Despre nomadismul gândirii

Lucian Ionel Publicat la: 29-07-2015

Dacă aruncăm un ochi în biografia filosofilor clasici, ei par să fi stat pe-acasă. Kant nu a pășit în afara Königsbergului, iar Heidegger a văzut Grecia abia la bătrânețe. Există, în schimb, o anumită dialectică a „filosofului” plecat din locul de baștină. El nu e nici pe deplin expatriat, nici pe deplin reîmpatriat. Condiția lui e mai degrabă aceea a dezpatrierii. Pare a fi prins între două luntre, suspendat pe tărâmul aproximării – condamnat îndepărtării și supus travaliului în-aproprierii.

Poate că situația aceasta paradoxală nu e, în fond, un neajuns, ci mai curând însăși condiția gânditorului – a nu fi și a fi în același timp mereu acasă. Există, în etosul filosofiei, pe de o parte nostalgia față de „patria” neregăsită și de neregăsit, dar pe de altă parte șansa de a fi pretutindeni acasă, șansă în care constă de altfel privilegiul gândirii. Când spunem „patrie”, ea nu înseamnă aici nimic altceva decât „limbă”.

Dorința de a citi filosofie în limba germană a fost poate principalul motiv pentru care am plecat din Iași în al doilea an de studiu, în 2008, la Universitatea din Freiburg. Aici aveam să îmi petrec aproape tot restul studiilor, ajungând acum să scriu o lucrare de doctorat, în cotutelă cu universitatea din Strasbourg. Tema acesteia, conceptul de negativitate la Hegel și Heidegger, e desigur rezultatul anilor de studiu, de asimilare, de confruntare. M-am nimerit așadar timpuriu în spațiul academic german, poftind mărul interzis al limbii, căreia i-am devenit în final oarecum captiv și îndatorat.

Filosofia nu se poate face fără limbă. A filosofa presupune, în fond, să vorbești – cu ceilalți, în scris sau singur. Am putea bănui că cel nevoit să vorbească permanent, în viața de zi cu zi, într-o altă limbă decât cea maternă e confruntat cu o anumită graniță insurmontabilă, chiar atunci când stăpânește limba adoptivă. Stau oare lucrurile la fel cu sarcina de a filosofa în altă limbă? Sau este această sarcină, dimpotrivă, un privilegiu, în măsura în care există în gânditorul din diaspora o schizofrenie misterioasă, o împărțire fructuoasă între limba intimă și limba filosofării? Poate „exilul” oferă, dincolo de un spațiu al dialogului, al vorbirii în limbi și al Babilonului academic, șansa unei distilări a limbii filosofării.

Abia faptul că cel aflat în diaspora nu are un răspuns la aceste întrebări redă situația lui paradoxală. De altfel, problema privește în mod direct relația cu locul de baștină. Întrebarea e dificilă, pentru că, într-adevăr, limba nu e un instrument de care te poți folosi – nici germana nu e doar un instrument pentru a filosofa. Limba e casa pe care o locuiește omul ca om, iar aerul pe care îl respiră e limbă. Să fie atunci problema „exilului” o chestiune de schimbare a aerului? Cum poți, în fond, ca gânditor, să părăsești limba maternă? Iar dacă îți reușește, nu e această desprindere un soi de amputare?

Nu e vorba, desigur, despre o părăsire, ci mai curând despre un proces de devenire – nu doar al unui individ aflat pe un drum paideic, ci al filosofiei înseși, surprinsă într-o epocă în care devine interlingvistică, translingvistică. Îmi amintesc cum, întors către „poporul său natal român”, Nichita Stănescu se certa „în fața lui cu suspinare, că n-a putut să mai îmi dea o mare măriei de cuvinte ce-o gândesc”. Cearta aceasta exprimă exigența unei extinderi a orizontului gândului. Deși a extinde nu înseamnă încă a adânci, adâncirea nu presupune mărginire și izolare. Cultura română se definește, speculativ fiind spus, prin relația cu limba română. A stărui asupra cuvântului e ceea ce are de făcut o cultură – e etosul și igiena unei comunități, e ceea ce filosofia preia în taină ca sarcină proprie, îngrijind limba și gândul. Dar această misiune nu presupune o îndeletnicire autistă, ci, dimpotrivă, ea poate fi îndeplinită doar prin experiența alterității – la limită, prin înstrăinare.

Prin urmare, gânditorul din diaspora nu face altceva decât să caute, în fond, acea mare de cuvinte – și o caută pe drumuri.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe