Grecii nu cred în miturile lor

Vasile Sebastian Dâncu Publicat la: 29-07-2015

Grecii au inventat tragedia și efectul de catharsis, dar Paul Veyne spunea că elenii „au un fel propriu, numai al lor de a crede în mitologie sau, dimpotrivă, de a se arăta sceptici față de ea, iar acest fel al lor nu seamănă decât în aparență cu felul nostru” (Au crezut grecii în miturile lor?, Editura Univers, București, 1996, p. 25). De aceea, greu îi putem înțelege pe greci, chiar dacă uneori cădem în admirație sau alteori ne credem superiori și nu ne mai lăudăm că suntem balcanici. Însă câteva lecții am putea învăța.

În primul rând, faptul că energia care vine dinspre mase, combustibilul cel mai important al politicii, trebuie folosită cu raționalitate. Dincolo de excesele FMI sau BCE, nu este normal să faci referendumuri pe probleme care țin de fiscalitate. Nu poți stabili prin referendum că o să consumi mai mult decât produci. După „victoria” de la referendum, situația grecilor este mult mai grea decât înainte.

În al doilea rând, cred că Grecia nu trebuie să fie un model de inspirație pentru noi, în nici o privință. Votul lor nu este un moment istoric, nu va deschide o nouă eră, așa cum scriu unii. Politicienii lor au construit familii de conducători și găști, iar corupția este la ei foarte prezentă. Politicienii greci au ajuns să facă un lucru foarte rău: divizarea națiunii. Cei școliți și înstăriți vor o lume rațională și un parcurs european, dar cei săraci și sleiți de puteri după atâția ani de austeritate sunt alături de populiștii care nu au soluții politice sau economice, dar excită mândria grecilor. Ar trebui să învățăm că populismul și politica de conflict continuu poate deschide calea extremismului și ar trebui să nu uităm că politica ar trebui să educe, să creeze culturi politice raționale, să socializeze. Ar mai trebui să învățăm că ne trebuie urgent un proiect de societate, al nostru, nu făcut de FMI sau UE, un proiect care să fie baza unui contract politic între politicieni și partide. Politica de mesaj negativ, decenii întregi cultivată, îi împinge pe oameni spre false judecăți, spre iraționalitate și așteptări nerealiste, ghidate de o gândire magică. Chiar dacă nu există riscul contagiunii, populiștii ar putea câștiga teren și vor câștiga cu ușurință voturi din ce în ce mai multe în anii viitori. Cred că este nevoie de o schimbare de paradigmă politică. Modelele de reformare a societăților făcute de contabili nu funcționează, produc prăpăstii între categoriile sociale.

În fine, trebuie să ne gândim la o Nouă Europă, cu rațiune și căutând armonia socială, ca proiect asumat. A-i ignora sau a-i disprețui pe cei mulți este o mare greșeală. Nu mai trebuie bruscate societățile cu tot felul de experimente sociale fără a studia efectele și riscurile. Trebuie ca politicienii să creeze grupuri de reflecție în cadrul cărora să invite experți pentru a imagina viitorul în acord cu valorile umaniste care stau la baza proiectului european. Nu putem accepta diletantismele politice sau egoismul idolatru al unor politicieni împinși de conjuncturi în posturi-cheie. Cred că proiectul european trebuie să fie regândit și trecut din faza de utopie umanistă în cea de construcție veritabilă. Poate este prea ambițios și termenele sunt prea strânse pentru unele popoare.

Marile corporații, mai puternice decât statele, trebuie disciplinate în acord cu aceste proiecte. Nu mi se pare normal să împrăștii corupția în țările mici prin șpăgi pentru tot felul de cumpărături inutile, prin lobby politic sau alte forme de presiune, iar apoi să le ceri acelorași țări, prin vocea guvernelor, să se reformeze sau să elimine corupția.

Grecii nu cred în miturile lor, nici noi nu avem motive, dar tragedia greacă din aceste zile ne poate învăța multe lucruri.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe