum și de unde să scadă încrederea în instituții și în democrație, pentru simplul motiv că nu a existat niciodată un grad înalt de încredere. Mi-am dorit încă din decembrie 1989 să trăiesc într-o țară în care să avem o democrație demnă de încredere. Acum le doresc acest lucru copiilor sau măcar nepoților mei.

Societatea noastră aparține categoriei denumite de Francis Fukuyama low-trust societies. În volumul său Trust: The Social Virtues and the Creation of Prosperity, autorul leagă succesele democrației, ale statului de drept, ale capitalismului de categoria high-trust societies.

Or, în ultimul sfert de secol se petrece fenomenul de decădere a celor mai solide democrații, în frunte cu cea americană. Clasicele paradigme tocquevilleiene ale democrației au fost testate chiar de neotocquevilleieni. Robert D. Putnam a stârnit cea mai intensă dezbatere din științele politice după publicarea unui articol în Journal of Democracy, dezvoltat apoi în capodopera Bowling Alone. The Collapse and Revival of American Community. Confirmările faptice ale tezelor sale de acum un deceniu și jumătate arată că anumiți parametri ai asociațiilor voluntare, civice, au fost erodați sau transformați. De pildă, a crescut vertiginos numărul celor care susțin organizațiile de mediu, însă ei nu se mai implică drept voluntari, pe teren, ci trimit un check pentru susținerea cauzelor sau bani prin transfer online.

Cu greu se mai poate vorbi despre democrație când datele statistice arată că niciodată inegalitatea nu a fost mai mare. Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a publicat în Vanity Fair un articol care parafraza celebrul discurs al lui Abraham Lincoln de la Gettysburg despre democrație: „Of the 1%, by the 1%, for the 1%”. Datele invocate de el erau șocante: în 2011, cei 1% din topul ierarhiei sociale americane câștigau un sfert din veniturile anuale și dețineau 40% din avere. Cu douăzeci și cinci de ani înainte, aceiași 1% câștigau 12% din veniturile anuale și dețineau 33% din valoarea întregii averi a Americii. (Între timp, tendința s-a accentuat.) Articolul lui Stiglitz a inspirat Mișcarea Occupy (Wall Street), iar unul dintre sloganurile acesteia era „We Are the 99%!”, protestând astfel împotriva enormelor inegalități ale celei mai puternice democrații din lume.

Participarea la alegeri în SUA            a devenit prohibitivă. Tot mai puțini își mai permit să candideze și să plătească cheltuielile exorbitante ale campaniilor electorale. Doar cei susținuți de marile firme, bănci, fonduri de investiții, miliardari pot face față cheltuielilor. Discuția este foarte lungă, însă oligarhia financiar-industrială își promovează interesele cu cheltuieli convenabile. Iar reprezentativitatea instituțiilor reprezentative scade.

Recent, Robert D. Putnam a publicat o nouă carte (pe care am găsit-o a doua zi reprodusă online), Our Kids: The American Dream in Crisis. Autorul demonstrează cum s-a deteriorat dramatic „Visul American”, iar unitatea sa de analiză este orășelul natal, Port Clinton, din statul Ohio, al cărui colegiu l-a absolvit în 1959. Procedeul analizei unei singure unități urbane (pentru a răspunde la întrebarea „cine conduce în America”) fusese utilizat de unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai democrației, Robert A. Dahl, în cartea sa Who Governs? Democracy and Power in an American City, iar orășelul era New Haven, din statul Connecticut. Pe analiza „de teren”, Dahl și-a construit teoria poliarhiei. Acum, Putnam își construiește o teorie asupra cauzelor care au dus la înmulțirea barierelor sociale care îi împiedică pe copiii americani să beneficieze de oportunitățile de afirmare socială, profesională, accesibile oricui în anii ’50, ’60, ’70 și chiar ’80. Democrația americană se află în criză, iar produsul ei mult lăudat, The American Dream, este tot mai inaccesibil.

Democrația s-a aflat de multe ori în criză în ultimele două secole. Actuala criză mondială a democrației lovește peste tot. Pe noi ne lovește cel mai tare, pentru că nu am avut niciodată o democrație solidă, de tip american sau vest-european, iar șansele consolidării sale în actualul context sunt minimale. Dar nici nu mai avem de unde să scădem. Să însemne asta că tocmai de aceea vom crește? Vom trăi și vom vedea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe