Casație?

Stelian Dumistrăcel Publicat la: 27-08-2015

După publicarea articolului intitulat „Academii” (în numărul anterior din Timpul), unii cititori mi-au pus întrebări cu privire la mentalul reflectat de folosirea termenului academie în nume de firme. În unele situații, practica reprezintă rezultatul unui transfer formal: academie are, aproape pentru oricine, o sonoritate ce impresionează. Dar nu acesta este întotdeauna motivul abuzului.

Dincolo de copierea, pur și simplu, a unor modele din discursul public-publicistic din alte limbi, pot fi intuite rațiuni diverse. Edificatoare privind motivația este și încadrarea substantivului într-o anumită clasă de reprezentări; în argoul deținuților, de exemplu, cuvântul respectiv face parte dintr-un grup, doar aparent încifrat, referitor la instituții de… învățământ, alături de universitate, facultate, colegiu și chiar pension. Dar, tot argotic, academie este înregistrat, în dicționare de profil, și cu sensul de „cazier bogat”. Dacă mai cităm, din același mediu, prezența altor „cultisme”, de tipul ambasador („proxenet”), predicator („avocat”), patrafir („judecător”), bibliotecă („cârciumă”) etc., putem ușor admite că nu o așa-numită funcție „criptică” ar fi cea care guvernează transferul metaforic, ci, dată fiind și clasa selectă a referențialelor, predominantă este intenția de singularizare prin expresivitate, folosind asociații de idei sugestive, deci descifrabile.

Aparținând spațiului pragmatico-discursiv personal, cu nuanțe de ludic (sui-generis), analogii de acest tip atrag atenția spre tendința caracterizării spectaculoase, ce nu este specifică doar argoului, ci și limbajului familiar, uneori atribuit restrictiv tinerilor. De fapt, ca inovație, la început individuală și apoi colectivă, este vorba despre exprimarea persoanelor dotate lingvistic și cu înclinații măcar tangente cu zona pe care stilisticienii germani au numit-o Spiel und Scherz in der Sprache, adică „joc și glumă în limbă”.

Solicitând, eventual după șocul inițial, imaginația interlocutorilor, se explică astfel evaluări pozitive prin cuvinte cu denotație negativă; crimă este un superlativ, însemnând „extraordinar, formidabil”: „aia [poanta] cu umbrela e crimă” (facebook.com, sub titlul „Prostie la superlativ”); cu supralicitare: „~ și pedeapsă” („e crimă și pedeapsă ce se întâmplă acolo” – romlit.ro), bineînțeles, fără idee sau intenție de evocare dostoievskiană. Cu aceeași valoare se întrebuințează substantivul trăsnet, devenit adjectiv („5 idei de afaceri de-a dreptul trăsnet!” – clubideideafaceri.manager.ro), superlativul ținând de ceea ce Jaques Byck numea „Désagréable” comme moyen de renforcement (1937). Așadar tot cuvinte ce sugerează emoții puternice: groaza, teroarea. Aprecierea se exprimă astăzi, la nivelul în discuție, și prin marfă; pe diferite site-uri este postată o manea cu titlul Am o gagică marfă (cf. myneletv.com), dar, probabil, originar, s-a reținut doar determinatul dintr-o sintagmă marfă de calitate.

Unele superlative de acest gen au deja o istorie. Ocupându-ne de impresia produsă de asocierea „sonoritate” – „conotație”, vom remarca prestigiul de care se bucură termenul beton; câteva citate de pe internet: „Avem un dosar beton, iar asta nu duce decât la un verdict favorabil” (prosport.ro; în text, sintagma din titlul articolului este explicată: „Un dosar foarte bine pus la punct”); „Un dosar beton pentru un munte de aur” (zf.ro); „4 argumente beton ca să NU te faci DJ” (4pe4.ro). Actualitatea acestor enunțuri nu trebuie să ne deruteze: „dosarul beton” era aprecierea pozitivă a candidatului preferat la un concurs din partea șefului „de cadre” de la o instituție. De altfel, în… evocări biografice, eticheta revine la origini: „N.N. are un dosar «beton» de cadre pe care încearcă să-l bage sub preș” (jurnalul.ro).

În sfârșit, să menționăm faptul că nu doar pentru apreciere (să zicem cel puțin relativă!) se produc schimbări ale categoriei gramaticale. Este inutil să explicăm direcția semantică și valoarea expresivă a unor formulări de tipul „o figură ocnă”, „o carte otravă” atunci când ne referim la adjectivare; vezi și efemeridele „un recital varză”, „un răspuns la plesneală” (caz în care se pornește de la „dat la plesneală”). Însă, în același registru, și adjectivul se substantivează: „un penal” este o formulare curentă în mass-media de astăzi: „Incredibil – [partidul X] a numit un penal aflat sub control judiciar, șef peste Diaspora” (stiripesurse.ro); „D. mai girează un penal, condamnat la un an de închisoare” (botosaneanul.ro). Totuși, iată și recunoașterea adjectivului, supus chiar comparației: „N. s-a înfuriat și a strigat, în stilu-i caracteristic, la B.: «Bă, ești un penal!», B. a răspuns și el: «Tu ești mai penal decât mine»” (ziarulteleormanul.ro).

Dar să ne întoarcem la prestigiul numelor de instituții: din lecturi (eventual infidele) am reținut caracterizarea „un vin casație”! Poate de pe la N.D. Cocea, poate de la cei doi Teodoreni, poate de la alți avocați-scriitori, dar poate numai din aprecieri ale unor convivi de ocazie. Oricum, casația se pare că nu a tentat publicitar. Poate… frige!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe