Legea a demonstrat că problema există

Adrian Cioflâncă Publicat la: 31-08-2015

Să nu uităm că vorbim despre o reglementare legală existentă încă din 2002 (Ordonanța de Urgență nr. 31), care doar a fost modificată prin Legea nr. 217/2015. De ce a fost nevoie de modificări? Pentru că Ordonanța nr. 31 nu a fost aplicată decât puțin. Și nu a fost aplicată pentru că nu a existat determinare și pricepere judiciară, voință politică și presiune publică în acest sens. De asemenea, nu a fost aplicată pentru că existau câteva prevederi neclare în lege. De exemplu, crimele în masă nu erau definite conform terminologiei din legislația internațională și legislația românească postbelică, în baza căreia s-au făcut condamnări (în special Legea nr. 312 din 1945 și Legea nr. 291 din 1947). În formula nouă a legii se vorbește clar despre „genocid”, „crime contra umanității” și „crime de război”.

În al doilea rând, era nevoie de o circumscriere a definiției holocaustului, pentru a menționa explicit participarea României la acțiunile împotriva evreilor și romilor.

În fine, se fac trimiteri clare la Mișcarea Legionară, pentru că în Ordonanța nr. 31 se vorbea doar despre fascism, iar Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România era în situația absurdă de a trebui să demonstreze în instanță că legionarii au fost fasciști.

A existat totuși un efect major al Ordonanței nr. 31, iar noua lege este croită în aceeași idee. Este vorba despre efectul disuasiv. Prevederile legale au creat o normă publică prin care negarea holocaustului și cultivarea extremismului de dreapta devin inacceptabile, măcar la nivelul autorității publice și al mainstream-ului. Îmi aduc aminte foarte bine care era atmosfera înainte de 2002-2004, când Ion Antonescu era preamărit în Parlament sau mă privea statuar din orașul meu natal, Piatra Neamț, când ritualurile neolegionare împânzeau țara și când negarea holocaustului era văzută ca o formă de patriotism. Din cauza acestei confuzii morale a fost nevoie de lege. România este una dintre principalele țări responsabile pentru holocaustul evreilor și a avut una dintre cele mai puternice mișcări de extremă dreaptă din Europa. Statul comunist a gestionat cum a știut această problemă, amestecând metode retributive europene cu mijloace totalitare de inspirație sovietică. A existat un fel de Nürnberg românesc, în care crimele împotriva evreilor, ale civililor în general, comise de autoritățile regimului Antonescu și asasinatele legionare, campaniile lor violente, au fost investigate judiciar, judecate în sute de procese și penalizate. Lumea nu prea știe de acest lucru pentru că multe dintre dosare sunt încă necercetate în arhive (la CNSAS, în special).

Ordonanța nr. 31 a avut rolul ei în marginalizarea extremismului, dar problema rămâne, iar în ultima vreme asistăm la o resurgență a radicalismului de dreapta. Faptul că acum, la modificarea legii, avem un scandal mai mare decât la prima aprobare arată că extremiștii sunt mulți, activi, cu mijloace de comunicare și capabili să influențeze discursul general. Spaimele create diversionist de site-urile legionare au fost preluate candid de ziariști și formatori de opinie. Știam că va veni acest moment, pentru că problema României cu trecutul său este prea mare pentru a fi ascunsă sub preș. Reacțiile la Legea nr. 217/2015 ne arată că avem încă dificultăți în a ne gestiona valorile democratice, preferințele ideologice și simbolurile pe care le alegem.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe