O lege pentru o societate civilă nepregătită?

Alexandru Florian Publicat la: 28-08-2015

În 1927, Petre Andrei avertiza despre inumanul regimurilor totalitare. În 1940, legionarii îl împingeau la un gest disperat: sinuciderea. Câți dintre noi își amintesc astăzi despre P. Andrei, intelectualul militant democrat?

După 1990, despre rolul regimurilor politice nedemocrate din România modernă s-a vorbit mai cu seamă emoțional, partizan, vulgarizator. Spiritul critic a lipsit aproape în totalitate. De asemenea, partidele politice mainstream au ratat șansa poziționării față de istoria recentă a României. Două rapoarte a tot atâtea comisii prezidențiale au venit să suplinească dezbaterea publică și, în același timp, să simbolizeze ruptura politică a statului de trecutul totalitar.

Legea nr. 217/2015, care modifică OUG nr. 31/2002, a reușit în această vară caniculară să aprindă mai toate spiritele și să facă agenda mass-mediei. De ce nu s-a întâmplat și în 2002? Iată câteva argumente pentru un posibil răspuns rațional.

Contextul. Proiectul legislativ a fost disponibil pentru public începând cu noiembrie 2013, când, într-o conferință de presă, Crin Antonescu a făcut un anunț explicit la el. Prea puțini s-au interesat atunci de proiect. Mai cu seamă cei care împărtășesc cultul Mișcării Legionare. Exemple se găsesc destule în mediul online. Dezbaterea a fost de o libertate fără limite. Un cetățean în uniformă legionară a ajuns până la Comisia Juridică a Camerei Deputaților pentru a cere respingerea proiectului legislativ. Cu toate acestea, în iunie, deputații au votat proiectul în unanimitate (au fost numai două abțineri).

Pretextul învolburării. Între vot și promulgarea de către președinte, legionari mai vechi sau mai noi au tras semnale de alarmă: legea ar fi antinațională, cenzurează, se împotrivește față de o mișcare politică creștin-națională, interzice valorile culturii române etc. În hora denigrărilor s-au prins repede, fără a reflecta prea mult, mass-media și reprezentanți ai elitei culturale. De la început, mesajele s-au focusat pe două teme false: legea interzice intelectuali importanți din perioada interbelică (Eliade, Noica, Cioran, Vulcănescu etc.) și nu recunoaște crimele comunismului. Sunt false pentru că legiuitorul nu și-a propus să cenzureze cultura. Le place sau nu unora, de 25 de ani suntem într-o lină tranziție spre democrație, iar instituțiile funcționează în baza acestor norme și reguli. Cel de-al doilea aspect: criminalitatea regimului stalinisto-național-comunist din România pur și simplu nu a reprezentat din 2002 și până astăzi un obiectiv al legii în cauză.

Realitatea legiferată. Legea a avut și are ca obiectiv redarea corectă a memoriei holocaustului în spațiul public. Pentru aceasta, având în vedere realitatea, legiuitorul a considerat necesar să prevină și să limiteze – cum altfel decât prin interdicții, dacă societatea civilă nu are reacții? – memoriile concurente. Pe acelea care, direct sau indirect, întinează memoria holocaustului: negaționismul, eroizarea lui Ion Antonescu, a simbolurilor sau elitei fasciste etc. În 2015, completările au în vedere definirea instituțională și a simbolurilor legionare ca fiind fascismul din România. De asemenea, deși drama evreilor și romilor din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este parte a holocaustului european, pentru mai multă precizie, acum se definește holocaustul din România. Despre europenitatea acestei legi nu mai are rost să menționez. Despre faptul că își propune să inculce valori civice democrate cred că trebuie să semnalez.

Întrebare (retorică). Legea ar fi trecut probabil neobservată dacă nu se mobiliza extrema dreaptă actuală. De ce atâta patimă și atâta dezinformare, cum că ar fi o lege neocomunistă, aprobată fără dezbatere publică, că impune cenzura etc.? De ce atâta militantism pentru a bloca legea și pentru a impune, în spațiul public plural, ideologia legionară, în condițiile în care aceasta nu a iubit niciodată democrația?!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe