Christian W. Schenk: „Traducătorul și poetul se împacă de minune”

George Bondor Publicat la: 06-07-2015

În cadrul Zilelor Eminescu, care s-au derulat la Ipoteşti în perioada 12-15 iunie 2015, cu prilejul împlinirii a 126 de ani de la moartea lui Eminescu, poetul, eseistul și traducătorul Christian W. Schenk a fost distins cu premiul pentru traducerea și promovarea în străinătate a operei eminesciene. Născut în 1951 în apropiere de Brașov, Christian W. Schenk s-a stabilit în Germania în 1976. În urma unui articol scris împotriva planului de urbanizare al lui Ceaușescu, regimul comunist l-a declarat persona non grata, în 1986. În prezent, trăiește în localitatea Boppard am Rhein. Este medic și doctor în medicină, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din Germania și din România.

 

Stimate domnule Schenk, vă felicit pentru premiul recent primit la Ipotești, ca traducător și promotor al operei lui Eminescu în afara țării. Care este semnificația acestui premiu pentru dumneavoastră? Ați tradus în germană poeme din mai mulți poeți români, printre care Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Marin Sorescu, Ion Caraion, Gellu Dorian, Cassian Maria Spiridon, Virgil Carianopol etc.

În decurs de mai bine de 40 de ani am tradus peste 250 de autori români în germană, majoritatea dintre ei fiind incluși în mai multe antologii și mai mulți dintre cei enumerați de dumneavoastră mai sus, în cărți bilingve de autor. Trebuie să remarc și faptul că am tradus și o serie de poeți germani în limba română. Astfel, în anul 1969, Marin Preda mi-a publicat la Cartea Românească antologia Cele mai frumoase balade germane de la Ludwig Uhland până la Ricarda Huch, cuprinzând cei mai importanți baladiști din acești aproximativ 150 de ani.

 

Cât de dificilă este traducerea lui Eminescu?

În principiu, nu aș putea spune că traducerea lui Eminescu a fost dificilă, cu toate că am lucrat la opera lui poetică integrală timp de 11 ani. Cartea este bilingvă, conține o scurtă introducere în viața și opera poetului, o enumerare a tuturor poeziilor, cu toate notele de rigoare și un tabel cronologic al vieții lui. Foarte importantă a fost și este difuzarea permanentă și răspândirea acestei cărți. Traducerea se află deja în al 16-lea an de la prima apariție, aflându-se și la ora actuală pe piața de carte din vestul Europei, nu numai în țările vorbitoare de limbă germană! Desigur că am întâmpinat și o serie de greutăți lucrând pe text. Dificultățile au fost în primul rând cele privitoare la specificul românesc. Spre exemplificare, partea a treia din Scrisoarea III, precum și Epigonii, unde am fost nevoit să dau note explicative cititorului german, pentru o mai bună înțelegere a contextului. Un accent deosebit l-am pus pe ritm, metrică și rimă (masculină, feminină), pentru a păstra și muzicalitatea versurilor. Picioarele de vers (iambii, troheii, dactilele, anapestul, spondeul) sau figurile de stil (alegoria, antiteza, comparația, epitetul sau hiperbola) mi-au luat cel mai mult timp, pentru o redare cât mai fidelă a stilului eminescian!

 

Cu care dintre poeții romantici germani l-ați compara pe Eminescu, din perspectiva limbajului poetic?

Eminescu se încadrează excelent în lirica romantică germană, fiind el însuși de această formare. Ca limbaj poetic, poate fi comparat, în aceeași măsură, cu Nikolaus Lenau (1802-1850) și Heinrich Heine (1797-1856), fără a uita de versurile lui Johann Wolfgang von Goethe, peste care nu a putut trece, mai ales în perioada lui vieneză și berlineză. În afară de Lenau și Heine, o mare influență asupra lui a avut Gottfried Keller (1819-1890), contemporan cu el, de la care a preluat și prelucrat poezia La steaua (Siehst du den Stern – Vezi steaua, publicată în anul 1851, în Neuere Gedichte – Poezii recente).

 

Ar trebui să credem în continuare într-un canon al literaturii române care îl are în centru pe Eminescu?

Cu siguranță trebuie să credem într-un canon al literaturii române avându-l în centru pe Eminescu! Fără a-l neglija pe Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu este în mod evident o instituție care în nici un caz nu poate fi ignorată.

 

Cum se împacă traducătorul cu poetul Christian W. Schenk? Lucrați în același timp la propriile poeme și la traduceri?

Traducătorul și poetul se împacă de minune. Poetul, prin experiența lui de mulți ani, ajută traducătorul să se familiarizeze și să capteze mai bine esența poetului tradus, pe când traducătorul influențează poetul prin multitudinea și diversitatea stilurilor, conceptelor stilistice și, nu în cele din urmă, chiar a formei. Din acest motiv, criticii care au scris despre mine (Eugen Simion, Marin Mincu, Ovid S. Crohmălniceanu, Dumitru Micu, Alexandru Cistelecan, Gheorghe Bulgar, Emil Manu și alții) m-au caracterizat ca făcând parte ori din generația ’60, ori din generația ’80… Când traduc doar câteva poeme pentru reviste, mă concentrez numai asupra lor. Când traduc însă o carte, fac de cele mai multe ori pauze mari, timp în care îmi scriu cărțile proprii. Am învățat în decursul anilor să mă detașez de traduceri atunci când îmi scriu poemele, iar când îmi scriu poemele mă pot detașa fără probleme de autorii pe care-i traduc. Ambele le văd ca îmbogățire a creației!

 

Ce planuri imediate aveți?

În ultimii 10 ani lucrez la altă antologie vastă, cuprinzând poezia română de la Văcărești și până astăzi, având și o secțiune separată a proletcultiștilor, cu notele de rigoare. Aceștia nu pot fi ignorați, dar pe această temă se poate discuta. Proiectul se află în faza de definitivare, urmând să adaug câțiva poeți contemporani care, din păcate, mi-au scăpat. În paralel, lucrez la o antologie de eseuri publicate de-a rândul anilor în diverse reviste. De asemenea, îmi continui jurnalul început încă din anii ’70, pe care însă nu am intenția să-l public, din simplul motiv că jurnalele au devenit o modă care-mi displace! Pe lângă acestea, am în lucru o carte în două secțiuni: elegii și poeme noi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe