Sper că și Umberto Eco e în vacanță!

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 27-08-2015

E vară, e soare, e vacanță. Probabil că mergem la mare, la munte sau unde vedem cu ochii minții sau ai bugetului. La plaja noastră populară sau plaja exotică a altora. Urcăm potecile sălbatice ale munților noștri sau potecile civilizate ale munților altora. Vizităm castelele noastre sau palatele lor, casele noastre memoriale sau muzeele lor, mănăstirile noastre sau domurile lor. Redimensionăm mintal timpul, spațiul și răbdarea pe șoselele noastre sau pe autostrăzile lor, în intimele noastre aeroporturi sau în cele agorafobice ale lor.

Mai presus de orice însă, nu uităm să comunicăm toate acestea. Doar știm prea bine din cărțile răsfoite că orice relație sau întreprindere de succes are la bază o bună comunicare. Și dacă n-am prea avut timp să răsfoim cărțile cu pricina, sigur avem printre cunoștințele noastre vreun trainer, coach sau speaker care ne scot din bezna ignoranței, inițiindu-ne doct în tainele comunicării sau ale dezvoltării personale.

Dar unde comunicăm noi cel mai bine? Bineînțeles că pe internet, deci pe Facebook, pe Twitter sau Instagram! Păi, n-ar fi lumea în care viețuim mai săracă și mai plictisitoare dacă n-am detalia și n-am poza cu tradiționalul cappuccino, lejerul mic dejun cu coaste și ficat sau sofisticatul grătar cu mici stropiți din belșug cu bere la pet?

Ne dovedim mereu aptitudinile de comunicare și în timpul anului, când postăm citate motivaționale, spuse și mai ales nespuse, așa, ca într-o mare și eterogenă familie, de către Osho, Arsenie Boca, Tony Poptămaș, Freud, Eminescu, Paler și mulți alții. Eu însămi nu mi-am putut înfrânge pornirile comunicaționale și am postat un „citat” din Søren Kierkegaard: „Cine n-are unde să facă Revelionul, să nu-l facă”. Mi s-a părut amețitor!

Cum arătăm noi lumii că suntem într-o continuă dezvoltare personală sau că self-esteem-ul nostru este pe drumul cel bun? (Căci trainer-ii, coach-erii și speaker-ii au o rezervă în a-i spune stimă de sine.) E foarte simplu și frumos: aranjăm (mă rog, photoshop-ăm) fotografia în așa fel încât ținem piramidele egiptene în palmă, cuprindem turnul Eiffel între degetul mare și arătător, ne declarăm iubirea prin tot felul de inimioare ingenios construite manual, cu soarele sau luna la mijloc. Sau, în vreo pauză, share-uim pseudoanunțuri umanitare și rugăciuni de tot felul. Cum putem demonstra mai clar compasiunea, sprijinul și solidaritatea, unde putem relaționa mai profund cu Divinitatea decât pe Facebook? Suntem deci sensibili, spiritualizați și chiar foarte empatici!

N-aș vrea totuși să fiu greșit înțeleasă! Internetul mi se pare o invenție monumentală! De anvergură comparabilă cu cea a lui Gutenberg. Accesul imediat la cărți, reviste, filme, muzică și informații de orice natură, bibliotecile electronice pe care ni le putem construi într-un spațiu fizic foarte mic, cumpărături și tot felul de alte servicii, comunicarea în timp real cu persoane aflate în cele mai îndepărtate locuri ale planetei, toate acestea și multe altele mi se par beneficii incontestabile. Aproape că nu îmi mai imaginez viața fără internet! Dar este și atât de mult balast…

Chapeau așadar față de spusele recente ale lui Umberto Eco: „Rețelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbecili care până acum își exprimau părerea doar în baruri, în fața unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunității. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au același drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel”! Și am speranța că Eco se află într-o vacanță reală, departe de rețelele de socializare, unde se vehiculează previzibilele comentarii furibunde!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe