Democrație într-un picior

Dan Pavel Publicat la: 01-09-2015

O lege recent adoptată și deja controversată ne arată cât de deficitară a fost și a rămas capacitatea societății noastre de a-și asuma propria istorie. Este vorba despre Legea nr. 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Voi susține mereu utilitatea unei asemenea legi, care în multe privințe este redundantă, pentru că repetă demersuri anterioare. Chiar și așa, înmulțirea negaționiștilor privind Holocaustul și cultul unor personalități condamnate pentru crime de război și crime împotriva umanității era îngrijorătoare, iar pentru a preveni transformarea istoriei naționale într-una revizionistă era nevoie ca anumite interdicții să fie explicitate. Marea problemă într-o țară care a fost nenorocită de un regim comunist totalitar este însă că nu avem legi și ordonanțe de urgență privind interzicerea organizațiilor comuniste, radicale, nostalgice și care promovează cultul liderilor comuniști criminali.

Am susținut întotdeauna că fesenismul promovat de Iliescu, Roman, Bârlădeanu, Brucan (din care s-au dezvoltat partide puternice: PDSR/PSD și PD/PDL) a fost complet diferit de comunism, fiind promotorul capitalismului și democrației. Dar nu este mai puțin adevărat că Iliescu & Company au protejat fosta nomenclatură comunistă, securiștii, rezerva de cadre din domenii extrem de diferite, care a fost ajutată să ocupe poziții-cheie după căderea comunismului. Această faună nomenclaturistă a prosperat în condiții de libertate, ba chiar și-a transformat vechile privilegii într-unele noi și a blocat procesul comunismului. Eficiența acestui blocaj se vede când, la un sfert de veac de la căderea comunismului, este condamnat un torționar precum Vișinescu, un personaj odios, dar care era cam a douăzeci și cincea roată la căruța sistemului represiv criminal. Vișinescu a fost o brută, dar alte câteva sute de responsabili comuniști, mult mai importanți și cărora el le executa ordinele, trebuiau condamnați pentru crimele de atunci. Ei trebuiau condamnați chiar dacă cei mai mulți nici măcar nu mai sunt în viață.

Negarea Holocaustului este o faptă care nu trebuie tolerată într-o democrație europeană, mai ales în contextul în care tezele din Mein Kampf sunt repetate ad litteram de islamo-fasciști și de tot felul de admiratori ai acestora, bine distribuiți în spectrul politic. Dar negarea Gulagului (a universului concentraționar comunist din Uniunea Sovietică și din țările comuniste satelite, inclusiv România) este o faptă care este tolerată, și încă pe scară largă. România este una dintre puținele țări care au suferit din plin consecințele experiențelor-limită din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al comunismului. Sub diferite administrații și regimuri politice, România a participat atât la Holocaust, cât și la Gulag. Tratamentul diferențiat față de aceste două experiențe-limită ne arată că nu am învățat aproape nimic din istorie.

În principiu, am renunțat să mai urmăresc discuțiile aberante purtate în contradictoriu de către apărătorii și contestatarii legii amintite (sau ai altor subiecte), pentru că este o pierdere de timp să citești ce scriu diletanții, partizanii, resentimentarii, ca să nu mai zic veleitarii fără știință de carte. Cu toate acestea, faptul că există o discuție în contradictoriu, că unii folosesc și argumente solide ori fac apel la fapte și documente necunoscute, indiferent de partea pe care o apără, este un lucru îmbucurător. Marele câștig al erei internetului este că nu se mai poate face o cenzură a unor puncte de vedere de către anumite personaje ori grupuri de interese aflate de o parte sau alta a baricadei, mai ales pentru motivul că nu este bine să auzim că au dreptate chiar și unii cărora li s-au lipit de multă vreme etichete și cu care noi nu suntem de acord.

Tocmai de aceea ar fi fost bine să avem fie o lege „în oglindă” privind radicalismul de stânga, crimele acestuia și cultul personalității unor criminali comuniști, fie o lege completă, referitoare la cele două totalitarisme extreme. Nu avem așa ceva, ceea ce ne arată că democrația noastră este șchioapă, dezechilibrată, disfuncțională. Și astfel este mult mai expusă la amenințările actuale care vin dinspre extremele tradiționale sau din noi surse.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe