Eu nu cred în antisemitismul românilor

Marius Oprea Publicat la: 31-08-2015

Ce anume este antisemitismul? Poate fi similar cu ura de clasă, aceea propovăduită ca un blestem de comuniști? Dacă există antisemitism în România, el este rodul unei culturi de nișă, dar în nici un caz un crez al majorității.

La noi, în Evul Mediu, cât o fi fost el și este socotit obscurantist și lipsit de o cultură atât de importantă precum cea care i-a dat pe rug pe autorii unor cărți esențiale pentru umanitate, am găsit printre paginile vechilor cărți românești o însemnare a unui vodă, Hangerli, care îi dăruise lui Isac evreul, legător de cărți din mahalaua Grozăveștilor, taleri trei și buni pentru întocmirea coperților de piele ale unui octoih tipărit de el și dăruit Bisericii Sfântu Gheorghe. Hangerli era grec după tată, un negustor pirat din insula Corfu, se spune, iar mama sa îi dăduse, prin pungi și bani, drumul spre tron, dar asta contează mai puțin. Importantă este relația pe care au avut-o dintotdeauna românii cu minoritățile. Adică le-am privit cu un oarecare interes, câteodată și cu ură, dacă s-a petrecut aceasta la nașterea națiunilor și la răfuiala pe rămășițele Imperiului Austro-Ungar, iar opinca atârnată de un soldat țăran a fost un simbol, și nu un cadavru.

Românii, nu neg, au fost capabili de ură, mai ales când au văzut ce li s-a întâmplat conaționalilor lor. De pildă, ceea ce nu se spune încă, întâmpinarea cu aplauze a eliberatorilor maghiari în Transilvania de către populația evreiască, victima unui pogrom de peste munți de care nu știu să fim noi vinovați, dar trebuie să îl asumăm.

Corectitudinea politică și cea istorică nu au limite decât sub perspectiva aplicării lor. Din acest punct de vedere, sunt de acord cu pedepsirea cu închisoarea a tuturor celor ce se arată ori s-au arătat fățiș de partea uciderii unor semeni pe motive etnice și religioase. Aici însă vom intra totodată într-o paradigmă istorică, pentru că, dacă rescriem istoria prin resentimente care țin de epoca și nostalgia romantică, ajungem la ultimul război mondial. Parcă nu ne este de ajuns corectitudinea politică din Irak, la nivel global, care iată la ce a dus! Lecțiile noului mileniu ne cer să avem grijă de minorități.

Eu nu cred în antisemitismul românilor. În afara unor accidente istorice care nu ne aparțin neapărat, nu suntem vestiți prin cruzime față de semenii noștri, poate doar prin cuvinte, și acelea spuse, și nu crezute. Dacă se va întâmpla altfel, ceea ce nu cred, ar continua după evrei – care de fapt nu mai sunt prea mulți în România, așa că antisemitismul nu mai are obiect – o răfuială absurdă cu sașii, cu ungurii, pornită de o fundație care este bugetată de stat (de noi) și care, în fond, ar trebui, în numele fondatorului ei, Elie Wiesel, să promoveze nu ura, răfuiala, ci dragostea și iertarea în numele celor uciși și care nu aveau altceva în ochii arderii lor decât lacrimi. Nici un Dumnezeu și nici o etnie. Doar lacrimi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe