Academii

Stelian Dumistrăcel Publicat la: 29-07-2015

Dacă v-a atras atenția frecvența apariției, în discursul public actual și în cele mai neașteptate combinații textuale, a termenului academie, puteți fi tentați să credeți că valul unui anumit libertinaj lingvistic ce însoțește recenta libertate de exprimare ar explica prezența mărgăritarului în tărâța cotidiană: de la agresivele „Academia infractorilor” sau „~ hoților”, la blândele (până la un punct) „Academia de fitness”, „~ de biliard” și altele. Din zona învățământului, în general, avem mai mult sau mai puțin instituționalizatele (renunțăm, iarăși, la majuscule): „Academia de poliție”, „~ militară”, „~ de afaceri”, „~ de tineret” etc. Dedusă direct de la destinația privind instrucția (publică și privată), o instituție tentaculară (măcar prin titlu) pare a fi o „Academie de engleză” cu despărțăminte cum ar fi „~ pentru copii, părinți și bunici”, „~ de traduceri”, „~ audio”, „~ de gramatică” etc. Perfid, emisiunea unui canal TV este titrată „Academia de evaziune”!

Verificând lucrurile, putem constata că, și aici, nu este nimic nou sub soare. O sursă de cea mai mare încredere, cum este Dicționarul limbii române (al Academiei!), consemna, în t. I/I (1913), pe lângă sensul – nobil – „societate de scriitori și de învățați, recunoscută ca instituție de stat” (prezent, în diferite definiții, până astăzi), și pe acela, considerat arhaic, de „școală înaltă”, chiar „universitate”, de la care, prin extensie, a luat naștere sensul de „așezământ privat în care se învață practica mai adâncă a unor arte și meșteșuguri”, exemplificat prin „academie de muzică” (= conservator), dar și prin „academia de croitorie din Dresda”, specialități la care August Scriban (1939) adăuga scrima și călăria.

Atât timp cât asumarea unei titulaturi a fost strict controlată, „Academia Republicii Socialiste România” (fostă și redevenită „Română”) a fost concurată, ca titlu, doar de câteva instituții naționale, printre care „Academia de Științe Medicale” sau „Academia de Științe Agricole și Silvice”. Printre primii care au spart acest adevărat privilegiu vor fi fost fondatorii revistei Academia Cațavencu, un derizoriu pus sub semnul intenției autoironice de a se constitui într-un forum (demascator!) al demagogilor și oportuniștilor din viața publică, dar trădând, eventual, și porniri ranchiunare, ca scriitor, ale unuia dintre întemeietori. Între timp, tot felul de academii au răsărit, după cum se spune, ca ciupercile după ploaie, așadar nu chiar din senin, ci ilustrând ambiții mai vechi; scriitorul și medicul ieșean Gr.T. Popa făcea, de exemplu, în 1936, următoarea observație: „Oamenii noștri, când se plictiseau odinioară, jucau popice ori «Préférence»; acum, merg la cinematograf sau înființează Academii” (richardconstantinescu.com).

Lucrurile au evoluat considerabil, căci astăzi, chiar popice dacă vrei să joci, te înscrii la o „Academie de popice”, asociere ce nu s-a inventat la noi (cf. de exemplu, „Bowling Academy in East Providence”; bowlingacademyinc.com), iar dacă vrei să dai curs, în deplină trăire a senzațiilor, la insistente invitații de a fi fericit „consumând” băutura căreia i se face o disperată reclamă, devii membru la o „Beer Academy” autohtonă, titulatură iarăși cu răsunet internațional (vezi o „Accademia del Bere”, ce oferă „due corsi completi in dvd, tutto ciò che un professionista del settore deve sapere sul mondo del beverage, dalla A alla Z”; rgmania.com), așezământ convertit de unii în „Clinică de Bere” (dar, atenție: „Pentru a intra pe acest site trebuie să ai minim 18 ani, vârsta la care este legal consumul de băuturi alcoolice”).

Nu putem intra în amănunte în ceea ce privește „Academia de Ursărie” („…să fie primit sănceapă grătarili”), dar dacă un junior vrea să se inițieze în „practica mai adâncă a unor arte și meșteșuguri” (vezi supra), de pildă, în „secreturile” fotbalului, ar avea șanse frecventând „Academia Gheorghe Hagi” („școala” sau „academia de fotbal Gică Popescu”, din Craiova, ar fi dat faliment).

Fără exagerare, considerăm că proliferarea în discuție (sub tutela Oficiului Național al Registrului Comerțului) reflectă, totuși, recunoașterea, à la Păcală, a unui incontestabil prestigiu, din partea unor râvnitori autohtoni ce nu au habar nici de grădinile lui Akademos și nu le pasă nici de „cel mai înalt for științific național, având rolul de a reglementa etica științifică… și de a asigura respectarea calității actului științific”. Percepția este însă la nivelul capacității de recunoaștere, în termenul în discuție, a numelui unei… grecoaice, de către un Berilă, asasin cu sânge rece a șase oameni și coleg de celulă la Văcărești, în 1937, al lui Geo Bogza, acesta mărturisindu-i că a fost întemnițat pentru ultraj la adresa Academiei și pentru pornografie. Observația lui Berilă: „Dar zurliu mai ești, mă! Unde le găsiți, mă, cu numele astea? Niște grecoaice, se vede, de pe la Brăila” (el le cam știa soiul: avusese de-a face cu una Polixenia!).

Cu una, cu alta, încă o dovadă că nu poți astupa borta vântului. Iar ACADEMIA, față de publicul prevenit, nu pierde nimic. Nu se trage cu tunul după muște!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe