„La zi, în agricultură!”

Mioara Anton Publicat la: 28-08-2015

Finalizarea procesului de colectivizare a agriculturii a fost marcată, în aprilie 1962, prin convocarea unei sesiuni extraordinare a Marii Adunări Naționale, la care au fost aduși în mod simbolic 11 000 de țărani, cifra amintind de victimele represiunii „burghezo-moșierești” din timpul Răscoalei de la 1907. „Războiul neîmpăcat împotriva chiaburilor”, după cum îl denumise Gheorghiu-Dej, însemnase arestarea și trimiterea în judecată a peste 80 000 de oameni, iar „libera asociere” stătuse sub semnul deportărilor, arestărilor și confiscărilor de bunuri. La rândul său, Ceaușescu anunța continuarea „politicii agrare juste” și creșterea nivelului de trai în gospodăriile agricole, esențiale, în opinia sa, pentru consolidarea socialismului în România.

În spatele entuziasmului cuantificat propagandistic, realitatea socială arăta diferit. Forțați să se asocieze, să-și cedeze pământurile și inventarele, țăranii au încercat să se opună presiunilor venite din partea partidului. Prin mii de scrisori colective și individuale, deseori anonime, expediate către Secția Scrisori și Audiențe a CC al PCR, aceștia acuzau ineficiența gospodăriilor agricole, retribuțiile scăzute pentru zilele de muncă, cotele excesive camuflate sub sistemul contractelor cu statul, comportamentul abuziv al președinților de CAP-uri și funcționarilor de partid. Unii mai îndrăzneți au mers chiar mai departe și au cerut retragerea din structurile colectiviste. Cereri stânjenitoare pentru oficialii partidului, care au pus astfel de intervenții pe seama „rămânerii în urmă a conștiinței socialiste a unor elemente răuvoitoare și șovăielnice”.

Existau și cooperatori care se bucurau și rezonau la măsurile de îmbunătățire a condițiilor de viață la sate. Anunțul oficial referitor la instituirea Statutului Casei de Pensii pentru membrii cooperatori (1966), precum și acordarea unor loturi în folosință erau un semn al grijii deosebite manifestate de partid pentru oamenii mici și necăjiți. Marcu Mihalache, membru al CAP-ului „Drumul lui Lenin” din comuna Giubega, raionul Băilești, scria că „se îngândurase de grija partidului” pentru țăranii cooperatori: „M-am gândit că a fost foarte, f. obositor și necesară această grijă a partidului pentru noi țărani ai agriculturii neam bucurat cu toți neam veselit șam chiuit de această bucurie când am văzut că a venit ziua și momentul când partidul a oglindit și sa lărgit larg lucrările și privirea spre țărănimea muncitoare”.

Procesul de acomodare cu realitățile colectiviste a fost dificil, iar forțele partidului erau depășite de strategiile găsite de țăranii colectivizați pentru a se sustrage de la obligațiile impuse de la centru. Conform scrisorilor și denunțurilor anonime, în cele mai multe cazuri, președinții de CAP-uri și GAS-uri dădeau startul în organizarea furturilor și delapidărilor. În primăvara lui 1967, o anonimă trimisă Secției Agrare de la GAS Grădiștea reclama deficiențe grave în administrarea unității. Dar pe denunțătorii anonimi îi scandalizase mai puțin proasta gestionare a producției agricole, cât mai ales relațiile amoroase dintre membrii conducerii, care duseseră la schimbarea denumirii din GAS Grădiștea în „GAS Iubire”! Comisia de anchetă a stabilit vinovățiile și a împărțit cu generozitate sancțiuni, fiind pedepsiți toți cei care făcuseră obiectul denunțului.

Pentru un alt grup de pensionari din Vânătorii Mari, raionul Titu, „operativitatea” rezolvării plângerilor țăranilor rămânea o simplă iluzie. Sesizările trimise în mod repetat la centru rămăseseră fără răspuns și nici o comisie de anchetă nu-și făcuse apariția în regiune pentru îndreptarea abuzurilor administratorilor: „Dar promitem că o să vizităm noi pe conducătorii noștri, respectiv pe tov. Nicolae Ceaușescu, chiar când vine cu mașina să-l oprim o delegație și să arătăm direct tot ce ne doare în această comună, unde suferă atât animalele, cât și oamenii”. Fără obiect a fost considerat demersul lui Ion Răgușitu, originar din comuna Bobu, raionul Gilort, care, într-o scrisoare adresată lui N. Ceaușescu, cerea să i se restituie cele 2 000 de kilograme de prune confiscate în 1966 și pe care le recoltase, după cum singur recunoștea, din livada CAP-lui. Pământul îi aparținuse înainte de colectivizare și se considera pe deplin îndreptățit să-și exercite dreptul de proprietate prin însușirea întregii producții.

Existența cooperativistă, paradiziacă, potrivit propagandei oficiale, s-a situat deseori la limita subzistenței, iar oamenii au fost obligați să-și caute surse de trai în lumea agitată a orașelor. Revoluția agrară anunțată de Ceaușescu a dus în timp la sărăcirea accentuată a gospodăriilor individuale și la perpetuarea furturilor în cele colectiviste.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe