De la distanță

Radu Neculau Publicat la: 31-08-2015

Am plecat din România în toamna anului 1994 pentru a-mi continua studiile, mai întâi în Germania, la Universitatea din Konstanz, iar apoi în Statele Unite, la New School for Social Research din New York. De-a lungul timpului am ocupat diferite poziții academice la universitățile Villanova, Mount Allison și Montréal, iar în prezent sunt profesor asociat la Universitatea din Windsor, Ontario. Mi-ar fi fost foarte greu să îmi imaginez, în momentul plecării, acum douăzeci de ani, că aventura intelectuală pe care tocmai o începusem nu era decât primul pas dintr-un proces lung și dificil de transformare personală, în care câștigurile au fost de multe ori pe măsura pierderilor. Din păcate, legătura cu România culturală nu a supraviețuit acestei transformări.

Am început să fiu interesat de filosofie în timpul liceului, în perioada întunecată și deprimantă de la sfârșitul anilor ’80. Într-o anumită măsură, eram motivat de dorința de a mă refugia, ca un veritabil suflet frumos, în sferele gândirii abstracte, acolo unde nu era loc pentru mizeriile și dezamăgirile vieții de zi cu zi. Pe de altă parte, eram convins de necesitatea unei schimbări radicale în substanța etică a societății românești, iar această convingere nu putea fi satisfăcută teoretic decât de o filosofie a moralei publice și a angajamentului social. Preferințele filosofice pe care le-am cultivat de-a lungul anilor reflectă, cred, aceste înclinații divergente. Pe de o parte, orhideele mele sălbatice: idealismul clasic, fenomenologia, unele orientări din filosofia analitică a limbajului. Pe de altă parte, moștenirea intelectuală a stângii hegeliene: filosofia praxisului social, teoria critică, anumite forme de pragmatism. La începutul carierei, din considerente atât strategice, cât și biografice, m-am dedicat aproape exclusiv unor direcții de cercetare ce răspundeau primului tip de interese. În anii din urmă, pe măsură ce am câștigat în stabilitate profesională și am reușit să mă distanțez afectiv de cultura în care m-am format, am început să mă aplec din ce în ce mai mult asupra fenomenelor de patologie socială care au marcat lumea adolescenței mele: alienarea, anomia, reificarea, distorsiunile ideologice ale identității.

Una dintre prejudecățile cu care am părăsit România a fost că „marea filosofie” aparține unor spații de exprimare culturală privilegiată. Diversitatea cu totul remarcabilă a corpului universitar nord-american – etnică, rasială, de gen – m-a convins destul de repede că virtuțile morale și intelectuale sunt distribuite în mod egal în lume, iar diferențele în performanță nu pot fi atribuite matricelor etnice sau lingvistice de gândire, ci instituțiilor de formare academică prin care se reproduce interogația filosofică riguroasă. Poarta de acces către aceste instituții este deschisă tuturor celor dispuși să se supună unor astfel de rigori. Dacă există bariere, acestea sunt de natură financiară, nu culturală și se datorează mai ales unui sistem economic pentru care educația reprezintă o marfă, și nu un bun social primar.    

Filosofia nu mai este de mult regina științelor, iar facultatea de filosofie a încetat să mai fie fundația pe care se construiește universitatea modernă de cercetare. În majoritatea instituțiilor publice de educație superioară din America de Nord filosofia este un „departament de serviciu” care oferă cursuri introductive, de etică sau gândire critică (de exemplu), pentru studenții care urmează alte specialități. Aranjamentul prezintă unele avantaje evidente. Pe acest trunchi de învățământ de masă supraviețuiesc programele de licență, masterat și doctorat ale unei discipline fără o valoare de piață demonstrabilă. Pe de altă parte și în măsura în care nu intră în universitate cu handicapuri motivaționale irecuperabile, orice student își poate face educația filosofică în timp ce acumulează competențe în alte domenii de formare. În situația ideală, posesorul unui master în administrarea afacerilor va avea și o licență în filosofie, așa cum este cazul actualului președinte al companiei Chrysler, absolvent al universității în care funcționez. Pe termen lung, acest tip de educație ar trebui să ducă la apariția unei mase critice de cetățeni autonomi, capabili să reziste presiunilor de integrare pe care le exercită sistemele de administrare și control ale lumii moderne.

Spre deosebire de Europa continentală, unde există un spațiu destul de larg și relativ robust al conversației intelectuale (spațiul subvenționat public al revistelor și suplimentelor literare, al emisiunilor radio și TV de educație, al institutelor de cercetare și al fundațiilor culturale), filosofia în America de Nord comunică aproape exclusiv prin intermediul instrumentelor academice de diseminare a cunoașterii: cursuri și seminarii, reviste și conferințe de specialitate. Filosofii care activează în universitățile nord-americane au atins un grad de profesionalizare extrem de ridicat, iar acest lucru se reflectă în nivelul înalt de specializare și dezvoltare instituțională a disciplinei. Din păcate, prețul succesului este lipsa de impact social a discursului filosofic și izolarea culturală a practicanților săi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe