Legea antilegionară

Legea 217/2015, ce reglementează statutul organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, denumită în presă „legea antilegionară”, a provocat dezbateri aprinse, care ne amintesc încă o dată de faptul că societatea românească, ce a probat cele două forme de totalitarism ale secolului XX, fascismul și comunismul, nu a beneficiat de o dezbatere serioasă cu privire la aceste fenomene politice. Cei care salută adoptarea legii arată faptul că aceasta este una binevenită, menită să pună capăt publicațiilor și discursurilor ce fac apologia mișcării legionare și a personalităților acesteia. De cealaltă parte se plasează cei care consideră că legea este una ce atacă istoria națională, ce face posibilă rescrierea istoriei României de către americani în interesul evreilor, o lege prin care comuniștii îi mai ucid o dată pe legionarii anticomuniști ș.a.m.d. În afară de cele două poziții ireconciliabile, există și abordări ce caută ieșirea din logica maniheistă, propunând raportarea critică față de textul legii. Deocamdată, în spațiul public domină acuzele reciproce și apare, în mod firesc, întrebarea dacă lumea nu va obosi în tot acest timp ratând – pentru a câta oară? – mult amânata discuție calmă și critică asupra celor două episoade totalitare din istoria noastră. În România, fasciștii și comuniștii au fost adversari de moarte și ambele tabere totalitare nu au avut o opoziție fermă din partea forțelor politice democratice. În 1927, în lucrarea Fascismul, Petre Andrei scria: „dictatura fascistă nu se deosebește în esența sa de dictatura bolșevică… Bolșevicii și fasciștii au creat monopolul puterii în favoarea partidului și a clasei lor, ei s-au impus cu forța, trecând peste lege, ceea ce constituie un fapt de o gravitate excepțională, căci au proclamat primatul forței asupra dreptului legal”. Din păcate, românii nu i-au luat în seamă avertismentul. Ne întrebăm dacă sunt ei astăzi pregătiți să ia în considerare cele spuse de savant, în condițiile în care se manifestă puternic discursuri nostalgice care încearcă relegitimarea celor două regimuri. Este posibilă în România ieșirea din capcana maniheismului specific conștiințelor totalitare și judecarea atrocităților celor două regimuri deopotrivă de criminale de pe pozițiile democratismului?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe