Filosofia ca activism profetic

Maria-Alina Asavei Publicat la: 31-08-2015

Am absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 2002 și, tot acolo, un masterat în antropologie culturală. În anul de grație 2007 m-am decis să încep un nou masterat, într-o țară nouă, într-o limbă nouă și într-un domeniu nou (istorie politică contemporană). Planul meu inițial era să îmi demonstrez că pot termina un program de masterat la o universitate prestigioasă din regiune. Nu aveam nici cea mai vagă intenție sau dorință de a continua pe poteca bătătorită a Academiei. La acel moment, doream să fac un masterat în străinătate „doar pentru mine” și pentru „valoarea lui intrinsecă”. Zis și făcut. Prima mea experiență legată de viața academică din afara României a fost la Universitatea Central-Europeană din Budapesta, unde am terminat un master în istorie culturală (răsplătit la finalul anului cu „Hanak Prize” pentru cea mai bună disertație). A urmat un doctorat în filosofia artei la aceeași universitate și apoi două burse de cercetare la City University (New York) și American Research Center (Sofia). În momentul de față, sunt lector și cercetător (post-doctorat) la Universitatea Carol din Praga, în cadrul Facultății de Științe Sociale. La această universitate predau cursuri de istorie culturală, memorie culturală, studii balcanice și culturale, dar și cursuri intensive de artă, politică și drepturile omului la Maastricht University și Bilgi University din Istanbul. În „timpul liber” predau la diferite școli de vară internaționale, sunt curator al unor expoziții de artă contemporană (în special în colaborare cu artiști europeni de etnie romă) și scriu articole mai mult sau mai puțin academice pentru Heathwood Institute and Press din Norfolk (Marea Britanie). Interesele mele de cercetare se situează la intersecția dintre teorie politică, artă/estetică, memorie culturală și socială, antropologie și etnografie. Deși formația mea este mai curând orientată către teorie și filosofie, în ultimii cinci ani am realizat că nimic nu se compară cu un bun studiu empiric. Cercetarea de teren a început să constituie pentru mine una dintre activitățile academice predilecte, care îmi oferă cele mai multe satisfacții profesionale.

Cât de primitoare sunt instituțiile din străinătate? Mediile academice occidentale (și nu numai) își deschid larg brațele corporatiste tinerilor cercetători și profesori cu potențial real de a aduce fonduri pentru noi proiecte de cercetare. La fel de primitoare sunt cu tinerii care au demonstrat că pot publica cel puțin trei sau patru studii pe an în reviste de specialitate bine cotate. Experiența mea de până acum este una în general pozitivă. Mă străduiesc să onorez cerințele stipulate în contractele de angajare. Nu știu exact cât de primitoare sunt instituțiile academice unde am făcut cercetare și am predat, însă peste tot (atât în Europa, cât și în Statele Unite) am întâlnit oameni carismatici și idealiști. Aspectul acesta al factorului uman nu este de neglijat, pentru că este primordial în definirea ospitalității academice. Pe de altă parte, instituțiile din străinătate sunt destul de eterogene ca structură, expectanțe și cerințe. În concluzie, unele sunt mai „primitoare” decât altele din punctul de vedere al integrării noilor membri. În schimb, altele nu alocă prea mult timp team building-ului, dar își manifestă ospitalitatea prin grilele generoase de salarizare și alte beneficii oferite noilor membri.

Care e locul filosofiei în spațiul public? Deși am un doctorat în filosofie, mărturisesc că nu am avut întotdeauna relații tocmai cordiale cu ea de-a lungul timpului. Totuși, s-a întâmplat să ne intersectăm de prea multe ori ca să scap basma curată din această relație compulsivă de iubire-ură. Pentru o perioadă destul de lungă am fost convinsă că filosofia nu poate avea de fapt nici un fel de implicații practice, pentru că este prea orientată asupra ei înseși și autotelică. Mai târziu am realizat că m-am înșelat în privința ei, dar mi-am păstrat oarecum poziția în ceea ce privește arta pentru artă. Îmi place să cred că filosofia și arta angajată politic în demascarea nedreptății și a discriminării sunt două forme de activism profetic. Împărtășesc ideea lui Tom Block în ceea ce privește rolul lor în depășirea opozițiilor și a dezbinărilor radicale din sfera publică. Activismul artistic profetic și filosofia ar putea reuși să demoleze opozițiile prieten versus dușman sau noi versus ei, dacă și numai dacă artiștii și filosofii s-ar angaja în slujba solidarității urmând modelul profeților și patosul lor pentru adevăr, dreptate și înțelepciune. Ar trebui să trezească în conștiința semenilor un gust mai mult decât estetic pentru dreptate și toleranță, și nu o împietrire în criticism și analize interminabile ale „răului”. Activismul profetic ar putea aduce în prim-plan valori și idealuri pe care toți muritorii de rând le-ar împărtăși pe baza unei tradiții comune, cea umană. Aceasta ar putea eluda antagonismele tradițiilor filosofice (continental versus analitic), precum și radicalismele de orice fel, orientare sau gen. La fel ca profeții, filosofii și artiștii pot încerca să depășească modelele opoziționale, care nu fac decât să dezbine și mai mult, în loc să cultive spiritul toleranței și al coexistenței sociale.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe