La Fălticeni a crescut un produs cultural

Andrei Giurgia Publicat la: 25-09-2015

Pentru al cincilea an consecutiv, cel mai mare actor de comedie al tuturor timpurilor din România, Grigore Vasiliu Birlic, a fost omagiat în orașul unde s-a născut, Fălticeni. Timp de o săptămână, cei care au participat la eveniment au avut parte de spectacole de teatru, concerte de muzică folk, vizionări de filme, întâlniri cu mari actori ai scenei teatrului și filmului românesc, lansări de carte și expoziții. Toate aceste momente culturale, puse la cale de Asociația Fălticeni Cultural, au avut scopul de a ne reaminti cine a fost Birlic, ce moștenire ne-a lăsat și cum este perceput de generația actuală în anul 2015, când s-au împlinit 110 ani de la nașterea sa.

Organizatorii de anul acesta ai Festivalului Internațional de Creație și Interpretare „Grigore Vasiliu Birlic” au contribuit la formarea unui nou produs cultural din toate punctele de vedere, cum puține orașe mari au în acest moment. „Fiind al cincilea an de festival, ne-am propus să fie un festival al festivalurilor, deoarece au venit foarte mulți dintre câștigătorii de la edițiile trecute și de la alte festivaluri importante. În aceste condiții, am unit festivalul «Fălticeni Folk» cu secțiunea de scurtmetraje, arte plastice, artă dramatică și proiecții de film”, ne-a declarat Liviu Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural și inițiatorul festivalului.

 

„Memoria retinei gulagului românesc”

Pe lângă Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, o parte dintre evenimentele de anul acesta s-au desfășurat pentru prima dată în curtea interioară a Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, un cadru natural ideal pentru concursul și recitalurile folk, dar și pentru proiecțiile de filme în aer liber.

Ediția de anul acesta a adus în deschidere două evenimente de marcă. Pictorul Radu Bercea, fost deținut politic în perioada 1959-1964, a vernisat expoziția „Memoria retinei gulagului românesc”. Lucrările reprezintă momente și scene grafice cu un puternic impact emoțional din perioada de penitență a românilor în închisorile din perioada comunistă. Dominate de culorile roșu și negru, lucrările expuse vorbesc despre aspecte din istoria noastră care nu se predau la școală și care nu ar trebui uitate. Expoziția va ajunge și la Iași, în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), care se va desfășura în perioada 2-4 octombrie 2015. Lucrările vor fi expuse la Casa Dosoftei, iar evenimentul va fi organizat în colaborare cu Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași.

 

O carte-eveniment

Gaby Michailescu, autorul volumului Birlic – tăvălugul râsului eclatant, tordantă năvalnică, molipsitoare veselie la scenă, când la trap, când la galop…, a fost impresarul celor mai mari actori din România, inclusiv al lui Grigore Vasiliu Birlic, dar și un cronicar dramatic de excepție. Cartea, apărută la Editura Eikon, a fost prezentată de editorul Valentin Ajder, care a ținut să puncteze personalitatea celor două figuri marcante ale teatrului românesc: „Am avut ocazia să lucrez cu Gaby Michailescu vreo șapte ani și jumătate. Avea o memorie de elefant. În toate cărțile lui a vrut să aducă la suprafață lumi, nu doar indivizi, așa cum este și în această carte. Este o scriitură copleșitoare și captivantă. Gaby Michailescu spune că, dacă Birlic s-ar fi născut în Franța, America sau în Anglia, ar fi fost cel mai mare actor de comedie al lumii. Cartea de față este una de sinteză, scrisă cu inima despre Birlic”.

 

Teatru de cinci stele: „Ghioceii” și „Protha”

Secțiunea dedicată concursului de teatru a adus pe scena Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” șase trupe: „Altfel” (Centrul Cultural Municipal Caracal), Teatru Club-Tineret (Iași), „Ghioceii” (satul Mingir, raionul Hâncești), „Ad-hoc” (Pitești), „Dan Alecsandrescu” (Roman) și „Protha” (Panciu). Juriul format din Ana Maria Fasolă, studentă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, profesorul Neculai Sturzu de la Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni, Lorette Enache, coregraf la UNATC București, Radu Ghilaș, actor și regizor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Ovidiu Cuncea, actor la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, și Gheorghe Balint, regizorul trupei de teatru „Birlic”, a avut parte de o serie de spectacole foarte bine puse în scenă, la un nivel foarte înalt și care au transmis multă emoție. Nivelul trupelor participante a crescut de la o ediție la alta, iar tinerii care fac actorie din pasiune sunt din ce în ce mai buni. După îndelungi consultări, marele premiu a fost acordat ex aequo trupelor „Ghioceii” și „Protha”. „Deși au fost doar șase trupe în concurs, anul acesta m-am bucurat de prestația tuturor concurenților, iar surprizele nu au încetat să apară. Surpriza plăcută de anul trecut cu trupa «Protha» din Panciu a continuat și anul acesta, cu un spectacol foarte interesant, Oscar și Tanti Roz, de Eric-Emmanuel Schmitt, cu o scenografie deosebită, sugestivă, minimalistă. Toți membrii juriului au constatat că performanțele acestei trupe sunt extraordinare. În timpul spectacolului am văzut în sală câteva persoane care lăcrimau, care erau pătrunse de mesajul piesei, pentru că prestația celor de pe scenă și în mod deosebit subiectul nu au cum să nu ne atingă. A doua surpriză a fost din partea trupei de teatru «Ghioceii» din Republica Moldova, care a prezentat un spectacol foarte frumos, bazat pe literatura clasică, Soacra cu trei nurori, o montare deosebit de curată și vie. Un joc disciplinat, un spectacol creionat cu rafinament și profesionalism. Au avut o organizare extraordinară în spațiul scenic, elementele de scenografie, de decor, costumele, orice element scenografic era jucat, justificat”, ne-a declarat coregraful Lorette Enache.

 

Folk, filme și întâlniri de suflet

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Fălticeni Folk” i-a adus în fața publicului pe unii dintre cei mai talentați tineri din domeniu la ora actuală. În cadrul concursului, au fost prezentate atât creații proprii, cât și piese din repertoriul artiștilor consacrați. Și în acest caz, juriul a decis ca marele premiu să fie atribuit unui număr de doi concurenți, Sebastian Ionel (Dorohoi) și Mateiana Anechiforesei (Fălticeni).

Președinta de onoare a festivalului este actrița Draga Olteanu Matei, care a contribuit decisiv, în urmă cu cinci ani, la salvarea actualului Centru Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, iar fălticenienii au avut ocazia să urmărească în aer liber filmul Cucoana Chirița, în regia lui Mircea Drăgan, în care protagonistă este celebra actriță româncă.

Ileana Popovici a prezentat filmul Reconstituirea, în regia lui Lucian Pintilie, producție interzisă la momentul lansării, în urmă cu 47 de ani, considerat de critici cel mai bun film românesc din toate timpurile. Doar cu buletinul la Paris, cel mai nou film în regia lui Șerban Marinescu, a fost prezentat de actorul Dorel Vișan, pe care îl regăsim în această producție despre România actuală, despre resemnare, speranță și haz de necaz.

Prin complexitatea și amploarea sa, Festivalul Internațional de Creație și Interpretare „Grigore Vasiliu Birlic” este un produs ce poate fi pus cu mândrie pe harta evenimentelor culturale din România.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe