Poeme

Leonard Ancuța Publicat la: 29-07-2015

iubirea e o formă lentă de moarte ritualică

te-ai deschis vreodată cu adevărat
ai lăsat măcar o femeie să pătrundă în tainița ta
în bezna de nepătruns unde numai tu te descurci
numai tu știi ordinea?

ești ființa hrubelor, a cavernelor întunecoase
a interioarelor unde n-a pătruns nimeni niciodată și nimeni
n-a atins lucrurile păstrate cu grijă acolo, secretele

------------------------------------------------------------------------------------

și dacă formele n-ar exista, timpul n-ar exista

------------------------------------------------------------------------------------

ce numai în răcoarea și mucegaiul peșterii pot rezista
numai în umezeală și noapte respiră tainic asemenea
organismelor ce nu suportă atingere și căldură

ți-ai învins vreodată teama și-ai lăsat femeia
să intre acolo unde nici un alt picior n-a călcat
să fie aproape de ființele sensibile și firave
ca pânzele de păianjen
să umble nestingherită printre atât de suave forme de viață
încât și cea mai iubitoare suflare le poate stinge?

dacă ai făcut asta atunci știi și tu, ca și mine, că ești pierdut. nici o femeie nu se poate obișnui cu întunericul tău –
inevitabil o s-aprindă lumina.

 

polaroid

 

am văzut colțul lunii subțire ca acul unui davaist
lumina ei picura pe asfalt ca din seringă
bălțile de pe străzi gemeau încetișor în aer plutea coma
unui îndrăgostit în supradoză îndrăgostitul acela
puteam fi chiar eu

îmi auzeam gândurile vorbeau despre mine
ca despre cineva dispărut prematur în bătaia vântului

------------------------------------------------------------------------------------

dacă dragostea noastră n-ar exista, dragostea n-ar exista

------------------------------------------------------------------------------------

frunzele șopteau tot despre mine despre faptul că nevoia de dragoste
este în fond nevoia de a-ți fi frică
așa cum mirosul tău de femeie se încolăcește în jurul gâtului meu
și mă asfixiază în cel mai erotic mod

aș vrea să-ți mărturisesc draga mea că eu nu am inimă
am un păcat în loc de inimă aș vrea păcatul ăsta să fie
al nostru
să fim ca doi îndrăgostiți prinși sub gheață care își dau unul altuia
ultima picătură de aer până la sfârșit

dacă plâng nu va mai conta dacă râzi nu-mi pasă
un țipăt ne străbate pe amândoi
frigul se lasă încet peste oraș aș vrea să privim amândoi într-o baltă
imaginea noastră împreună să înghețe în ea
ca într-o fotografie la minut

 

pe viu

 

te-am iubit simplu
așa cum între două puncte
poți trasa o linie

te-am iubit pe viu
așa cum lași focul să ardă
despărțirea dintr-o scrisoare sau o țigară

te-am iubit

------------------------------------------------------------------------------------

și dacă dragostea n-ar exista, florile n-ar exista

------------------------------------------------------------------------------------

și carnea mea te-a iubit și ea
și patul meu te-a iubit și el
și cuvintele mele
și șoaptele
și tăcerea

totul din mine a fost în iubirea asta
doar tu
numai tu
n-ai fost acolo

 

ploaia

 

acum sunt o apă în cădere. până jos
încearcă să-și amintească toate formele pe care le-a luat
de-a lungul timpului și nu reușește.
se împarte în mii de picături nehotărâtă
să inunde sau doar să răcorească
să fie brumă sau numai ceață. zăpadă sau să otrăvească.
am povestit multora fracturi din viața mea
și așa viața s-a șters
încet încet.

------------------------------------------------------------------------------------

și dacă moartea n-ar exista, durerea n-ar exista

------------------------------------------------------------------------------------

am ajuns bucățele împrăștiate
pe sute de mii de kilometri pătrați. ca după un dezastru aviatic
pe întregul cer.
un film tăiat în mii de cadre fără monteor
o insectă din care rămâne din ce în ce mai puțin
după fiecare zbor. umbra
gărgăriței așezată pe inima ta. n-o vei vedea.
tu pierdută vei fi. rătăcită vei fi.
la fel ca mine. rupt în două atunci
când tălpile trăgeau de mine în direcția opusă
ochilor încă lipiți de pulpele tale și ploua.

 

autoeviscerare

 

ce aș putea să spun unui om simplu despre mine
că nopțile mele sunt pisici negre ce-mi taie calea
eu nici măcar nu scuip în sân nu fac trei pași înapoi
paharele pline sunt clepsidrele mele, țigările-aprinse
sunt stelele

dacă aș avea dragostea aș putea face regulile
aș face întrebările & atunci toți oamenii
ar avea răspunsurile, ar fi frumos dacă am putea
lipi timbre pe probleme & le-am trimite aiurea

------------------------------------------------------------------------------------

și dacă timpul n-ar exista, filosofia n-ar exista

------------------------------------------------------------------------------------

ce-aș putea spune unui poet despre mine poate
că am prea mult sânge că sunt o hemoragie internă ultra
abundentă & pielea nu-i decât un bandaj prea firav, gânduri garouri din fire de iarbă & dragostea, o autopedeapsă

ce-aș putea spune dacă mi-aș întâlni clona într-un bar
că obsesiile ajung în final adevăruri ce doboară
sunt eroziune, suntem eroziune adevăratul meu eu –
e propriul meu mesia, sălbatic & nemilos

ce-aș putea să spun despre mine într-o fântână părăsită
că durerea e fericirea mea & adevărata durere
când nu te mai doare nimic & toate promisiunile împlinite
s-au dovedit o mare minciună

(Fragmente din volumul Disecții, în curs de apariție)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe