Mickaël Bethe-Selassié, artistul crescut între sfinți

Adina Scutelnicu Publicat la: 28-08-2015

Fatalismul este o doctrină care, conform definiției, consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și că totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței. Viața lui Mickaël Bethe-Selassié, invitatul special al celei de-a șaptea ediții a Festivalului de Artă Marginală de la Gisors-Eure, lângă Paris, este o ilustrare a predestinării. A venit la Paris din Etiopia cu o bursă de studiu în fizică și chimie, dar soarta a vrut altfel. S-a produs un declic și Mickaël a devenit artist profesionist, cu lucrări expuse permanent în muzee celebre ca Smithsonian sau în colecțiile Fondului Municipal al Academiei de Arte din Paris. Are un atelier oferit de autoritățile Parisului în semn de prețuire într-o zonă mai mult decât privilegiată, pe Allée Marc Chagall. Acel declic a însemnat pentru Mickaël decizia de a face artă.

Mickaël Bethe-Selassié s-a născut pe 15 februarie 1951 în Dire Dawa, un oraș de pe traseul feroviar care leagă portul Djibouti de Addis Abeba și totodată o importantă poartă comercială e Etiopiei. Tatăl său era inspector la vama feroviară și familia avea o perspectivă financiară favorabilă, dar când Mickaël avea doar doi ani, tatăl său și-a pierdut viața într-un accident de mașină. Cei trei copii au rămas astfel în grija exclusivă a mamei, care a început să petreacă mai mult timp la biserică. Poate acesta a fost momentul primului contact între Mickaël și culoarea aplicată. Bisericile catolice etiopiene sunt pline de culoare, iar băiețelul a crescut practic între sfinți și odoare policrome. Mai mult decât atât, deși era de confesiune catolică, băiețelul participa cu entuziasm și la festivalurile religioase pline de excese cromatice ale Bisericii Copte.

 

Addis Abeba – Paris

Mickaël a făcut școala primară și Liceul Franco-Etiopian în Addis Abeba, apoi s-a produs prima întâmplare care i-a schimbat cursul vieții. A primit o bursă de studii în Franța și s-a înscris la Universitatea de Științe, unde a urmat cursurile Facultății de Fizică și Chimie. A suferit din cauza despărțirii de familie, dar mi-a povestit că acest sacrificiu a fost compensat prin deschiderea primită către lume. În timpul studenției a descoperit arta marilor muzee, iar Mickaël și-a dat seama că s-a înșelat și că drumul științelor este pentru el o cale greșită. Era anul 1973, când în Etiopia începuse revoluția și războiul civil, iar mama lui Mickaël a încetat din viață. Afectat de toate aceste evenimente, și-a întrerupt studiile și a intrat într-o nouă etapă, plină de dificultăți financiare, în care a făcut tot felul de munci ciudate și prost plătite. La urma urmei, era doar un etiopian venit cu o valiză în marele Paris. Cu puținii bani câștigați a făcut autostopul, vizitând vestul Europei, dar s-a aventurat și în Guadelupa și Trinidad. Timp de 19 ani însă, până în 1992, nu s-a mai întors în țara natală, dar în lunga perioadă de înstrăinare și-a purtat în sine moștenirea culturală care va izbucni mai târziu în arta lui. „După ani de căutări, am simțit nevoia să-mi schimb stilul de viață, să mă stabilizez”, mi-a povestit, „așa că am început prin a-mi modifica micul studio în care am locuit încă de când eram student”. Destinul însă avea să-l împingă către adevărata lui vocație. Împlinise 30 de ani. Pictându-și pereții și tavanul, Mickaël și-a dat seama că era înzestrat cu simț artistic. Mai mult în joacă, își cumpără uleiuri, pânze și lut. A pictat două tablouri și a modelat primele patru statuete din lut. „Parcă se făceau singure, n-aveam nici o dificultate să comunic prin pictură, să găsesc culorile perfecte.”

 

Contraste fruste, contraste valorice, contraste calorice

După o scurtă introducere în sculptură cu ajutorul lutului, a început să facă sculpturi prin tehnica papier mâché, un fel de hârtie tocată, frământată și amestecată cu un liant. Și-a dat seama că aceste lucrări au nevoie de un cadru pentru a fi mai rezistente. Deși i-au creat o grămadă de probleme, în timp, a învățat să controleze lemnul și ratanul structurilor de rezistență. A învățat să improvizeze, să-și lase spontaneitatea liberă. Figurinele sunt apoi pictate și lăcuite. Ce este absolut neobișnuit la lucrările lui Mickaël sunt însă culorile. Mickaël este, la propriu, omul contrastelor. Face contraste fruste, ale culorilor pure, contraste valorice, calorice și cantitative. Uzează de tot ce a inventat omenirea, începând din Antichitate, în materie de contraste. Și rezultă practic niște explozii. Lucrările sale pot fi derutante, pot intriga, pot speria. Sunt artă brută. Personajele vin din conștiința lui Mickaël, sunt magi, războinici, profeți, acrobați, dansatori, elfi, centauri, unicorni. Sunt totemuri. Induc aparențe stranii de dinamism, deși sunt imobile. Te pot duce în lumea unor legende teribile sau a unor povești pline de ecoul chicotelor de copii. Când a intrat în lumea artei, în Franța nu erau prea mulți artiști africani. S-a spus imediat despre Mickaël că este tributar moștenirii etiopiene, lucru complet neadevărat. Existau pe atunci o serie de prejudecăți și de controverse în privința modernității artei africane. Cine era totuși acest Mickaël Bethe-Selassié? În iunie 1995 i s-a organizat o expoziție retrospectivă la Muzeul de Arte din Chartres, în apropierea clădirii-simbol a Franței medievale (Catedrala din Chartres). Era prima expoziție din Franța dedicată unui artist african. Criticii, curatorii și colecționarii au crezut că îndrăzneala compulsivă și natura misterioasă a lucrărilor sale vin din experiența sa de emigrant și din exilul dintr-o țară îndepărtată cu o tradiție animistă și iudeo-creștino-islamică. El însuși era un individ cu o față suplă, tipic etiopiană, cu ochi triști. De unde venea această forță? Ce nu știau aceștia, mi-a spus-o chiar Mickaël, era că depășise realizările plastice vechi de secole din țara sa. Depășise și imensele bogății de forme plastice ale Africii. Lăsase în urmă și tendințele artei contemporane. Era un altfel de artist, un artist universal, cu identitate proprie. Mai mult, este un artist care nu lucrează pentru bani, deși admite că este important să vândă pentru a putea trăi. „A crea în singurătate este pentru mine un act de meditație, o modalitate de a mă ține departe de influențele negative sau de agresivitatea lumii din afară. Și sper să obțin astfel lucrări pline de bucurie, impregnate cu propria mitologie; personaje vesele chiar și când sunt copleșite de durere.”

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe