Exerciții ale excelenței

Daniel Șandru Publicat la: 26-08-2015

Inițiată de publicația noastră, organizată de Asociația Revistei TIMPUL și susținută de Adenium, Campania Oamenii Timpului înseamnă, înainte de toate, o invitație adresată comunității de a contribui la identificarea, recunoașterea și promovarea personalităților de excepție și a proiectelor susținute de acestea. Într-o încercare de a prelua trecutul, de a premia prezentul și de a pregăti viitorul, care anul trecut a vizat exclusiv Iașul și ieșenii, odată cu ediția din 2015, acest exercițiu al excelenței va fi replicat la nivelul altor șapte comunități, incluzând atât județele din regiunea de Nord-Est a României, cât și orașele Chișinău și Cernăuți. Opt exerciții ale excelenței, așadar, conturate în cadrul unei campanii ce are în centru ideea reverenței pe care orice comunitate este datoare să o facă față de valorile sale. Alături de partenerii noștri instituționali și academici, împreună cu partenerii economici, cu instituțiile media și cu membrii celor opt comunități, ne propunem să demonstrăm că, dincolo de imaginea unei societăți marcate de clivaje adeseori de-a dreptul absurde, există un spirit de coeziune care să permită, măcar o dată pe an, un „exercițiu de admirație” pentru toți cei care activează în domeniul literaturii, în cel al artelor, în acela al istoriei, în societatea civilă, în jurnalism, în educație și cercetare, în sănătate, în sfera antreprenorială, care reprezintă tinere valori sau sunt repere ale diplomației publice.

Dincolo de provocarea organizării și susținerii unui astfel de demers – ce reprezintă un proiect în sine, și nu o festivitate de premiere aparținând revistei Timpul –, sunt foarte importante, din punctul nostru de vedere, existența unui riguros regulament al competiției și aceea a unui Juriu Național, cărora li se adaugă implicarea publicului atât în ceea ce privește propunerea nominalizaților, cât și susținerea acestora prin vot, având suportul tehnic al platformei www.oameniitimpului.ro. Sublinierea acestor aspecte este necesară, pentru că prea suntem obișnuiți, în sfera noastră publică, să acceptăm că verticalitatea e orientată numai de sus în jos, că există, cu alte cuvinte, unul sau câțiva deținători ai monopolului axiologic în diferite domenii și care, din când în când, decide sau decid discreționar care ne sunt valorile. Este și acesta un semn explicativ al persistenței culturii sociale de factură paternalistă și, tocmai pentru că esența bunei funcționări a unei societăți democratice este cultura de tip participativ, credem că putem îmbina contribuția publicului în procesul de nominalizare cu aceea a specialiștilor care constituie Juriul Național. În plus, participativitatea reprezintă însuși spiritul acestei campanii, ce se va finaliza pe 12 decembrie, cu Gala din Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, când vor fi acordate premiile Oamenii Timpului. Și asta pentru că, pe parcursul lunilor următoare, în paralel cu procesul de contorizare și sistematizare a propunerilor de nominalizări, cu cel de documentare și cu cel de jurizare, o serie întreagă de alte evenimente implicând colocvii, dezbateri, lansări de carte vor fi aduse în atenția publicului, spre a contextualiza posibilitatea unor întâlniri admirabile pe o piață a ideilor și valorilor la a cărei configurare sperăm să contribuim. Rezonanța dintre exercițiile excelenței propuse de Campania Oamenii Timpului și spațiul nostru public este, desigur, un test, iar semnalele sunt, până în prezent, de-a dreptul încurajatoare. Ceea ce chiar ne dă încrederea că normalitatea e posibilă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe